Doi tineri muzicieni de excepţie, violonista Cristina Goicea şi pianistul Radu Costin Filipoiu, vor cânta la Vara Magică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii muzicieni români Ioana Cristina Goicea şi Radu Costin Filipoiu sunt invitaţii Festivalului „Vara Magică” la Ateneu, pe data de 10 august, manifestarea continuând tradiţia de a aduce în faţa publicului cei mai talentaţi tineri muzicieni români.

Aflaţi în plină formă, înaintea unor importante concursuri internaţionale, cei doi protagonişti promit un recital cameral de clasă internaţională care va cuprinde J.S. Bach - Ciaccona din Partita a ll-a în re minor BWV 1004, L.van Beethoven – Sonata nr. 6 în La major op. 30, George Enescu - Sonata a lll-a “în caracter popular românesc” op. 25, Henri Wieniawski – Variaţiuni pe o temă originală, op. 15.

Lanto Communication organizează a cincea ediţie a Festivalului “Vara Magică” la Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, concertele fiind organizate în fiecare săptămână şi având pe afiş Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta si Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini. Cea de a V-a ediţie a Festivalului „Vara Magică” reafirmă forţa Parteneriatului prin care Lanto Communication oferă publicului său o vară la standarde culturale europene.

În septembrie 2013, cunoscuta revistă The Strad titra “Violonista română Ioana Cristina Goicea câştigă Concursul Brahms din Pörtschach, Austria”. Acestuia i s-a adăugat premiul special al publicului precum şi invitaţia de a interpreta concertul pentru vioara şi orchestră de Johannes Brahms op. 77 la Tokyo, sub bagheta dirijorului Yuki Miyagi şi alături de  orchestra  „Kunitachi Symphoniker" la Tokyo.


Ioana Cristina este, de asemenea, laureata prestigioaselor concursuri  Fritz Kreisler (Viena), Michael Hill (Noua Zeelandă), ACM Trio di Trieste Chamber Music Competition (duo vioară – pian împreună cu pianistul Andrei Banciu), precum şi câştigătoarea concursurilor Andrea Postacchini şi Kloster Schönthal.

image

Ioana Cristina Goicea s-a născut în Bucureşti, în 1992, într-o familie de muzicieni. A studiat de cu profesorii Mariana Sîrbu, Ştefan Gheorghiu, Petru Munteanu, iar în prezent urmează cursurile de Master ale Universităţii de Muzică din Hanovra cu prof. Krzysztof Wegrzyn.

Ioana Cristina Goicea cântă pe o vioară „Gianbattista Guadagnini” (Parma, 1761), oferită de fundaţia Deutsche Stiftung Musikleben (Hamburg) şi este sprijinită  de fundaţia Gertrud und Hellmut Barthel.

Nascut in 1979 la Bucuresti, Costin Filipoiu a inceput studiul pianului cu profesoara Liana Lungu, apoi a urmat cursurile de pian la Liceele de muzica “George Enescu” si “Dinu Lipatti” cu profesorii Constantin Nitu si Sorina Dobrescu, obtinand in aceasta perioada numeroase premii la concursurile nationale, inclusiv un Premiu special la Concursul International “Jeunesses Musicales” - 1998.
Între anii 1998-2003 a urmat cursurile de pian la "Universität der Künste" din Berlin, la clasele profesorilor Martin Hughes şi Rainer Becker. Intre anii 2003-2007 a urmat studii aprofundate de pian la "Musikhochschule "din Lübeck, clasa prof. Konstanze Eickhorst. In anul 2005 a castigat la concursul din Bremen un premiu special. Intre anii 2007-2009 a urmat cursurile "Meisterklasse" de pian la "Hochschule für Musik" din Nürnberg, clasa prof. Bernhard Endres. 

A participat la cursuri de maiestrie cu profesorii Hans Leygraf, Günter Ludwig,  Dana Borşan, Anatol Ugorski, Anne Queffelec , Konstanze Eickhorst, Wolfgang Manz si Julia Goldstein-Manz, Aquiles Delle Vigne, Peter Feuchtwanger si Dan Grigore (cursuri de pian), Walter Levin, Stephan Picard (cursuri de muzica de camera), Dietrich Fischer-Dieskau, Siegfried Jerusalem, Axel Bauni (cursuri de Lied) .
Din anul 1993 a urmat cursuri de interpretare si analiza muzicala cu profesorul Dinu Ciocan (Universitatea Nationala de muzica din Bucuresti), care i-a fost mentor in formarea sa muzicala. A concertat alaturi de Orchestrele Simfonice ale Filarmonicilor “George Enescu” din Bucuresti si “Mihail Jora” din Bacau si de Orchestra Nationala Radio din Bucuresti.

A susţinut recitaluri în Bucuresti, Berlin, Hamburg, Lübeck, Bayreuth, Leck, Glücksburg, Namedy, etc. A activat in seria de concerte organizata de fundatia "Live-Music-Now" din nordul Germaniei. Din anul 2009 preda ca profesor asociat la “Hochschule für Musik” Nürnberg intre altele la clasele profesorilor Siegfried Jerusalem si Dorin Marc. In prezent urmeaza studiile doctorale la clasa prof. Dana Borsan.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite