Lungmetrajul "Steve Jobs" va închide London Film Festival - VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungmetrajul "Steve Jobs", de Danny Boyle, care îi are în rolurile principale pe Michael Fassbender, Kate Winslet, Seth Rogan şi Jeff Daniels, va avea premiera europeană în închiderea London Film Festival, pe 18 octombrie.

Aceasta este pentru a treia oară când un lungmetraj al regizorului britanic încheie acest festival, după "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire", premiat în 2008, şi "127 de ore/ 127 Hours", în 2010.

Filmul despre viaţa fondatorului companiei Apple, care a murit la vârsta de 56 de ani, în octombrie 2011, este bazat pe biografia scrisă de Walter Isaacson, iar scenariul îi aparţine lui Aaron Sorkin.

Pelicula, care urmăreşte 14 ani din viaţa lui Jobs, concentrându-se pe trei momente cheie - lansarea computerului Machintosh, în 1984, a "cubului" NeXT, în 1988, şi a iMac, în 1998 -, va fi lansată în Statele Unite ale Americii pe 3 octombrie, la New York Film Festival, urmând să ajungă pe marile ecrane americane pe data de 10 a aceleiaşi luni.

"Dacă Londra este leagănul revoluţiei industriale, atunci San Francisco este Betleemul celei digitale", a declarat Danny Boyle într-un comunicat. "Ne-am simţit bine în timpul filmărilor din Silicon Valley şi sper ca londonezii să aprecieze această privire din spatele creării lumii moderne", a adăugat regizorul.

Despre acest film, directorul festivalului, Clare Stewart, spune că este unul "plin de suflet şi îndrăzneţ", iar rolul realizat de Michael Fassbender este cel al unui pionier al erei digitale complex şi charismatic.

Danny Boyle, în vârstă de 59 de ani, este creatorul unor pelicule precum "Trainspotting - Din viaţă scapă cine poate" (1996), "O viaţă mai puţin obişnuită/ A Life Less Ordinary" (1997) şi "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire" (2008), care s-au bucurat de un imens succes, cel din urmă fiind recompensat cu opt premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor. Un alt film al său foarte apreciat de public şi de criticii de specialitate este drama "127 de ore", în care rolul principal a fost interpretat de James Franco.

Selecţia celei de-a 59-a ediţii a London Film Festival, care se desfăşoară în perioada 7 - 18 octombrie, va fi anunţată pe 1 septembrie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite