EXCLUSIV Actorul Christopher Plummer: „Este trist că trebuie să ne gândim la închiderea graniţelor, dar poate că trebuie să o facem“

EXCLUSIV Actorul Christopher Plummer: „Este trist că trebuie să ne gândim la închiderea graniţelor, dar poate că trebuie să o facem“

În  2012. Christopher Plummer a fost distins cu Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul din filmul „Beginners“. A devenit astfel cel mai în vârstă actor din istoria Hollywood-ului care primeşte un Oscar, la vârsta de 82 de an   FOTOGRAFII: Getty Images/AP/ Gulliver

Legendarul actor de origine canadiană Christopher Plummer, astăzi în vârstă de 86 de ani şi cel mai în vârstă actor din istoria Hollywood-ului care a primit un Premiu Oscar la 82 de ani, spune că simţul umorului este una dintre cele mai importante arme în ziua de azi. „Iar lumea pare să fie pe cale să-l piardă de tot...“

Christopher Plummer se joacă şi râde des. Când i se spune că e o onoare să stai de vorbă cu el, zice fără ezitare, cu vocea îndepărtată de conexiunea telefonică: „Să fim serioşi!“. Apoi, se întrerupe puţin cât să meargă să deschidă uşa – „Sună cineva, trebuie să mă duc să deschid, vă rog rămâneţi la telefon“, şi, din nou, în joacă, de mai multe ori la rând: „Gata, m-am întors, m-am întors“. Legendarul actor de origine canadiană are o carieră care se întinde pe mai bine de cincizeci de ani, iar în anul 2012 a fost distins cu Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul din filmul „Beginners“ şi a devenit astfel cel mai în vârstă actor din istoria Hollywood-ului care primeşte un Oscar, la vârsta de 82 de ani. Mai are în palmares şi un Glob de Aur pentru acelaşi rol. În această vară, Christopher Plummer e pe marile ecrane în filmul „Remember“/„Răzbunarea amintirilor“, regizat de Atom Egoyan. Îl interpretează pe Zev, un bătrân cu început de Alzheimer care, cu ajutorul unui alt supravieţuitor de la Auschwitz şi al unei scrisori, porneşte într-o misiune de a-şi răzbuna familia ucisă în lagăr, doar pentru a descoperi, în cele din urmă, o realitate din ce în ce mai crudă. Christopher Plummer în acest rol te face să te gândeşti la Victor Rebengiuc, la un amestec de talent şi de tandreţe. Actorul poveteşte că nu crede în succes, cu aceeaşi uşurinţă cu care recunoaşte că este un „răsfăţat al sorţii“.

„Weekend Adevărul“: Aţi călătorit în toată lumea şi aţi integrat elemente din culturile diferite prin roluri şi experienţe. În acestă cheie, care e opinia pe care o aveţi despre Brexit?

Christopher Plummer: Într-un mod ironic, aş spune că a venit prea târziu. Deschiderea graniţelor a fost un lucru splendind de curajos, dar în egală măsură, la fel de periculos. Am inima îndoită. Este trist că trebuie să ne gândim la închiderea graniţelor, dar poate că trebuie să o facem.

Îl interpretaţi pe Lev în filmul „Remember“/„Răzbunarea amintirilor“, un bărbat care suferă de demenţă şi care, cu ajutorul unui alt supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz, porneşte într-un drum iniţiatic de răzbunare a familiei sale. Ce v-a motivat să acceptaţi acest rol?

Este un rol care nu seamănă cu niciunul pe care l-am mai interpretat. Şi, trebuie să recunoaştem, am făcut o mulţime de roluri şi fiecare dintre ele a fost atât de diferit faţă de celălalt, dar iată că până acum nu mi s-a întâmplat să interpretez un personaj aşa introvertit, aproape încuiat în suferinţa lui, cum este Zev. Am citit scenariul şi m-am gândit: „Da, o să accept!“, fără să pot găsi un motiv raţional pentru asta. Pe măsură ce filmam, m-am apropiat din ce în ce mai mult de Zev, de esenţa lui ca personaj, iar asta a fost o experienţă aproape depresivă şi, cu toate astea, în acelaşi timp, şi o experienţă pe care mă bucur că am putut să o trăiesc.

Aţi ţinut să imprimaţi ceva anume personajului?

Am încercat din răsputeri să evit orice formă de milă faţă de sine. Asta pentru că am crezut tot timpul că lui Zev nu-i e milă de el însuşi, în fond, are o misiune de îndeplinit. Şi aş spune că a funcţionat. N-am vrut ca acest personaj să fie conştient vreo clipă de propriile probleme, ci să meargă drept către ţintă, iar faptul că are un început de Alzheimer m-a ajutat în această luptă de a nu-i da voie lui Zev să-şi plângă de milă.

