valea vaserului - ultimele știri
Mocănița, trenul cu ecartament îngust care circulă prin munți, este considerată una dintre cele mai atractive experiențe turistice din România. Sunt cel puțin șapte astfel de trenuri în țară, cel mai cunoscut fiind cel din Maramureș. Mai există în Mureș, Alba, Bistrița, Covasna și Hunedoara.
Trenul cu aburi Mocăniţa, care străbate Valea Vaserului din Munţii Maramureşului, va avea un program special de sărbători, au anunţat, joi, administratorii trenului, potrivit Agerpres.
Maramureșul rămâne unul din locurile cele mai atractive din punct de vedere turistic. Zona de nord a județului, respectiv Maramureșul istoric, atrage anual mii de turiști care viziteză obiectivele turistice, dar și peisajele extraordinar de frumoase.
Au început verificările pe Valea Vaserului, în judeţul Maramureş, după ce vagonul Mocăniţei a deraiat a doua într-o perioadă de şase zile. Comisia mixtă, organizată din ordinul prefectului judeţului Maramureş, trebuie să stabilească acum care au fost...
La şase zile de când 12 turişti au ajuns la spital după ce Mocăniţa a deraiat pe Valea Vaserului, un vagon al trenului turistic a sărit din nou de pe şine. Speriaţi, turiştii au sunat la 112.
Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş au demarat o anchetă în cazul mocăniţei care a deraiat la finele săptămânii trecute pe Valea Vaserului din judeţul Maramureş. Alături de aceştia, şi reprezentanţii Agenţiei Generale de Inv...
Ivana Martinyuk, o maramureşeancă stabilită de 12 ani în Germania, a trecut prin clipe de groază, sâmbătă, în urma deraierii Mocăniţei pe Valea Vaserului. Femeia s-a aflat, împreună cu fiul ei de 12 ani, printre cei 12 răniţi care au ajuns la spital ...
Natura s-a dezlănţuit, ieri, pe Valea Vaserului. Două zăpoare (blocuri de gheaţă) au pornit la vale şi au ieşit din matcă, acoperind drumul până la trei metri înălţime, pe o distanţă de circa şase kilometri, distrugând tot ce au găsit în cale. 70 de ...
Un articol apreciativ despre Maramureş a fost publicat în urmă cu câteva zile în presa din Statele Unite. Textul aminteşte despre păstrarea tradiţilor, a valorilor culturale, a stilului de viaţă clasic, precum şi despre câteva locuri de vizitat....
Începutul de lună aprilie a adus cu el deschiderea oficială a sezonului pentru Mocăniţa de pe Valea Vaserului, unul dintre cele mai căutate obiective turistice ale Maramureşului, cu precădere în sezonul de vară.
Valea Vaserului din oraşul Vişeu de Sus a fost împânzită zilele trecute de către jandarmii maramureşeni. Campania iniţiată de către Jandarmeria Maramureş şi desfăşurată în cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române” - cofinanţ...
Istoria evreilor din Vişeu de Sus adunată într-o casă muzeu care se află în Gara Mocăniţei. Orice turist care vrea o plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului va ajunge inevitabil şi la muzeul Elefant. Fie pentru a bea o cafea în zonă, fie pentru a adm...
Valea Vaserului, locul pe unde trece celebra Mocăniţă, are multe poveşti nespuse. Una dintre ele este şi cea a aşa-numitei „bisericuţe din pădure”, unde, la începutul secolului XX, a fost ridicată de către coloniştii austrieci o capelă în cinstea Sfi...
Se poate face şi turism de calitate în Maramureş. Mocăniţa este un bun exemplu despre cum poţi atrage turiştii să vină în Maramureş şi să le oferi lucruri simple până urmă. O plimbare cu Mocăniţa este ceva de neuitat pentru cei maimulţi dintre noi....
Valea Vaserului este unul dintre cele mai apreciate obiective turistice din judeţul Maramureş. An de an în zonă sunt pregătite fel de evenimente care să scoată în faţă farmecul acestei zone a Maramureşului, care a trecut de mult graniţele României....
Campioni olimpici şi mondiali, artişti plastici de renume, oameni de ştiinţă şi tineri specialişti de marcă se întâlniesc în Maramureşul istoric. Auutorităţile locale, Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus şi Asociaţia “Vasile Tomoiagă”, în parteneria...
Mocăniţa de pe Valea Vaserului e cea mai bună ilustrare a ideii potrivit căreia drumul în sine e mult mai important decât destinaţia. Poţi merge de nicăieri către niciunde, iar acea călătorie să fie una memorabilă....
La 60 de kilometri de Cluj, într-un sat numit Cuzdrioara, există un muzeu al locomotivelor amenajat într-un depou CFR. Deşi nu este pe nicio hartă turistică, locul are exponate spectaculoase: cele mai vechi locomotive au 105 ani....