Ieri şi azi: Noblesse oblige toujours

Ieri.

În volumul al doilea din „Bucureştii de altădată",  Constantin Bacalbaşa, povestind despre anul 1893, înregistrează serbările dedicate în urbea lui Bucur căsătoriei dintre regele Ferdinand şi regina Maria, înfăptuită la Sigmaringen, apoi moartea prematură a lui Grigore Brătianu şi, după aceea, spectacolul legendarei Sarah Bernhardt la Bucureşti. Despre evenimentul din urmă citim: „La Teatrul Naţional joacă: marea Sarah Bernardt.

În toate serile sala teatrului e plină de toată aristocraţia bucureşteană şi altă lume ce se acaţă de lumea înaltă. Se spunea - şi aşa era - că au fost femei care şi-au ipotecat casele ca să-şi poată cumpăra diamante, toalete şi plăti loja în care să figureze la celebrele reprezentaţiuni. Această nevroză, specifică unor femei, bântuia în România. Au fost doamne care preferau să n'aibă ce mânca peste o lună decât să lipsească dela reprezentaţiile Sarahei Bernardt, unde figura toată lumea «bună». Este o nebunie originală a femeilor române, dintr'o oarecare societate, pentru care Parisul şi francezii sunt începutul şi sfârşitul înţelepciunei şi al fericirei".

Azi. E greu de spus spiritul cărei capitale şi al cărui popor „sunt începutul şi sfârşitul înţelepciunei şi al fericirei",  în viziunea româncelor din „clasa superioară", căci aristocraţia reprezintă, stricto sensu, o categorie socială existentă în orânduirea sclavagistă şi în cea feudală. În societatea românească de azi, concretizările denaturate ale „clasei superioare" ar fi, de pe o parte, „clasa educată" şi, pe de altă parte, în sens peiorativ, „clasa ţoapelor/parvenitelor".

În România noastră nu mai bântuie, desigur, „nevroza" pe care o consemna Constantin Bacalbaşa în cronica lui. În privinţa vestimentaţiei adecvate pentru evenimente artistice, care să egaleze importanţa pe care o avea, la sfârşitul veacului al XIX-lea, prezenţa unei actriţe ca Sarah Bernhardt într-o reprezentaţie susţinută în capitala dâmboviţeană, vântul care „bântuie" pare a fi unul prielnic. „Nebunia originală" a femeilor care-şi dădeau regatul pentru un loc în lojă la spectacolul lui Sarah Bernhardt şi rochia aferentă a dispărut pe drumul spre o nouă orânduire socială. Mizând pe individualitate ca valoare surpremă, modernitatea de secol XX a repurtat victorii de proporţii şi în această sferă.

În secolul XXI, eticheta nu mai este nici pe departe la fel de impunătoare, forţa ei simbolică fiind semnificativ mai mică. Mult mai laxă şi mai deschisă, convenţia vestimentară nu-ţi mai cere, oricât de conformist ai fi, să-ţi ipotechezi locuinţa ca să cumperi „diamante şi toalete" sau un loc bun într-o sală de concert sau de teatru, pe ideea că obrazul subţire cu cheltuială se ţine. La precedentele ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu", la minunatul recital pe care Mariza l-a avut anul trecut la Sala Palatului, la recitalul actoricesc al lui Carole Bouquet, găzduit de Teatrul Odeon, de exemplu, reprezentantele cosmopolite şi eteroclite ale clasei educate au ilustrat o înţelegere deschisă, modernă şi de bun-simţ a acestei convenţii.

Pe de altă parte, la început de mileniu III, obsesia pentru alinierea la trend face ravagii, cu deosebire în rândul numeroaselor românce pentru care trendul şi brandul sunt emblema apartenenţei la o clasă, deci a statului. Această obsesie anulează individualitatea şi instaurează uniformitatea, vizibilă cu ochiul liber. Numai că reprezentantele respectivei categorii calcă arareori la evenimente artistice fără încărcătură mondenă. Pătrunse de admiraţie pentru „marii artişti", pe care merg să-i vadă mai ales dacă primesc invitaţie V.I.P, preferă „evenimentele" teatrale în care se desfăşoară Mihai Bendeac, să spunem, acele „comedii spumoase", cum zice întruna PR-ul fără imaginaţie,  jucate pe unde se poate, cum ar fi la Palatul Copiilor.

Ele se regăsesc în publicul care, în timpul unui spectacol cum e „Dineu cu proşti", se prăpădeşte pavlovian de râs înainte ca Horaţiu Mălăele să calce bine în scenă sau să apuce să deschidă gura.Echivalând entertainmentul comercial şi glamourul cu arta, multe dintre doamnele cu pricina trec obligatoriu pe la coafor înainte de a merge la spectacol şi,  în cazul neverosimil în care n-au la dispoziţie o maşină, vin cu taxiul sau nu mai vin deloc.

Noblesse oblige, nu-i aşa?