„Ura începe să infesteze întreaga lume, din nou“

Cum priviţi nevoia existenţei unor filme ca „Remember“, a unor poveşti despre consecinţele Holocaustului, pentru publicul anului 2016?

Vedeţi, mulţi oameni spun: „O, din nou? Dar nu ne mai dorim încă o poveste despre Holocaust!“. Dacă ne referim la filmul „Remember“, atunci aş spune că acesta aduce o perspectivă diferită asupra Holocaustului şi, cu siguranţă, una cu un final surprinzător. Dacă ne referim la perspectiva mea, atunci voi spune că nu cred că vom avea vreodată suficiente poveşti despre Holocaust. Oamenilor trebuie să li se aducă aminte, mai ales astăzi! Să privim spre atacurile recente de la Paris şi vom vedea acelaşi tip de ură şi de furie animalică. Din păcate, iată că această ură începe să infesteze întreaga lume, din nou. Commodus şi Ducele de Wellington

Care este unul dintre cele mai emoţionante momente pe care le-aţi trăit pe platoul de filmare pentru „Remember“?

E vorba despre o scenă în care Zev ajunge acasă la un poliţist şi, din aproape în aproape, descoperă că tatăl poliţistului, care părea iniţial un supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz, este, de fapt, un nazist. Acest poliţist are un câine. Iar Zev se teme foarte mult de câini. Mi s-a părut emoţionantă această frică profundă a personajului – cu atât mai mult cu cât, în viaţa reală, eu sunt un mare iubitor de câini. Momentul întâlnirii şi al decoperirii poliţistului nazist a fost şi emoţionant, şi dificil de redat fiindcă, la nivel emoţional, este în contra a tot ce am în propria viaţă.

Având în vedere personajele pe care le-aţi interpretat de-a lungul anilor, am putea spune că aţi avut şansa să cunoaşteţi îndeaproape istoria prin filmele în care aţi jucat.

Vi se pare că sunt filme istorice? „Remember“ este un film al timpurilor noastre. E adevărat, am interpretat o pleiadă de personaje în directă relaţie cu marea istorie a lumii, dar şi faptul că am avut ca bază o carieră în teatru, o şcoală clasică, m-a ajutat să ajung să fiu distribuit la Hollywood în astfel de roluri de personaje cât se poate de reale precum Commodus, din „Căderea Imperiului Roman“ sau Ducele de Wellington din „Waterloo“. Poate că ţine şi de faptul că dintotdeauna mi-am dorit să fiu versatil.

„Bucurie pură“

Sunteţi un exemplu de longevitate şi de talent în carieră. Ce reprezintă succesul pentru dumneavoastră în acest moment al vieţii?

Nu mă gândesc niciodată că sunt de succes (râde). Tot ce mă gândesc e: „Ce alte personaje interesante aş mai putea juca?“. De curând, l-am interpretat pe kaiser-ul Wilhelm al II-lea, în „The Kaiser’s Last Kiss“, un film pentru care tocmai am încheiat în aceste zile filmările la Bruxelles. A fost fascinant, m-am simţit atât de bine jucând acest rol... Deci, practic, sunt de neoprit! (râde) Pentru mine, succesul nu e o chestie, aşa, grozavă – sigur, am câştigat şi câteva premii până acum, e minunat, însă nimic fundamental nu s-a schimbat, cariera mea a mers pe drumul ei, drept şi echilibrat. Un drum plăcut, aş mai adăuga. Unul pe jumătate în teatru, şi pe jumătate în cinema, căci teatrul este prima mea iubire.

Ca actor, cum v-aţi descrie procesul de lucru?

E bucurie pură! Mai tot timpul. Am parte de nişte momente sublime. Nu sunt unul dintre acei actori înspăimântător de intenşi (râde). Nu sufăr deloc pentru propria artă. Am o viaţă extraordinară şi-mi iubesc profesia. Plonjez în ea cu bucurie, indiferent cât e de greu – şi, dacă ne gândim la filmul „Remember“, este în continuare o bucurie de experienţă, chiar dacă subiectul este unul atât de trist şi de dur.

„Ne este dor de simţul umorului!“

Aţi publicat un volum de memorii, „In spite of Myslef – A Memoir by Christopher Plummer“ /„În ciuda a tot ce sunt – Amintirile lui Christopher Plummer“. De ce aţi ales acest titlu?

