Articol publicat pe blogul Despre Opera.

În Septembrie 2014, o versiune cu decorurile adaptate la dimensiunile unui teatru de 750 de locuri, dar păstrând intactă mişcarea de scenă şi o mare parte din costume, a avut premiera la Opera Iaşi, iar acum a ajuns şi la Bucureşti. Cu alte cuvinte, această montare este validată la cel mai înalt nivel, iar viziunea regizorului e cristalizată până la punctul în care a devenit incontestabilă. Ar fi redundant să o descriu pe larg, întrucât am mai făcut-o pe acest blog în repetate rânduri, pe vremea când mergeam la Iaşi special ca s-o văd.

Pe scurt, Andrei Şerban o vede pe Lucia ca o victimă a nebuniei colective din jurul ei. Într-adevăr, opera lui Donizetti are practic un singur personaj feminin (dacă o ignorăm pe Alisa, care are foarte puţin de cântat) într-o lume a bărbaţilor, dominată de agresivitate şi bigotism. Dimensiunile acestui univers războinic sunt subliniate de decorurile care elimină orice urmă de romantism şi orice legătură cu contextul istoric din romanul lui Walter Scott, transformând totul într-o cazarmă cu aparenţă de azil de nebuni, dar prezervând relaţiile dintre personaje care, prin translatarea acţiunii, devin şi mai dramatice.

Din păcate, dacă Luciile lui Şerban din Statele Unite şi din Franţa au fost întotdeauna soprane foarte valoroase (June Anderson, Patrizia Ciofi, Sumi Jo, Sonya Yoncheva, Nathalie Dessay, Pretty Yende etc.), soarta scenică a personajului din spectacolele româneşti a fost nefericită, sopranele care au cântat-o la Iaşi şi Bucureşti fiind dezamăgitoare: Lăcrămioara Roată depăşită complet de dificultăţile rolului, Diana Ţugui suferind vocal în zona supraacută (dar impresionând în rest), iar acum această Venera Protasova care posedă doar notele înalte şi atât.

De fapt, în plan muzical, cam nimic nu a funcţionat cum trebuie la Bucureşti. Orchestra, care şchioapătă prin tradiţie îndelungată, s-a întâlnit cu un dirijor (Marcello Motadelli) la limita imposturii, plin de decalaje, avansând chinuitor prin partitura ce părea că nu se mai sfârşea. De partea cealaltă, tuttiştii din partidele de alămuri se întreceau în greşeli. E adevărat, n-au fost erorile atât de „spectaculoase” precum cele din Fidelio, dar au fost multe şi agasante. Exact în momentul în care tensiunea dramatică de pe scenă urma să o întâlnească pe cea din partitură, sunetele din fosă erau de o platitudine exasperantă, în absolut toate cazurile.

Citiţi continuarea articolului pe blogul Despre Opera.

Fişă tehnică:

Într-o vineri, 13 Ianuarie 2017, Opera Naţională Bucureşti
Gaetano Donizetti: Lucia di Lammermoor
Regia: Andrei Şerban
Decor: Octavian Neculai, costume: Lia Manţoc
Venera Protasova (Lucia), Ramón Vargas (Edgardo), Valdis Jansons (Enrico), Andrei Lazăr (Arturo), Ramaz Chikviladze (Raimondo), Sorana Negrea (Alisa), Valentin Racoveanu (Normanno)
Dirijor: Marcello Mottadelli