justin - ultimele știri
Mai avem de aşteptat până vom implementa o tehnologie care în ţări precum Egipt, Qatar sau Thailanda există de mult timp.
La mai bine de un an după începutul pandemiei, autorităţile din România n-au niciun plan concret pentru redeschiderea arenelor sportive. S-a anunţat că vor fi spectatori la meciurile de la Euro, însă decizia s-a luat sub ameninţarea că Bucureştiul va...
Centralul Marcel Bîrsan a făcut praf meciul CFR - Dinamo (1-0): a eliminat aiurea doi jucători ai roş-albilor şi le-a refuzat gazdelor două penalty-uri.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a convocat o şedinţă pentru astăzi cu cluburile din primul eşalon, pentru a găsi o soluţie pentru aducerea arbitrajului video în România. Proiectul s-a blocat, când s-a ajuns la împărţirea cheltuielilor aferente cu ...
De câteva săptămâni, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Justin Ştefan, a demarat o campanie puternică pentru ca fanii să revină la meciurile din prima ligă.
Din martie anul trecut, accesul spectatorilor pe arenele din ţară a fost interzis şi, chiar dacă între timp multe locuri s-au redeschis, respectând normele sanitare, stadioanele de fotbal, şi aşa goale înainte de pandemie, au rămas cu porţile închise...
Într-un campionat în care, anual, se plăteşte suma de 37 de milioane de euro pentru achiziţionarea drepturilor TV, procedurile implentării sistemului de arbitraj video s-au împotmolit dintr-un motiv incredibil.
După ce sportivii olimpici şi stafful lor au fost incluşi în a doua etapă, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a reacţionat, spunând că la fel ar trebui să se întâmple şi cu toţi cei care activează în primul eşalon.
Cu 24 de ore înaintea meciului cu Backa Topola (Serbia) din turul II preliminar al Ligii Europa, formaţia bucureşteană e lovită de veşti proaste.
Oricând se declanşează o criză, apar şi diverşi oportunişti. Iar în România avem acum exemplul perfect în acest sens.
Avem deja 33 de cazuri confirmate la trei cluburi, Dinamo, CFR Cluj şi Craiova, iar viitorul campionatului în acest sezon e tot mai incert.
În cel mai pur stil românesc, avem oameni care încearcă să iasă în câştig, într-o situaţie de criză. Deocamdată însă, tactica lor a stârnit doar un răspuns dur.
Campioana ar fi trebuit să joace, diseară, un meci capital cu FCSB pe „Arena Naţională“, însă partida nu va mai avea loc.
Formaţia din „Ştefan cel Mare“ traversează un sezon groaznic! Pe lângă faptul că e pe loc retrogradabil în play-out, ea tocmai a devenit prima din România cu jucători şi oameni din cadrul lotului, depistaţi a doua oară cu COVID-19!
Liga I ar fi trebuit să revină, vineri, după o pauză de 95 de zile, cu partida Craiova - Botoşani (ora 20.00). Acest lucru nu se va mai întâmpla.
Cu 24 de ore înaintea reluării campionatului, avem un posibil bolnav de COVID-19, iar oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) şi cei ai clubului din „Ştefan cel Mare“ caută soluţii pentru gestionarea situaţiei.
Cifrele noului coronavirus sunt în scădere în toată Europa, însă, din păcate, în România, e în creştere trendul măsurilor aberante adoptate, în numele combaterii COVID-19!
Cu siguranţă, cea mai arzătoare problemă e legată de momentul în care e posibil să avem un jucător bolnav de COVID-19 sau poate mai mulţi de la aceeaşi echipă.
În ultimele 24 de ore s-a văzut, în mod clar, că pentru a combate anumite idei bizare apărute în numele luptei cu COVID-19 e nevoie de o presiune mediatică.
După două luni de stare de urgenţă, paradoxal, aşa-zisa relaxare a măsurilor de restricţie aduce nişte propuneri mult mai dure. Iar unele pot fi puse doar pe hârtie, nicidecum respectate.
Revoltă împotriva restricţiilor: „Nici animalele nu sunt tratate aşa!“. Gică Popescu, exploziv la TV
România e „paralizată“, în continuare, de coronavirus, iar lipsa unui plan de redeschidere, inclusiv în sport, a început să enerveze.
Ionuţ Stroe fie că nu e la curent cu rezultatele unor studii legate de domeniul pe care îl conduce, fie că are prea multe pe cap în această perioadă dificilă.
Inclusiv în ţările puternic afectate de coronavirus, deja există planuri pentru reluarea competiţiilor, în timp ce la noi autorităţile abia au găsit curajul de a aproba, parţial, propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal.
Izolarea la domiciliu pentru o perioadă prelungită reduce riscul răspândirii coronavirusului, dar creează, în acelaşi timp, o serie de probleme care nu pot fi ignorate.
Fotbalul românesc se revoltă împotriva restricţiilor: Ce solicită un domeniu ameninţat cu falimentul
Când toată Europa pregăteşte reluarea campionatelor interne din luna iunie, în România se cere ca sportul-rege să fie oprit „încă două, trei luni“.
Ultima partidă pe teritoriul ţării s-a disputat la data de 9 martie, după care viaţa normală, incluzând aici şi tot ce era legat de sport, s-a oprit.
De când a câştigat şefia Ligii Profesioniste de Fotbal, în 2013, fostul fotbalist a intrat într-un soi de „hibernare“, fiind „omul invizibil“ de la LPF.
Exculzând Rusia şi Turcia, care au programat meciuri în weekend, cele mai multe ţări europene şi-au suspendat întrecerile interne. Şi aşteaptă semnalul UEFA de mâine pentru a anunţa următorul pas.
În ultimii ani, există un război de la distanţă între Liga Profesionistă de Fotbal şi Federaţia Română de Fotbal. Iar cele două foruri au o plăcere nebună de a lua decizii diametral opuse.
Serie A e, deocamdată, suspendată, iar partidele din Franţa şi Germania, spre exemplu, se dispută în faţa unor tribune goale. Şi Liga I a recurs la această măsură, însă, în ultimele ore, s-a tot vorbit despre suspendarea campionatului.
Ultimele două trofee de Grand Slam în tenisul feminin au fost câştigate de jucătoare care au legături cu România. Ce s-a întâmplat după fiecare victorie însă e o poveste diferită.
Bianca Andreescu (5 WTA) a ajuns la oraşul ei natal, Mississauga, acolo unde a prezentat trofeul de la US Open în faţa fanilor, după care a susţinut un discurs impresionant pentru o fată de doar 19 ani.
Federaţia jubilează că s-a renunţat la Cupa Ligii, iar Liga şi-a propus să desfiinţeze Centrele de Excelenţă care aparţin de FRF. Războiul va ajunge la instanţă, după ce Burleanu şi-a atins obiectivul: va lua 5% din banii obţinuţi din drepturile TV p...
Forul condus de Gino Iorgulescu a reacţionat, în mod oficial, după ce Clubul Sportiv al Armatei a solicitat retrogradarea imediată a roş-albaştrilor.