ciclist - ultimele știri
Uciderea unui animal de companie îl va costa scump pe ciclistul italian Antonio Tiberi. Acesta nu va avea de plătit numai cu bani pentru fapta sa, ci îi va fi afectată inclusiv cariera de sportiv.
Un accident grav a avut loc, miercuri, în etapa I a Turului Poloniei, desfăşurată între Chorzow şi Katowice (195 de kilometri), cu doar câţiva metri înaintea linie de sosire.
Ciclistul sucevean Constantin Lucuţar se implică pentru al treilea an consecutiv în campania Organizaţiei "Salvaţi Copiii" pentru prevenirea mortalităţii infantile. El va parcurge pe bicicletă 1.000 de kilometri în 48 ore, pentru a atrage atenţia asu...
Ciclistul sârb Jovan Erakovic a ajuns marţi în Tulcea, după ce a străbătut pe bicicletă ariile naturale protejate riverane fluviului de la izvor până în Deltă.
Record de participare. Peste 700 de bicliclişti au fost prezenţi la evenimentul „Galaţiul pedalează”
Evenimentului, aflat la a treia ediţie, a fost organizat de Asociaţia Bike Works şi şi-a propus promovarea mersului pe bicicletă, un mijloc de transport prietenos cu mediul şi sănătos, precum şi conştientizarea şoferilor privind creşterea numărului d...
Constantin Lucuţar, un ciclist din Suceava, obişnuieşte „să se relaxeze“ iarna cu băi făcute în apa unor râuri de munte. Tânărul ne-a explicat ce face ca să nu intre în hipotermie şi susţine că n-a mai luat pastile pentru răceală de foarte mulţi ani....
Silviu Cadia (33 de ani) este un tânăr născut la Lugoj, fost campion naţional de atletism, care a decis să-şi dedice tot mai mult timp pentru cauze umanitare....
Turul Ciclist al României se va relua în 2018, după o pauză de 5 ani, cu o ediţie specială, de Centenar, care îşi propune să unească toate regiunile ţării. Buzăul intră pe harta Turului, ca punct de start în penultima etapă, prevăzută pe traseul Buză...
Salvamontiştii argeşeni au sărit marţi seară în sprijinul colegilor sibieni pentru salvarea unui ciclist căzut în apropiere de Bâlea Cascadă
Câinele maidanez care l-a păzit pe un ciclist accident pe un traseu montan din Caraş-Severin, până la venirea salvatorilor, şi-a găsit stăpân....
Un reşiţean a primit primul ajutor de la un câine, după ce a căzut cu bicicleta şi s-a accidentat destul de grav. Informaţia a fost comunicată de Biroul de Presă al Jandarmeriei Caraş-Severin, jandarmii fiind primii ajunşi pe traseu pentru a-l ajuta ...
Senzorii autoturismului autonom Uber care a cauzat un accident mortal în SUA, în martie, au fost setaţi astfel încât să ignore un pieton în trecere, arată un raport al companiei citat de Gizmodo....
Ciclistul iranian Bahman Golbarnezhad a încetat din viaţă după ce a căzut în timpul unei probe de ciclism la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, care se încheie astăzi.
Orbán-Barra Gábor şi-a propus să sară pe roata din spate de cel puţin 555 de ori cu ocazia Zilelor Oraşuli Sfântu Gheorghe marcând astfel numărul de ani de când localitatea a fost atestată oficial. Sportivul a sărit însă de 561 de ori şi aşteaptă ca ...
Joi s-a disputat etapa a XVIII-a a Turului Franţei, câştigată de ciclistul italian al echipei Astana, Vincenzo Nibali, însă cea mai spectaculoasă imagine a fost postată de rutierul polonez Bartosz Huzarski, pe pagina personală de Facebook.
Etape du Tour este o competiţie anuală de ciclism ce se desfăşoară din anul 1993 în Franţa şi reuneşte la start, pe diverse trasee din Turului Frantei, mii de ciclişti amatori din întreaga lume....
Demonstraţie de voinţă. Asta face un biciclist nevăzător din Ardeal care a pornit într-un traseu prin sudul ţării, împreună cu fiica sa, în cadrul unei campanii de sensibilizare a opiniei publice. „Caravana Casper”, aşa cum se numeşte proiectul, a aj...
Gabriel Vâlcu a plecat de la Slobozia pe 9 iulie şi acum a ajuns la Timişoara. Pe drum a avut şapte pene de cauciuc şi a fost muşcat de câini...
Şeidnţa Primăriei Chişinău a început astăzi cu un moment de reculegere în memoria adolescentului care a fost lovit mortal de o maşină în timp ce se întorcea acasă de la „Velohora 2011"....
Amatori și cicliști licențiați vor participa, pe 27 august, la o întrecere de mountain bike, organizată în premieră în Dobrogea. Competiția va fi cronometrată pe bază de cipuri....
Întreaga etapă a patra a Turului Ciclist al României a fost văduvită de condiţiile jalnice a drumurilor ce au făcut parte din traseu....
Mica Buclă a forţat autorităţile locale doar să peticească câteva gropi. În anii trecuţi, şoferii abia aşteptau turul ciclist pentru a putea circula pe zeci de kilometri de stradă proapăt asfaltată....
Pentru al şaselea an consecutiv cea mai importantă competiţie de ciclism din România ajunge la Botoşani....
România a înregistrat primul record mondial în 1986, iar de atunci şi până în prezent, Guinness Book a mai omologat peste 30 de recorduri autohtone....
Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Ciclism este de părere că în acest an Botoşaniul are şanse reale de a primi premiul pentru cea mai bună organizare....
Durerile la genunchiul drept l-au determinat pe Zoltan Sipos să iasă din cursă. Ciclistul român s-a izbit miercuri în maşina poliţiei cu doi kilometri înainte de a ajunge la finalul cursei. Zoltan nu a mai putut pedala 150 de kilometri....
Porţiunea de drum Botoşani-Frumuşica nu mai este reparată de ani buni decât înainte de turul ciclist, iar anul acesta au mai fost reparate în regim de urgenţă alte trei segmente de drum....
Sosirea sportivilor la Botoşani este estimată în jurul orei 17.45. Circulaţia pe unele străzi va fi blocată....
Poliţiştii de la Serviciul Rutieră au decis să închidă din nou circulaţia în oraş, de data aceasta pentru participanţii la Turul Ciclist al României.