M-am gândit că e amuzant şi modest (râde).

În ciuda a tot ce sunt, am reuşit să fac în viaţă o măsură de lucruri decente. Despre asta e vorba. Propria mea personalitate îmi repugnă: părerea mea despre mine e că sunt groaznic! (Râde) Şi cu toate astea, am reuşit.

Cum vă păstraţi simţul umorului atât de viu?

Înainte de toate: Slavă Domnului că îl am (râde). Nici nu realizăm cât de important este să ai simţul umorului în ziua de azi. Iar lumea pare să fie pe cale să-l piardă de tot...  Ne este dor de simţul umorului! ;

„Nu mi s-a întâmplat niciodată să rămân fără ceva de lucru“

Înainte de a face actorie, cum arăta viaţa dumneavoastră?

Cred că am fost actor tot timpul. Nu, şi mai bine: m-am născut să fiu actor! (Râde) M-am lăsat cucerit de actorie şi i-am cedat atât de repede şi de uşor… O vreme, am studiat pianul şi mi-am dorit să devin pianist concertist fiindcă îmi plăcea muzica clasică. Însă n-a mers. Cântând, mi-am dat seama că era mult prea mult de muncă. În orice caz, cântam la pian după ureche, aşa că încă mai reuşesc să cânt şi astăzi.

Actoria mi s-a revelat la şcoală, în timpul unei piese de teatru din liceu. Jucam „Mândrie şi prejudecată“, de Jane Austen. Îl interpretam pe Domnul Darcy. Ţin minte că îmi plăcea la nebunie şi l-am asociat imediat cu mine însumi: un trufaş bogat şi snob, toate aceste calităţi. Mi-am zis: „O, iată un personaj pentru mine!“. (Râde) Aşadar, aveam 16 ani când am jucat pentru prima dată un rol în faţa unui public. Şi, de-atunci, nu m-am mai uitat înapoi!

Au fost şi momente când v-aţi îndoit că veţi deveni actorul de astăzi?

Nu. Am fost un mare norocos. De altfel, am crescut prin teatrele din New York şi din Londra, şi ce loc mai bun de trăit decât un teatru, când vine vorba de actorie! Apoi, am ajuns să joc pe scenele Royal Shakespeare Theatre şi National Theatre. Dumnezeule, când te gândeşti, am fost incredibil de răsfăţat de soartă!

Şi nu mi s-a întâmplat niciodată să rămân fără ceva de lucru, să fiu nevoit să fac parte din acele grupuri de actori care sunt nevoiţi să nu lucreze pentru o vreme şi abia apoi, când mai apare ceva, se întorc la meserie. Nu. Am fost mereu angajat, mereu norocos.

Dacă ar fi să daţi un sfat unui tânăr actor aflat la început de drum, ce i-aţi spune?

Să încerce să rămână treaz! (Râde) Acum, un răspuns serios: că trebuie să iubească meseria asta mai mult decât orice pe lume, fiindcă sunt oameni care îl vor respinge şi nu vor fi foarte drăguţi sau diplomaţi. Că trebuie să creadă în continuare în el însuşi chiar şi aşa! Şi că trebuie să se distreze – dacă nu o poţi lua în joacă, cel mai bine e să renunţi imediat. 

Premiat cu Oscar, Glob de Aur şi Emmy

Numele: Arthur Christopher Orme Plummer

Data şi locul naşterii: 13 decembrie 1929, în Ontario, Canada

Starea civilă: căsătorit a treia oară, are un copil

Studiile şi cariera: 

 A urmat o educaţie clasică, în actoria de teatru şi, în scurt timp, a devenit cap de afiş pentru prestigiosul National Theatre din Londra.

A debutat în film în anul 1958, în „Stage Struck“, în regia lui Sidney Lumet, unde a jucat alături de actriţa Jane Fonda.

 Au urmat roluri într-o serie de blockbuster-uri americane, iar recunoaşterea internaţională a venit în anul 1965, pentru rolul din pelicula „The Sound of Music“, rămasă un reper şi astăzi.

 De-a lungul carierei, a interpretat, de asemenea, figuri istorice precum Commodus în „The Fall of the Roman Empire“ (1964) şi Ducele Wellington, în „Waterloo“ (1970).

 A fost distins cu unele dintre cele mai importante premii din lumea cinematografiei: Premiul Oscar (2012), Globul de Aur (2012), Bafta (2012), Emmy (1994,1977).

Cariera sa se întinde pe mai bine de cinci decenii.

Locuieşte în: Senneville, Quebec, Canada.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările