ciori - ultimele știri
Ciorile din Parcul Copou s-au înmulțit extrem de mult și nu mai părăsesc zona, pe fondul tăierii copacilor. Primăria Iași a încercat de-a lungul anilor tot soiul de metode pentru a le îndepărta, dar toate au eşuat.
Imagini apocaliptice vin din Câmpia Bărăganului. Este vorba despre o invazie de ciori nemaivăzută de localnici până acum, care lasă distrugeri mai în urmă. Se hrănesc cu seminţe de floarea soarelui, însă au ajuns să ciugulească tot ce conţine zeamă,...
Autorităţile din Buşteni intenţionează să monteze un sistem ”bazat pe raze laser şi ultrasunete” cu ajutorul cărora să fie îndepărtaţi urşii din zona rezidenţială a staţiunii.
Războiul autorităţilor din Târgu Jiu cu ciorile din Parcul Central al oraşului, acolo unde se află şi operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi, a ajuns în faza fasciculelor luminoase de tip laser.
Invazia de ciori, fenomen observat în aceste zile la Buzău, i-a fost adus în atenţie primarului, pe un site de sesizări. Un cetăţean îi cere edilului-şef să alunge păsările care, de peste o săptămână, înnegreşte cerul, dimineaţa şi seara.
Pentru a evita aceste pierderi, autorităţile locale din Iaşi au găsit soluţia: plase de protecţie. În acest fel, florile plantate recent sunt protejate de „inamicii” înaripaţi.
Tone de pepeni sunt abandonate în acest moment pe terenurile din Oltenia. Oamenii nu reuşesc sa-şi vândă marfa nici cu 20 de bani, aşa că ajung să-i lase pe câmp neculeşi să-i mănânce ciorile
Numărul de ciori de deasupra Braşovului a crescut enorm de mult în ultima vreme. Autorităţile locale caută soluţii pentru îndepărtarea acestora şi cer chiar ajutor guvernamental
Un turist român care a vizitat Grecia, iar apoi a ajuns pe litoralul românesc a remarcat că oricâte investiţii se vor face si oricât de civilizaţi vor deveni turiştii români, este ceva care nu vom găsi niciodată la noi la mare.
Amenda a fost stabilită de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care a primit mai multe sesizări cu privire la o postare de pe Facebook în care parlamentarul PSD de Galaţi afirma că românii vor lua coronavirusul de la „ciori”.
Postul Digi Sport a surprins o imagine apocaliptică, demnă de filmele horror, pe terenul de antrenament al formaţiei din Gruia!
Autorităţile locale din municipiul Târgu Jiu încearcă să alunge ciorile din parcul în care se află o operele lui Brâncuşi cu ajutorul alpiniştilor utilitari. Aceştia au început de ieri o acţiune de distrugere a cuiburilor.
Ciorile sunt prezentate drept unele dintre cele mai sociabile păsări, deşi prezenţa lor în număr tot mai mare în aglomerările urbane deranjează frecvent.
Ciorile au deveni o problemă serioasă pentru primăriile din Banat. Administraţiile locale din cele mai importante oraşe nu ştiu ce măsuri să mai ia pentru a scăpa de zburătoare, mai ales că sunt extrem de deranjante, pentru că produc multă mizerie şi...
Castanii de pe Bulevardul Dacia din municipiul Hunedoara vor fi acoperiţi cu plase anti-păsări. Este o soluţie experimentală a Primăriei Hunedoara, pentru a stabili în ce măsură plasele pot crea mai mult confort localnicilor.
În credinţa populară, primele zile din Postul Mare abundă în obiceiuri rituale păstrate din moşi-strămoşi care au darul de a-i purifica pe oameni şi de a le feri gospodăriile şi animalele de rele....
Timişoara a ajuns subiect de băşcălie în toată ţara din cauza palmierilor aduşi în oraş la propunerea primarului Nicolae Robu. Carieră au făcut şi anticoncepţionalele pentru ciori, dar şi zebra de la Zoo, moartă după ce a sărit, speriată, într-o balt...
Doi alpinişti s-au urcat astăzi în copacii înalţi din Parcul Central din Târgu Jiu, pentru a distruge cuiburile ciorilor care crează mari neplăceri turiştilor, dar şi locuitorilor oraşului care vin să se plimbe pe aleile parcului.
Reprezentanţii Primăriei Hunedoara susţin că nu au o bază legală pentru a putea distruge cuiburile de ciori numeroase din copacii care se află pe marginea bulevardelor. Ciorile au devenit unul dintre subiectele principale ale reclamaţiilor trimise de...
Ion Creangă, humuleşteanul genial care a reinventat cultura populară românească, a avut o viaţă zbuciumată, marcată de frustrări profesionale, dezamăgiri personale, sărăcie şi luptă pentru supravieţuire. Unul dintre cele mai controversate momente ale...
Ciorile sunt o adevărată pacoste pentru botoşăneni. De patru ani de zile, zeci de mii de ciori invadează municipiul şi transformă străzile şi parcurile într-un uriaş coteţ. Autorităţile nu au găsit nici până astăzi o soluţie eficientă pentru a le alu...
Stolurile de ciori au devenit ţinta reclamaţiilor locuitorilor din municipiul Hunedoara. Oamenii s-au adresat autorităţilor locale în speranţa că acestea vor găsi soluţia pentru alungarea lor.
Vremea neobişnuită din această iarnă face ca până şi păsările sălbatice să aibă un comportament extrem de bizar. Imediat după ridicarea ceţii, pe marginea şoselei care face legătura dintre Buzău şi Smeeni au putut fi văzute mii de ciori roind în căut...
Ciorile alungate din parcul din spatele catedralei s-au mutat în Piaţa Lbertăţii, timişorenii având ocazia să trăiească ca într-un film de Hitchcock
Proprietarii de terenuri agricole din Bărăganul buzoian au în această perioadă probleme foarte mari cu stolurile de ciori care au invadat tarlalele încă nerecoltate. Cel mai mult au de suferit proprietarii de bostănării. La Smeeni, oamenii trebuie să...
Una dintre cele mai ciudate reclamaţii trimise Primăriei Hunedoara a fost îndreptată împotriva stolurilor de ciori care zboară deasupra municipiului şi se odihnesc în copacii de pe străzile acestuia.
Pompierii au intervenit, duminică, la un bloc din Piteşti, după ce o antenă colectivă de pe acoperişul imobilului s-a desprins din ancore, sub greutatea a zeci de ciori care s-au aşezat pe ea, şi a rămas suspendată pe o terasă, existând pericolul să ...
Proprietarii de terenuri agricole din Bărăganul buzoian au în această perioadă probleme foarte mari cu stolurile de ciori care au invadat tarlalele încă nerecoltate. Au de suferit culturile de porumb, floarea soarelui însă cele mai mari piederi sunt...
Primăria Alba Iulia demarează miercuri o nouă campanie de înlăturare a ciorilor din parcurile din oraş. Vânători de la AJVPS vor trage cu focuri de armă pentru a speria păsările....
Mai multe persoane au apelat astăzi numărul unic de urgenţă 112 pentru a sesiza explozii puternice în Parcul Mihai Eminescu....
Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au apelat la alpinişti pentru a scăpa de înaripatele care strică imaginea Parcului Central. În planul autorităţilor locale se află acum şi un dispozitiv de înaltă frecvenţă care ar putea face ca păsările să nu-şi m...
Conducerea Aeroportul din Iaşi are la dispoziţie un fond de 6,7 milioane de lei din venituri proprii pentru investiţii.Printre acestea, se numără şi un dispozitiv acustic şi vizual pentru alungat păsări....
Medicii veterinari au concluzionat că păsările găsite moarte în parcul municipiului, în luna ianuarie, au murit de frig şi de foame....
Florin Cucu, un fost şofer în vârstă de 25 de ani, trage cu puşca după înaripatele de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Tânărul vânător a fost ieri vedeta unei reprezentaţii de eliminare a păsărilor din zona aeroportuară, considerate un risc...
Campioana Africii, TP Mazembe, este marea revelaţie a Campionatului Mondial al Cluburilor, urmând să joace finala turneului. Pentru prima dată în istorie, o echipă din afara Europei sau Americii de Sud va juca în ultimul act la CM al Cluburilor, fost...
A devenit un lux să găseşti în Parcul Mitropoliei vreun colţişor în care băncile să nu fie harcea-parcea din cauza mizeriei ciorilor.
Peste 1.000 de păsări au ajuns să îşi facă veacul în inima oraşului spre groaza autorităţilor. Vânătorii din oraş aşteaptă o invitaţie la vânătoare, însă autorităţile spun că nu mai sunt bani pentru cartuşe.
Pentru că legea interzice omorârea ciorilor, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au apelat la o altă soluţie pentru alungarea păsărilor. Autorităţile au demarat o campanie de distrugere a cuiburilor....
Mii de ciori întunecă cerul Sibiului şi albesc străzile şi trotuarele cu mizeria pe care o lasă în urmă....
Zburătoarele au umplut aleile şi băncile din parc cu excremente.Bistriţenii sunt îngroziţi de zgomotul pe care îl fac păsările noaptea şi i-au cerut primarului să ia măsuri...