„Lemonade“ de Ioana Uricaru, proiecţii pe 3 continente în 3 zile

„Lemonade“ de Ioana
Uricaru, proiecţii pe 3 continente în 3 zile

Captură film „Lemonade”

„Lemonade“, primul film românesc turnat în America de Nord, va fi prezentat în acest weekend la trei festivaluri internaţionale de pe trei continente: International Women’s Film Festival of Salé in Maroc, Jagran International Film Festival în India şi Festivalul Filmelor Independente ARS în Polonia.

Ştiri pe aceeaşi temă

După premiera mondială din luna februarie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, „Lemonade” a fost selectat în peste 20 de festivaluri din întreaga lume, având premiera americană la Tribeca Film Festival din New York şi a fost distins cu premiul pentru cea mai bună regie la festivalul de film de la Sarajevo.
 
La International Women’s Film Festival of Salé, pelicula este prezentată în secţiunea competiţiei oficiale, alături de alte 11 filme. 
 
„Lemonade” va închide a 9-a ediţie a Festivalului de Film Jagran din Delhi, urmând apoi a fi prezentat într-o serie de proiecţii itinerante în alte 16 oraşe din India. La ARS Independent 2018 în Katowice, Polonia, filmul va fi proiectat în competiţie.
 
„La sfârşitul acestei luni, Lemonade va propune povestea unei imigrante romance publicului din trei ţări unde atât emigraţia cât şi condiţia femeii sunt subiecte acute şi importante: Maroc, Polonia şi India. Ne bucură că filmul nostru a captat interesul selecţionerilor şi distribuitorilor din locuri atât de diferite, şi îmi doresc ca aceste proiecţii să fie prilej de a pune întrebări şi de a stârni conversaţii”, a spus Ioana Uricaru.
 
În România, filmul va putea fi văzut în cinematografe începând cu 26 octombrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films. Pe lângă de proiecţiile din Capitală, filmul va rula la Iaşi, Timişoara, Ploieşti, Cluj, Constanţa, Vaslui, Braşov, Lugoj, Călăraşi, Buzău, Suceava, Piteşti, Târgu Mureş, Reşiţa, Caransebeş, Vulcan, Oraviţa, Sibiu, Galaţi, Slobozia, Sfântu Gheorghe şi Arad.
 
Dupa premiul pentru cea mai buna regie primit la Sarajevo, „Lemonade” a fost distins şi cu premiul Danube 2860 pentru cel mai bun film în cadrul Dunav Film Fest Smederevo, Serbia, premiul presei, UFK-UCC, în cadrul Filmfestival Oostende din Belgia şi premiul „Perspective Young Cinema“  la Fünf Seen Film Festival din Germania. Anterior, filmul câştigase şi premiul pentru cel mai bun film la FEST New Directors / New Films Festival din Espinho, în Portugalia.
 
„Lemonade”, inspirat de un articol de presă, spune povestea câtorva zile tensionate din viaţa Marei, o asistentă medicală plecată din România, care se vede nevoită să-şi confrunte propria proiecţie despre visul american cu realitatea de pe teren. Filmul, care a fost numit după premiera de la Berlin un film dramatic cu accente de thriller, a atras mulţi distribuitori din toată lumea, fiind achiziţionat spre distribuţie în Franţa, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie şi Israel.

Filmul intră în cinematografele din România începând cu 26 octombrie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările