Clasic e fantastic, la Ateneu, în luna mai, cu Orchestra Română de Tineret condusă de Cristian Mandeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristina Sârbu, coordonatoarea proiectului Clasic e fantastic
Cristina Sârbu, coordonatoarea proiectului Clasic e fantastic

Filarmonica “George Enescu” şi Asociaţia “ Clasic e fantastic” anunţă concertul din luna mai "Cum să înţelegem muzica", care va avea loc sâmbătă, 11 mai, de la ora 12.00. Concertul va fi dirijat de Cristian Mandeal, iar solist va fi Ştefan Cazacu.

"Clasic e Fantastic" este cel mai amplu proiect educaţional de muzică clasică destinat copiilor şi tinerilor, în care sunt implicaţi muzicieni profesionişti şi amatori. Alături de ei urcă pe scenă şi viitorii muzicieni, astăzi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.
Proiectul Clasic e Fantastic, iniţiiat şi coordonat de Cristina Sârbu, este o premieră în România. În majoritatea oraşelor lumii, la Viena, Paris, München, Hamburg, Londra, Praga, Budapesta, New York marile instituţii muzicale de cultură derulează de ani de zile programe educaţionale asemănătoare. Obiectivul este de a aduce din nou în Sala Mare a Ateneului Român peste copii şi tineri facilitând astfel accesul acestora la educaţia muzicală clasică.

Concert simfonic/ repetiţie cu public

Orchestra Română de Tineret

Cristian Mandeal

Dirijor -  Cristian Mandeal (foto)
Solist - Ştefan Cazacu

Program

Dvorak - Concertul pentru violoncel şi orchestra
Dan Dediu – Levante

Concert realizat în colaborare cu Centrul Naţional de Arta Tinerimea Română.
 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite