biserica greco catolica - ultimele știri
Petru Groza a fost cel care a girat, din postul de prim-ministru al României, instaurarea regimului comunist. Liderul-cameleon nu a renunţat niciodată la obiceiurile sale burghezo-moşiereşti, motiv pentru care a primit porecla de „burghezul roşu“.
La 1 decembrie 1936 a fost inaugurat Arcul de Triumf din București, în prezența regelui Carol al II–lea și a Reginei Maria. În anul 1948, a fost desființată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.
În urmă cu 75 de ani, la 27 octombrie 1948, ministrul Teohari Georgescu a dispus arestarea episcopilor greco-catolici. Religia a fost interzisă și Biserica a intrat în catacombe.
Justinian Marina a fost numit „Patriarhul Roșu“ întrucât, în loc să fie aproape de „oile“ sale, credincioșii, a preferat să facă pact cu „diavolul“, comunismul, care se instaura în România.
Cum erau greco-catolicii din Ardeal filați de Securitatea comunistă. Planul unui fost preot din Blaj
Biserica Greco-Catolică a fost considerată mult timp una din cele două biserici naționale ale românilor, alături de Biserica Ortodoxă Română. În perioada comunistă, Biserica Greco-Catolică a fost desființată.
Statuia Episcopului greco-catolic de Lugoj, dr. Ioan Bălan (1880-1959), beatificat de Papa Francisc în 2019, a fost amplasată în Piața Iosif Constantin Drăgan, în proximitatea Catedralei Greco-Catolice.
Pe malul stâng al râului Târnava Mare în satul Obreja, localitate componentă a comunei Mihalţ, se află o clădire monument istoric cu o lungă şi interesantă istorie.
Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, vizitează în perioada 30 septembrie – 01 octombrie 2017 municipiul Blaj, centrul spiritual al Bisericii Greco-Catolice din România.
Toate cultele au avut de suferit în perioada comunistă, însă greco-catolicii din Ardeal, care reprezentau aproximativ două milioane de credincioşi, au intrat în ilegalitate, cultul lor fiind desfiinţat printr-un decret. Preoţii care s-au opus decizie...
Prinţul Charles al Marii Britanii a ajuns sâmbătă, 3 iunie, pentru o scurtă vizită în oraşul Teiuş din judeţul Alba. Alteţa Sa a făcut un mic popas la la Biserica greco-catolică din oraş, ctitorie a strămoşilor familiei Raţiu şi a stră-străbunicilor ...
Un monument mai puţin cunoscut, dar foarte important pentru istoria Transilvaniei, este Capela Arhiereilor din Blaj. Aici sunt îngropaţi şapte episcopi şi mitropoliţi greco-catolici. Pe vremea comunismului, Capela a fost transformată în magazie şi de...
Klaus Iohannis a vizitat sâmbătă două obiective importante ale muncipiului Blaj din judeţul Alba: fabrica Bosch şi Catedrala Greco-Catolică. La compania germană, preşedintele a participat la evenimentul Bosch Innovation Day, în timp ce la biserică a ...
Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Hunedoara este revendicată de greco-catolici. Imobilul face obiectul unui proces între reprezentanţii Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolică şi Parohia ortodoxă care o administrează. Pe lista revenidică...
Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică s-au declarat împotriva proiectului Roşia Montană, potrivit reprezentanţilor acestora audiaţi, vineri, la Comisia privind Roşia Montană
Cardinalul Lucian Mureşan a adresat o scrisoare senatorului Crin Anronescu, preşedinte al Comisiei Parlamentare de revizuire a Constituţiei, prin care i-a solicitat includerea a două amendamente în textul viitoarei Constituţii. Unul dintre acestea se...
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Ioan Oltean a precizat faptul că proiectul care viza neînţelegerile dintre bisericile Greco-Catolică şi Ortodoxă privind retrocedarea proprietăţilor a fost retras luni, după ce preşedintele Romanian Greek...
În cadrul unei conferinţe de presă, deputatul Ioan Oltean, iniţiatorul proiectului care prevede soluţionarea situaţiei juridice a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice confiscate de comunişti şi date Bisericii Ortodoxe prin dialog, a vorbit şi desp...
La mijlocul secolului al XIX –lea Biserica Greco-Catolică era zguduită de un proces care avea să-şi lase pentru totdeauna amprenta asupra lui Ioan Lemeni, episcop român unit de Făgăraş şi Alba Iulia. Mai mulţi martori au susţinut că l-au văzut „exerc...
„Iată-ne iarăşi de Crăciun în postura de pelerini, dimpreună cu magii, pe drumul care duce spre ieslea binecuvântată de la Viflaim, unde Dumnezeu se face Prunc. Ducem cu noi povara existenţei, grijile, temerile, toată sărăcia firii noastre expusă la ...