Întâmplări cu Gheorghe Dinică. Actorul ar fi împlinit 85 de ani

Întâmplări cu Gheorghe Dinică. Actorul ar fi împlinit 85 de ani

Gheorghe Dinică ar fi împlinit pe 1 ianuarie 85 de ani                                             FOTO: Mediafax

Marţi, regretatul actor Gheorghe Dinică ar fi împlinit 85 de ani. S-a scris şi s-a vorbit mult despre marele Dinică, şi o să se mai scrie şi o să se mai vorbească. „Adevărul” prezintă trei întâmplări cu actorul, povestite de cei care l-au cunoscut îndeaproape.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tot într-o marţi, pe 10 noiembrie 2009, Gheorghe Dinică îşi dădea ultima suflare la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. La ora 13.00 se constata decesul: stop cardiac, care venea după o lungă perioadă de zbateri.

Înainte de a fi condus pe ultimul drum, Dinică (1 ianuarie 1934- 10 noiembrie 2009) a făcut încă o dată ca foaierul Teatrului Naţional să devină neîncăpător. Au venit să îşi ia rămas-bun fani care îi enumerau rolurile, dar mai ales colegii săi de breaslă care au avut un deosebit respect pentru actor. 

Şi pentru că se spune că momentul în care cineva moare cu adevărat este cel în care este uitat, la 85 de ani de la naşterea marelui actor, vă aducem- sau readucem, după caz- în atenţie cinci întâmplări povestite de cei apropiaţi, întâmplări care nu fac decât să contureze trăsăturile celui care ne-a jucat pe scenă şi pe ecran, ne-a cântat şi ne-a dansat. 

O pedală de ambreiaj ca un gest romantic

Gheorghe Dinică era un romantic, sau cel puţin aşa intenţiona. Nu prea îi ieşea, după cum mărturisea soţia sa, Gabriela Dinică (foto: dreapta) într-un interviu acordat „Weekend Adevărul”, în septembrie 2017.  Dar mai întâi să lămurim cum s-au căsătorit cei doi, episod care denotă încă o dată şarmul care-l caracteriza pe actor. „Nu m-a cerut direct niciodată. Spunea, uneori, că a visat că ne căsătorim şi aştepta o părere de la mine”. (sursă foto: arhiva personală a Gabrielei Dinică)

Într-o dimineaţă însă, când au venit ziarele, au regăsit printre ele revista „VIP”, în care pe prima pagină, impunător, la palton, se afla chiar el, acompaniat de titlul „Gheorghe Dinică s-a însurat“. 

„La început, Gheorghe a stat aşa, s-a uitat, şi-apoi a zis: „Hai, mă, să ne căsătorim, să nu-i facem pe ăştia de râs!“. Aşa ne-am căsătorit. Am mers imediat, ne-am programat, ne-a căsătorit primarul de la Sectorul 1. Am fost numai noi doi şi persoana care ne-a făcut cunoştinţă, care ne-a făcut şi poze când am ieşit. Am mers la un restaurant, am venit acasă şi abia apoi am sunat-o pe soră-mea”.

Revenind, stângăcia acestuia în gesturile romantice se vede poate cel mai bine într-un episod de la Câmpulung, în care marele actor a fost păcălit să cumpere ceva de care nici el, nici soţia lui nu aveau nevoie: o pedală de ambreiaj. Gabriela Dinică plecase în oraş cu sora acestuia, prilej pentru „nişte oameni mai şmecheri din sat” să facă o încercare. 

„ S-au dus în urma noastră, Gheorghe a deschis la poartă şi au venit la el cu un fier. I-au zis: „Ne-am întâlnit acum cu doamna, a zis să cumpăraţi ăsta“. Era, de fapt, o pedală de ambreiaj. Gheorghe a zis: „Da, sigur“ şi le-a dat o grămadă de bani pe bucata aia de fier. Ba chiar le-a zis: „A zis soţia mea că-i trebuie ăsta? Îl cumpăr şi pe celălalt“, mai aveau un fier. Când am venit acasă şi am văzut ce-a cumpărat, sigur că m-am supărat, dar el m-a întâmpinat: „Uite. Nu te bucuri?“. Iar eu aveam maşină automată, nici măcar n-aveam ambreiaj”. 

Cum a salvat pasagerii unui avion de la îngheţ  

Vladimir Găitan regretă că l-a întâlnit pe Dinică târziu, un om pe care l-a iubit enorm, după cum a rămas notat în „Zig-zag prin alfabetul vieţii. Maria Capelos într-o discuţie cu Vladimir Găitan”, volum apărut la editura Allfa. 

Pe când filmau pe aeroportul Otopeni pentru „Zbor periculos” (1984, regia Francisc Munteanu), Găitan avea să asiste la un moment în care colegul său pe care pe atunci îl considera încă doar atât, aveea să îşi arate nestăpânirea de care putea da dovadă când era vorba de binele oamenilor. Era un frig cumplit, îşi aminteşte Găitan, atât de frig încât „cădeau vrăbiile îngheţate chiar din clădirea aeroportului”. 

În acest cadru, cei doi actori dădeau la lopată pe o pistă, pentru o scenă care dovedea „o chestiune cu morală socialistă”: înfofoliţi în pufoaice, erau doi piloţi care trebuiau să vadă şi cum e munca de jos. A venit un comandat şi le-a adus, „pe şest”, o vodcă pe care au „lucrat-o”, în patru: ei doi, comandantul şi Francis Munteanu. 

Pe Otopeni a sosit un avion din ţările calde care, din pricina unei defecţiuni, a avut nevoie de o nouă alimentare cu combustibil. Pasagerii erau îmbrăcaţi de vară, însă au fost nevoiţi să coboare ca să aştepte în nişte autobuze despre care Găitan îşi aminteşte că erau vai de ele, cu burduful spart. „Când s-a descărcat primul autobuz şi pasagerii au ajuns în dreptul geamului de unde îi priveam noi, i-am văzut, săracii, vineţi de frig şi tremurând încontinuu.”

Comandantul cu vodca se amuza însă de situaţie. Râdea şi le imita dârdâitul. Vladimir Găitan nu gustase gluma, i-a cerut să îi bage pe oameni undeva la căldură. Dinică n-a avut însă aceeaşi răbdare. 

„Nu am terminat bine fraza că l-am văzut pe Gigi cum se îndreaptă spre comandant, îl apucă de pufoaică şi spune <<Băi, idiotule, nu mai râde ca un cretin, dă ordin să-i ducă înapoi în avion! Băi, vită, mor oamenii ăştia, se îmbolnăvesc, fă ceva!>>  <<Tovarăşe Dinică, cum vorbiţi cu mine? Ăsta e regulamentul.>> <<Ce regulament, cretinule, nu vezi că se îmbolnăvesc oamenii ăştia?!>>"

Ce a fost la gura lui Gigi, nu vă puteţi închipăui...A fost o scenă impresionantă. Francisc Munteanu s-a dus repede spre el să-l tempereze şi l-a scos pe comandant din mâinile lui. Într-adevăr, oamenii au fost duşi imediat în avion... După întâmplarea cu Gigi din aeroport, mi-am schimbat impresia despre el şi l-am privit cu alţi ochi. Începeam să-l cunosc şi pe omul Gheorghe Dinică, nu numai pe actorul Dinică”.

Dedicaţia cerută de Dinică pentru Dinică

Se ştie prea bine de trio-ul pe care Nelu Ploieşteanu, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache l-au format. Când actorul a murit, întrebat care a fost cea mai puternică trăsătură de caracter a acestuia, Ploieşteanu a vorbit despre generozitatea şi modestia lui, amintindu-şi de un moment în care un fan a vrut o poză cu el. „Bineînţeles că eu m-am dat la o parte, dar el m-a tras înapoi cu forţa, mi-a zis că nu se poate să nu fiu şi eu în poză, pentru că «Eşti de-al nostru»".

În 2011, Nelu Ploieşteanu îşi amintea, într-un interviu pentru „Cuget liber” de un episod haios cu el, Dinică şi Ştefan Iordache, o amintire despre care credea că „le-ar face plăcere de-acolo de sus s-o audă”.

Ştefan Iordache era preşedintele juriului Galei Tânărului Actor şi l-a invitat şi pe Dinică la Mangalia. Ploieşteanu avea program la o terasă din Eforie Nord, aşa că cei doi actori l-au vizitat, moment în care cel din urmă i-a cerut o dedicaţie „pentru cel mai mare actor al României care este Gheorghe Dinică!”. 

„S-au aşezat ei la masă, am început eu să cânt şi la un moment dat spun <<Dedic această melodie celui mai mare actor al României…>> şi se ridică Gheorghe Dinică, moment în care eu spun <<Ştefan Iordache>>. Şi-atunci mi-a tras o înjurătură în stilu-i caracteristic şi au început toţi să râdă."

Întrebat care este cea mai frumoasă amintire pe care o are despre Gheorghe Dinică, Ploieşteanu povestea în 2009, pentru „Adevărul”: „Eram la ziua lui Marin Moraru şi am făcut petrecerea la mine la Perla. Era mai multă lume acolo, era şi Stela Popescu..Dinică trebuia să plece la Tache Ianche şi Cadâr şi m-am dus la el la masă şi i-am cântat "La cârciuma din cartieeeer...". Şi a mai stat, a început şi el să cânte şi am mers amândoi la mesele oamenilor. Am făcut atunci 10-15 milioane din ce ne-a dat lumea. Asta a fost acum vreo doi ani"

"Zici că era lăutar", a continuat Ploieşteanu. "Pe urmă m-a sunat doamna Gabi şi m-a întrebat «Ce i-ai făcut mă?»"

Amintirile lui Marin Moraru

Marin Moraru şi Gheorghe Dinică se ştiau încă de dinainte de a fi colegi la Institut. Au ajuns colegi de bancă şi erau nedespărţiţi. În volumul „Suntem ce sunt amintirile noastre”, apărut tot la editura Allfa, Moraru explica acest lucru, punctând că în cei patru ani de studenţie au mâncat aceeaşi mâncare şi au fumat aceleaşi ţigări. Cum se întâmplă cu cei mai buni prieteni, uneori, oamenii ajungeau să îi confunde- la nivel superificial bineînţeles.

„Eu şi Gheorghe Dinică am fost nedespărţiţi. Când spui Dinică, spui Moraru, şi de multe ori când mă adresam cuiva, persoana respectivă îmi spunea Dinică şi lui Dinică îi spunea Moraru”, îşi amintea actorul despre prietenul lui.

Au luat-o pe drumuri diferite, Moraru a mers la Institut, Dinică a făcut film, foarte mult film. De unde şi următoarea glumă, povestită tot de prietenul său în volum:

„...a făcut atâtea filme că toată lumea din România crede că nu există film fără Dinică. Ba chiar umblă şi o glumpă: Sergiu Nicolaesdu- regia, Sergiu Nicolaescu- costume, Sergiu Nicolescu- muzica şi în rolul lui Sergiu Nicolescu- Gheorghe Dinică”. 

Fermecarea fanilor

Într-un interviu pentru Viva!, Horaţiu Mălăele îşi aminteşte de momentul în care tatăl lui a venit la Bucureşti şi l-a prezentat câtorva „vârfuri ale actorimii”. Prilejul l-a avut, era o gală, unde era şi legendarul trio: Dinică, Moraru şi Beligan care au prezentat şi o secvenţă din celebra „Take, Ianke şi Cadîr”. (foto: sus)

„Am venit cu tata la cabină – eram prieten cu toţi trei – şi m-am dus la Radu Beligan să i-l prezint tatălui meu, crezând că Radu este omul pe care ar vrea să îl cunoască prima dată. Apoi l-a cunoscut pe Marinuş, după care, fără să îl prezint, s-a dus singur la Dinică şi i-a spus: <<Domnule Dinică, am văzut o lume minunată, formidabilă, dar, dintre toţi ăştia, eu pe dumneavoastră am vrut să vă cunosc>>”.

 



 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: