Cronică de moravuri: (Ne)asemănări cu viaţa

Problema cu filmele biografice (biopic, engl.) este că sunt câteodată, poate în mod facil, luate drept sursă de referinţă cu privire la viaţa adevărată a unei personalităţi, ignorându-se faptul că ele reprezintă un subgen al categoriei filmelor de ficţiune.

Ieri. S-au auzit comentarii acre din public, atunci când Anthony Hopkins a apărut pe ecran în rolul lui Nixon. Era irelevantă prestaţia ireproşabilă a actorului, ce părea mai nemulţumitor în ochii unora era faptul că britanicul nu semăna prea bine fizic cu controversatul preşedinte american. Pe de altă parte, un alt biopic semnat tot de Oliver Stone a ochit mai multe puncte la popularitate din cauza asemănării fizice a actorului Val Kilmer cu regretatul Jim Morrison.

Ceea ce aduce în discuţie maniera de redare a personajului real prin intermediul întregului arsenal de gesturi sau inflexiuni vocale ale actorului. Kilmer reuşise să interpreteze toate piesele muzicale din film făcându-l pe spectator să uite complet că el era cel care cântă, şi nu adevăratul Morrison. La fel se întâmplă şi în cazul lui Joaquin Phoenix atunci când îl interpretează pe Johnny Cash în „Walk the Line" (2005). Sau în cel al lui Sam Riley portretizându-l pe Ian Curtis în „Control" (2007).

Bineînţeles, criticile la adresa unor biopic-uri în ceea ce priveşte asemănarea cu personajul real nu se limitează numai la cazurile în care cel în cauză face parte din era noastră. În 2004, un grup de avocaţi greci a ameninţat producătorii filmului „Alexander" cu un proces datorită faptului că în film se sugerează faptul că marele erou grec era bisexual.

Azi. La începutul anului, în cinematografele europene a intrat un biopic inspirat din viaţa celebrului cântăreţ francez Serge Gainsbourg. Producţia - „Gainsbourg. Vie Héroique" - este regizată de Joann Sfar şi a trecut nelinşată de către vocile critice tocmai datorită asemănării fizice mai mult decât satisfăcătoare dintre actorul principal - Eric Elmosnino - şi personajul real pe care îl interpretează. Nimerit este însă să nu uităm sfatul apreciatului critic de film Roger Ebert, care concluzionează, cu umorul lapidar caracteristic: „Cei care caută să descopere adevărul despre un om într-un film inspirat din viaţa acestuia ar face la fel de bine dacă l-ar căuta în povestirile bunicii sale drăgăstoase".