pelicula - ultimele știri
Filmele sunt, de cele mai multe ori, o variantă plăcută de petrecere a timpului liber alături de cei dragi, fie că vorbim despre o comedie spumoasă sau un „action-movie”. Succesul este căutat de mulţi producători, aşa că unele dintre pelicule ajung s...
Jean Mihail a fost primul regizor român premiat la Cannes, acolo unde a prezentat Rapsodia rustică, el povestind şi despre primele proiecţii din ţară când lumea fugea din sală
Primul episod de ninsoare a fost un calvar pentru şoferii care, înainte de a porni spre treburile din această zi, au fost nevoiţi să cureţe stratul de gheaţă de pe autoturisme. Buzăul este de aproape 24 de ore sub avertizare de vreme rea, iar meteoro...
Star Wars: Ultimii Jedi se va lansa la finalul acestei săptămâni, fiind unul dintre cele mai aşteptate filme ale ultimilor anii. Un amănunt interesant este faptul că nu doar oamenii de pe Pământ se vor bucura de noul film care face parte din franciza...
Evenimentul are loc în cadrul unei campanii naţionale pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, derulată de Asociaţia Necuvinte în colaborare cu Poliţia Română. La întâlnirea de luni sunt aşteptate persoanele interesate de fenomen, victim...
În cadrul Festivalului de la Cannes, publicul a urmărit deja pelicula „Loveless” („Neiubire”) a rusului Andrei Zviaghintev, regizor premiat în trecut atât la Cannes, cât şi la Veneţia.
Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile Academiei de Film Europene (EFA), la categoria „cel mai bun scenariu“ şi „regizorul european al anului 2016“, a anunţat sâmbătă EFA, în cadrul Festivalului de la Sevilla.
După ce a deschis competiţia oficială a celei de-a 69-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes (11 - 22 mai 2016), cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Cristi Puiu, „Sieranevada” va deschide şi sezonul de toamnă al premierelor...
Primul film independent turnat în Transilvania după Revoluţie, comedia “Usturoi”, este disponibil, contra cost, pe internet. Filmul domină box office-ul românesc în prima parte a anului cu aproape 18.000 de bilete vândute, spune reprezentanţii filmul...
Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, „Acasă la tata”, ajunge la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Lungmetrajul este programat în zilele de 6, 7 şi 8 noiembrie de la ora 18,30.
Iubitorii artei cinematografice au ocazia să vadă, joi, 24 septembrie 2015, o nouă peliculă documentară de execepţie: “Aici… adică acolo”, realizat în 2012 de Laura Căpăţână Juller. Intrarea publicului este liberă.
Caravana Filmelor TIFF poposeşte între 20 şi 23 august la Galaţi, în Grădina de Vară a Teatrului Muzical „Nae Leonard”, şi aduce patru dintre cele mai noi şi apreciate filme ale anului, în aer liber. În fiecare seară, proiecţiile încep la ora 21,30, ...
Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, care are loc în perioada 2 - 12 septembrie, va marca centenarul naşterii cineastului Orson Welles prin prezentarea în premieră a peliculei sale considerate pierdute "The Merchant of Venice" (...
Evenimentul, întins pe zece zile, se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor şi are scop dublu: filme bune pentru gălăţeni şi un protest la adresa faptului că la Galaţi s-au închis toate cinematografele.
Lungmetrajul "Noaptea vine în India/ Anochece en la India", de Chema Rodríguez, o coproducţie Spania-România-Suedia, care o are în distribuţie pe actriţa Clara Vodă, va fi proiectat în cinematografele din România din 5 decembrie.
Mai mulţi regizori de la Hollywood, între care Quentin Tarantino şi JJ Abrams, vor să salveze ultima fabrică Kodak, ce produce peliculă pentru filme, relatează online.wsj.com.
La Festivalul Pelicam, care are loc la Tulcea între 13 şi 15 iunie, veţi putea viziona filme în premieră naţională cu semnătura unor regizori internaţionali premiaţi. Ei ne spun poveşti despre legături strânse dintre oameni şi pământurile lor, din pă...
Actorul Florin Piersic Jr. va întruchipa 13 personaje în spectacolul în premieră „Freak Show“, de mâine, 7 decembrie, la Godot Café-Teatru. Spectacolul marchează şi finalul expoziţiei foto „Pelicula“, de Cătălina Flămânzeanu, în care Florin Piersic ...
În eseul fotografic „Pelicula“ al Cătălinei Flămînzeanu, actorii Maria Obretin şi Florin Piersic Jr. trec prin toate stările de spirit ale unei poveşti de dragoste, adresându-se, astfel, fiecărui privitor care a iubit măcar o dată-n viaţă. Cele 16 fo...
40 ani de filme româneşti şi tot atâtea producţii turnate la malul mării. Dobrogea este unul dintre cele mai generoase decoruri pentru un regizor, iar Constanţa în special a devenit parte din epoca filmului de aur din ţara noastră. Cele mai apreciate...
După Oscarul obţinut anul trecut cu filmul „Argo“, actorul Ben Affleck lucrează la un nou thriller politic, a cărui acţiune va fi plasată în Africa.
Lungmetrajul „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, a fost inclus pe lista de 76 de pelicule considerate eligibile pentru o nominalizare la premiul Oscar.
Automobilul Lotus Esprit, transformat în 1977 în submarin pentru filmările de la pelicula "Spionul care mă iubea/ The Spy Who Loved Me", din seria "James Bond", a fost vândut cu 550.000 lire sterline (864.600 dolari) la o licitaţie organizată luni se...
Aurel Stanciu „Milcovin”, în vârstă de 79 de ani a lucrat la mai multe ziare din Focşani şi din Moldova iar după Revoluţia din 1989 a editat în regim propriu revistele de satiră şi umor „Cu cioara vopsită” şi „Piţigoiul”.
O deosebită poveste de dragoste, pasiune şi artă, rulează mâine la Casa de Cultură din Alexandria. Distribuţia filmului este una de excepţie: Maia Morgenstern, Adrian Păduraru, Eusebiu Ştefănescu, Ileana Stana Ionescu, Mircea Rusu, Alecu Croitoru, Că...
După o sâmbătă neagră (poate părea ciudat că nu e o marţi ca la noi şi la indieni, o vineri ca la restul lumii sau măcar o joie), cu filme incalificabile (un rusesc, o palidă copie a lui “Promised Land”), cu unul care aci vrea aci nu vrea să-şi vândă...
Potrivit unor studii realizate de organizaţia americană U.S. Census, slujba cel mai des întâlnită a femeilor de astăzi este aceeaşi cu cea de acum 60 de ani: postul de secretară....
Lungmetrajul lui Cristian Mungiu, premiat la Cannes pentru scenariu şi interpretare şi propus de România la Oscar, rulează de câteva zile în mai multe judeţe din ţară.
După recunoaşterea internaţională de la Cannes, filmul "După dealuri" al regizorului ieşean Cristian Mungiu este nominalizat la premiile Academiei de Film Europene. Decernarea acestora va avea loc pe data de 1 decembrie....
Tot mai mulţi producători de la Hollywood se orientează spre Bucureşti când vine vorba de locaţii mult mai ieftine, în comparaţie cu Statele Unite sau cu alte oraşe mari din Europa....
Oamenii de știință din cadrul Universității de Biologie din Kinki, Japonia, au descoperit un procedeu revoluţionar, care ar putea preveni apariţia cariilor dentare şi ar putea reda strălucirea smalţului dinților....
Prezentare demnă de cea mai prestigioasă peliculă a avut loc, joi la Târgovişte, acolo unde cei mai mici actori, “micile vedete”, au venit la avanpremiera filmului “Creanga de Aur”. Îmbrăcaţi după ultima modă, cu papion, frac şi rochii vaporoase, cei...
Cinefilii pot merge diseară, de la ora 21.30, la un documentar despre cum se face un film. Actorul principal din Matrix, Keanu Reeves, intervievează regizori, producătri şi studenţi la regie. La ce concluzii au ajuns, vedeţi diseară, la film....
Salvamarii au fost alertaţi în jurul orei 13.30 de existenţa unei pelicule de petrol aflate în largul Mării Negre, la aproximativ 700 de metri de ţărm. Pelicula avea o suprafaţă de aproape 110 metri pătraţi şi se deplasa spre nord, spre plaja Trei Pa...
Caravana filmelor franceze poposeşte din nou la Suceava, iar joi după-amiază, începând cu orele 16.00, este programată proiecţia peliculei „Le herisson" („Ariciul")....
Cel mai puţin vizionat film românesc din 2011 este regizat de un angajat al TVR şi-l are printre actori pe Mitică Popescu. Aceasta este povestea prescurtată a eşecului său.
Joi, 23 februarie, începând cu ora 18.00, va rula filmul „Seven chances", ecranizare din 1925 în regia lui Buster Keaton....
Proprietarul hergheliei de la Râşnov spune că, anul viitor, caii săi vor fi vedete într-o peliculă cu actorul american Brendan Fraser....
Reșițenii care sunt pasionați de film se pot întoarce în timp pentru câteva ore. Membrii Asociației “Cogito” îi invită să admire pe peliculă, în aer liber, filmulețe de scurt și lung metraj, făcute chiar de ei. Astfel că, munca lor de peste vară poat...
Constănţenii sunt invitaţi să vizioneze „Loverboy" împreună cu actorii din film, diseară, de la ora 19.00, la cimenatograful Cityplex din Tomis Mall. La finalul proiecţiei, echipa „Loberboy" - actorii George Piştereanu şi Ada Condeescu, regizorul Căt...
Cascadorul român Valentin Vasilescu a participat alături de nume consacrate ale cinematografiei internaţionale, Orlando Bloom, Milla Jovovich, Christoph Waltz sau Matthew Macfadyen, la realizarea filmului „Cei trei muschetari 3D".
În peste două decenii petrecute în camera de proiecţie, Vasile Huţanu, proiecţionist la Cinematograful Victoria, a văzut şi revăzut mii de filme.
Peste 150 de nume celebre ale marelui şi micului ecran, un buget consistent şi o propagandă pe măsură ar fi trebuit să asigure succesul de casă al unui film inedit: cel realizat special pentru aniversarea a 90 de ani de existenţă a Partidului Comunis...
Peliculele lui François Ozon, un cineast prolific, sunt eclectice şi imprevizibile. Cineastul, care a dat cinema-ului galic unele dintre cele mai memorabile eroine ale ultimilor ani, revine pe ecrane cu „Potiche“....
În perioada 10 iunie - 10 iulie se va desfăşura cea de-a doua ediţie a proiectului naţional „Zilele Filmului Românesc". Evenimentul va fi găzduit de şase oraşe din ţară: Botoşani, Brăila, Baia Mare, Târgu Mureş, Braşov, Focşani....
Pelicula „Concertul“ a regizorului de origine română Radu Mihăileanu a fost nominalizată la Globurile de Aur, iar „Lumea văzută de Ion B.“ în regia lui Alexander Nanau a obţinut un Premiu Emmy. Pe lista reuşitelor anului mai figurează şi „Autobiograf...
Pelicula despre o călătorie amuzantă are astăzi premiera pe marile ecrane din România. „Sorocul“ prezintă strădaniile unui bărbat, jucat de Downey jr, de a ajunge acasă la timp pentru a prinde naşterea copilului său....
În această după amiază, de la ora 17.00, cinefilii sunt aşteptaţi la un nou film la Cinema „Central". Cea de a doua peliculă care rulează după redeschiderea cinematografului se numeşte „Înfruntarea titanilor", iar un bilet costă cinci lei....
Mii de hunedoreni sunt aşteptaţi azi la Ţebea pentru manifestările anuale dedicate lui Avram Iancu. Un tânăr de 27 de ani din Târgovişte a ajuns la spital cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului după ce maşina pe care o conducea a luat foc. Zece mace...
„The Expendables“ este o afacere căznită şi patetică, după chipul şi asemănarea lui Stallone. „Eroi de sacrificiu“ nu e o întoarcere la tradiţia anilor ’80, ci are toate defectele peliculelor recente ale genului.
Fiind şef de promoţie la Şcoala postliceală de fotografie, a lucrat şi în echipa oficială de fotografi a lui Nicolae Ceauşescu.
Pelicula, interzisă de comunişti pentru că arăta ororile bolşevice şi drama refugiaţilor din Basarabia în război, va fi vizionată la Râşnov. Coproducţia româno-italiană din 1942 a fost distrusă de autorităţile bolşevice. Copia filmului, salvat de o a...
Thrillerul SF „Începutul/ Inception“, în care joacă actorul american, se anunţă senzaţia cinematografică a acestui an. Pelicula cu Leonardo DiCaprio şi Marion Cotillard în rolurile principale a intrat direct pe prima poziţie a box- office-ului americ...
Lungmetrajul „Vlad“, inspirat din viaţa tânărului prinţ valah Vlad Ţepeş, va fi produs de Brad Pitt şi va fi filmat parţial în România, la Curtea de Argeş, a declarat pentru Mediafax, Prinţesa Lia....
Filmul regizorului Florin Şerban, care a fost premiat anul acesta la Festivalul de la Berlin, va fi proiectat pe un ecran, în Piaţa Teatrului....
Pelicula cu vampiri şi vârcolaci frumoşi are astăzi premiera pe marile ecrane din România. În doar o zi de la lansare, filmul a reuşit să creeze noi recorduri la box-office în SUA, în ciuda cronicilor nu chiar strălucite....
Pelicula lui Radu Gabrea, despre drama saşilor în închisorile comuniste, va avea premiera oficială astă-seară în deschiderea Festivalului Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi. Spectatorii pot fenta vremea urâtă de la mare prin viziona...
Proiecţia celui mai nou film al regizorului român este aşteptată cu mare interes, datorită subiectului scandalos. Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) se apropie de sfârşit şi programează, în weekend, proiecţi...