Adevăruri de altădată: Un artist şi un poet

Laureaţii premiului de poezie al Fundaţiilor Regale, din acest an, sunt d-nii Şerban Stănescu, cu „Arca lui Noe” şi Emil Botta.

Despre cel dintâi, am scris în numărul din Iulie al „Revistei Fundaţiilor Regale". Sub titulatura biblică, d-sa închipueşte aventurile sufleteşti ale poetului, care trăeşte în conştiinţa sa, o seamă de probleme de viaţă şi de moarte.

Deşi suspectă de filosofie, - de altfel autorul debutase cu desbateri lirice şi metafizice, - poezia d-lui Ştefan Stănescu mărturiseşte prezenţa unui artist, a unui meşteşugar preţios, sedus de prestigiul îndoit al poeziei valéryste, capabilă să dea expresie subtilă unui conţinut de meditaţii reflexive.

Mai mult gânditor decât poet şi mai mult artist decât poet, este în definitiv formula lui Paul Valéry . Ea se poate aplica fără a-l nedreptăţi şi lui, şi d-lui Ştefan Stănescu. De altfel, voinţa de a fi poet, care este o nobilă ambiţie şi lupta cu dificultăţile pe cari le stârneşte limbajul poetic, sunt două din înfăţişările cele mai interesante, ale vieţii literare. Ele se repetă cât mai des, de când lirismul a evoluat dela forma sa oarecum naturală şi spontană, la un joc de inteligenţă, între mandarini, refuzat profanilor.

În asemenea împrejurări, deosebit de preţioasă este ivirea unui poet, care răspunde sensului de totdeauna al poeziei, de a fi tălmăcirea unor emoţii personale, într'un limbaj inteligibil. D. Emil Botta este un astfel de poet, într'un cuvânt, un poet. Aceasta nu înseamnă că
d-sa nu e pătruns de spiritul literar al vremei, că nu reprezintă stilul de sensibilitate al momentului literar.
Care este atunci piatra de încercare, care ar deosebi pe poet de artist? Există însă pietre de încercare, în acest gingaş domeniu?

Noi am propune una: fantezia - raportul liber şi neprevăzut, dintre intuiţie şi expresie; raportul eliberat de stringenţa logică a spiritului. Sau, prin alte cuvinte, o altă logică decât aceea formală şi discursivă.

(articol publicat de Şerban Cioculescu în „Adevărul", 1937)