Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu, la a doua ediţie. Care sunt nominalizaţii celor cinci secţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajunsă la a doua ediţie, decernarea Premiilor Constantin Brâncoveanu va avea loc luna viitoare, la Palatul Mogoşoaia. Fundaţia Alexandrion Grup şi-a propus şi anul acesta să recompenseze valorile româneşti şi oamenii care şi-au pus amprenta asupra culturii române. Pe deasupra, tinerii vor avea parte de un premiu special, care va fi decernat la mijlocul lunii decembrie.

Premiile Constantin Brâncoveanu se vor acorda anual sub girul unui juriu prestigios, alcătuit din 7 personalităţi ale ştiinţei şi culturii române, juriu condus de un preşedinte şi însoţit pe parcursul deliberărilor de un secretar. Acest juriu va decide după deliberări închise care vor fi cele 7 premii anuale ce vor fi acordate într-o festivitate organizată în Palatul Mogoşoaia, ctitorie a marelui domnitor român.

Anul acesta, juriul Premiilor Constantin Brâncoveanu este alcătuit din academicianul Dan Berindei – preşedinte, Marina Constantinescu – membru, prof. univ. Dana Duma – membru, prof. Filaret Acatrinei – membru, prof. univ.dr. Ioan Scurtu – membru, prof. arh. Dorin Ştefan – membru, prof. univ. dr. Eugen Negrici – membru, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu – membru, Magdalena Popescu-Bedrosian – membru, Dumitru Constantin – secretar

Premiile Brâncoveanu au fost iniţiate ca o formă de recunoaştere a unor lucrări deosebite în domeniul istoriei, culturii şi artelor din România. Ele vor consta într-o lucrare originală, în bronz, opera sculptorului Ioan Bolborea, şi într-o contribuţie sub forma unei sponsorizări pentru o altă lucrare sau pentru un nou proiect.

La Secţiunea MUZICĂ au fost consemnate următoarele propuneri: 

1. Beatrice Rancea, manager al Operei din Iaşi

2. Gigi Căciuleanu, coregraf, personalitate de excepţie a dansului contemporan

3. Dan Dediu, compozitor, rectorul Universităţii de Muzică din Capitală (Grigore Constantinescu, critic muzical, membru al Juriului, ultima propunere a fost susţinută şi de prof. Al Petrovici, Oana Andra) 

4. Angela Gheorghiu, una dintre cele mai celebre soprane din lume

5. Marin Cazacu, violonist (Alexandru Petrovici, lector universitar) 

6. Maria Slătinaru Nistor, soprană celebră

7. Viorica Cortez, celebră mezzosoprană română (Oana Andra, mezzosoprană, solistă a Operei Române din Bucureşti). 

8. Valentin Gheorghiu (Gabriel Croitoru, violonist, Orchestra Naţională Radio)

9. Răzvan Suma

10. Dana Borşan (Toma Popovici)

11. Alexandru Tomescu, violonist (Aura Christi, poetă)

12. Formaţia Anton Pann (Petru Romoşan, scriitor şi editor)

13. Gabriel Croitoru, violonist (Dan Mircea Cipariu, scriitor) 

14. Cristian Mandeal, dirijor (Grigore Constantinescu).

La Secţiunea ARHITECTURĂ au fost propuşi următorii: 

1. Firma 4-B (arh. Silvia Oostven, gen. manager, care a anunţat că ulterior va pune la dispoziţia juriului dosare ale unor realizări arhitecturale ale unor arhitecţi de excepţie) 

2. Marius Marcu, arhitect. 

3. Augustin Ioan, arhitect (Vlad Ciobanu, sculptor).

La Secţiunea ARTE PLASTICE

1. Sorin Dumitrescu, pictor (prof. univ. Mircia Dumitrescu, grafician) 

2. Florin Codre, sculptor (Ioan Bolborea, sculptor, realizatorul statuii lui Brâncoveanu ce se atribuie laureaţilor premiilor cu acelaşi nume)

3. Mircia Dumitrescu, grafician ("Nu accept. Îl prefer pe Sorin Dumitrescu", a replicat dânsul la propunerea făcută de scriitorul Dan Mircea Cipariu) 

4. Dragoş Pătraşcu, grafician din Iaşi

5. Ioachim Nica, fost rector al Institutului de Arte Plastice din Cluj-Napoca

6. Ştefan Râmniceanu, pictor (Aurelia Mocanu, critic plastic)

7. Vladimir Zamfirescu, pictor (Aura Christi, poetă)

La Secţiunea ISTORIE:

1. Volumul 1968: Din primăvară până în toamnă, de Mihai Retegan (Constantin Hlihor, prof. univ.dr.) 

2. Cartea "Istoria diplomaţiei secolului XX", autor Constantin Vlad, ambasador, prof.univ. (George G. Potra, prof.univ. dr., membru al AOşR; Ion Calafeteanu, prof. univ.) 

3. "1989-1992. Presa liberă. Presa în România post-comunistă", de Matei Gheboianu; 

4. Lary Watts - "Alianţe contra naturii"; 

5. C. Hlihor, M. Badea, Gavriil Preda, Alex Purcăruş "Revoluţia română din 1989 şi percepţia ei în mentalul colectiv" (Mihai Retegan, prof. univ. dr.)

6. Fundaţia Magazin Istoric (Filaret Acatrinei, istoric, realizator TVR) 

7. Constantin Corneanu "O istorie însângerată- decembrie 1989" (Vasile Buga, cercetător) 

8. "Istoria Senatului României"- coordonator Gh. Sbârnea (Ioan Scurtu, prof.univ. dr.) 

9. "Evoluţia instituţiilor politice ale statului român din 1859 până azi", de Sorin Liviu Damean ş.a (Ion Calafeteanu, prof. univ. dr)

10. Laurenţiu Constantiniu, istoric. 11. Ion Bulei, istoric. 12. Dorin Liviu Bâtfoi, istoric (Petru Romoşan).

La Secţiunea LITERATURĂ

1. D.R. Popescu “Opera omnia" (Petru Romoşan, scriitor; Ioan Buduca, critic literar; Vlad Ciobanu, sculptor) 

2. Volumul "Mircea Maliţa - Convorbiri cu Dan Dungaciu!" (Petru Romoşan, Paul Cernat, scriitor)

3. Volumul "Cioran: o mitologie a nedesăvârşirilor", de Eugen Simion (Dan Mircea Cipariu, Paul Cernat) 

4. Ion Mureşan, poet 

5. Ion Es Pop, poet 

6. Liviu Ioan Stoiciu, poet

7. Octavian Soviany, poet (Dan Mircea Cipariu) 

8. Paul Goma, romancier

9. Virgil Tănase, scriitor şi regizor 

10. Ileana Mălăncioiu, poetă (Aura Christi, poetă; Paul Cernat pentru Virgil Tănase; Liviu Ioan Stoiciu, pentru Paul Goma). 

11. Traian Diaconescu, poet (Ionel Oprişan, istoric literar, editor). 

12. Eugen Suciu, poet (Vlad Ciobanu, sculptor). 

13. Ion Ianoşi, scriitor şi eseist (Dorin Liviu Bîtfoi, publicist).

image

Anul acesta va fi organizată şi o gală în cadrul căreia se vor desemna premii tinerilor care au dovedit că pot reuşi în domeniile lor – cercetători, creatori, arhitecţi şi artişti care au făcut deja un pas important în carieră. 

Premiul va fi intitulat ”Matei Brâncoveanu”, după numele fiului cel mic al domnitorului Constantin Brâncoveanu, sacrificat pentru credinţă împreună cu fraţii săi şi cu Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu.

Dacă Gala Premiilor Brâncoveanu va avea loc în octombrie, Gala Premiilor Matei Brâncoveanu va avea loc în prima partea a lunii decembrie, iar până atunci nominalizaţii şi laureaţii vor fi selectaţi de oameni de specialitate din presa de profil.

”Prin acest demers ne dorim să răsplătim şi să oferin recunoaşterea meritată valorii inestimabile pe care o poartă cultura română şi, prin ea, toţi cei care o reprezintă. Îi onorăm astfel pe cei care cred în puterea minţii strălucite şi a spiritelor înalte, aducând un tribut special uriaşei moşteniri istorice lăsate de Constantin Brâncoveanu, una dintre figurile emblematice ale spiritualităţii noastre naţionale”, a spus la conferinţa de presă care a precedat a doua ediţie a Galei Premiilor Brâncoveanu Nawaf Salameh, preşedintele Fundaţiei Alexandrion, fondatorul şi preşedintele Alexandrion Grup România. 

De altfel, Fundaţia Alexandrion Grup nu este la primele sale acţiuni de acest gen, ci este cea care a sponsorizat şi Comitetul Olimpic Sportiv Român pentru Olimpiadele de la Atena, Beijing şi Londra, s-a implicat în zeci de acţiuni de binefacere pentru ajutorarea copiilor bolnavi sau a celor superdotaţi. Tot Fundaţia Alexandrion Grup a preluat sponsorizarea echipei masculine de handbal Steaua-Alexandrion şi a celei feminine de handbal din Cluj, “U” Alexandrion. 

Paralel cu sponsorizările în domeniul sportului, Fundaţia Alexandrion Grup a contribuit substanţial la reeditarea de către Patriarhia României a Bibliei de la Bucureşti. Această implicare în reeditarea unei cărţi importante pentru credinţa ortodoxă a românilor, dar şi fundamentală pentru evoluţia limbii române, l-a determinat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel să îi acorde lui Nawaf Salameh „Ordinul şi Medalia Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Gala Premiilor Brâncoveanu 2015 va avea loc pe 1 octombrie la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite