bingo - ultimele știri
Veniturile colectate din creşterea taxelor în domeniul jocurilor de noroc în 2023 şi 2024 sunt estimate la 583,4 milioane de lei, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de ordonanță.
Noile măsuri fiscale aprobate deja de Guvern „îngroapă” companiile românești care activează în domeniul jocurilor de noroc, favorizând în schimb multinaționalele.
După o carieră fulminantă ca handbalist în România, la Steaua Bucureşti, câştigând de zece ori campionatul naţional şi remarcându-se în toată lumea ca unul dintre cei mai buni marcatori, Vasile Stîngă a reuşit o perfomanţă rar întâlnită de un sportiv...
Antena 1 pregăteşte noi schimbări pentru „Uniplay Show“, programul de Bingo difuzat duminica, una dintre ele fiind înlocuirea prezentatorului Horia Brenciu.
Reprezentanţii Antenei 1 şi organizatorii „Bingo Uniplay Show“ au făcut o serie de afirmaţii contradictorii cu privire la difuzarea ediţiei de duminică a emisiunii-concurs.
Cei mai pretenţioşi tineri vor găsi la Târgul pentru Nunţi, care se deschide vineri, tot ceea ce este necesar pentru o nuntă de vis....
Declanşatoare ale unei veritabile isterii, la sfârşitul decadei 1990 şi începutul anilor 2000, sălile de bingo par astăzi, cel mult, o curiozitate. Cele puţine încă deschise îşi duc sfârşitul previzibil într-o risipă totală, printre ecrane uriaşe şi ...
În loc să devină centre culturale şi magnet pentru turişti, casele din Botoşani în care s-au născut şi au trăit Grigore Antipa şi Mihai Eminescu sunt magnet pentru împătimiţii jocurilor de noroc. În fosta casă a biologului Antipa funţionează un cazin...
După ce au dat Fiscului o ţeapă de milioane de euro, organizatorii jocului Superbingo Metropolis pregătesc un nou tun după modelul deja patentat: neplata datoriilor şi fuga de răspundere prin intrarea în insolvenţă....
Emisiunea-concurs ce le aduce românilor câştiguri de milioane debutează, în noul format, duminică, 8 decembrie, de la 15.00, la Kanal D. Foştii prezentatori de la Acasă TV, Nicoleta Luciu şi Max Dragomir, sunt excluşi, în favoarea Niculinei Stoican ş...
Bărbatul a ameninţat că îşi dă foc în piaţa Mihai Eminescu, situată la doi paşi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean. Se pare că bărbatul a recurs la acest gest extrem după ce ar fi câştigat un premiu la un concurs de bingo pe care nu l-a primit.
România pregăteşte specialişti în loto, poker, bingo şi pariuri sportive. Reclama este irezistibilă. Bani din nemuncă sunt promişi la tot pasul, astfel încât este greu să-i faci faţă şi să stai deoparte când premii de sute şi chiar milioane de euro s...
Vedeta va prezenta „Bingo România“ începând cu 16 iunie, în fiecare duminică, de la ora 22.00. Partenerul ei de emisiune va fi Daniel Max Dragomir, care s-a remarcat în ultimele ediţii ale talent-showurilor de la Pro TV....
Televiziunile vor putea transmite din nou emisiuni în care se desfăşoară jocuri de tip bingo, după ce acestea au fost interzise în vara anului trecut. Guvernul doreşte să le reautorizeze pentru a eliminia mediul neconcurenţial creat şi pentru a creşt...
Numărul românilor care participă la casino, slot, pariuri sportive sau bingo și sunt dependenți de aceste jocuri de noroc este din ce în ce mai mare.
Escrocul român Paul Petre Ţârdea s-a asociat cu familia generalului Igor Bodorin, şeful SPP-ului moldovenesc, şi vrea să organizeze un joc de tip Bingo la televiziunea de stat de la Chişinău
Focşănenii sunt invitaţi să se delecteze cu un inedit joc de bingo, pe care îl pot juca alături de familie şi prieteni....
Este vorba de crima din 2004 de la Ciolpani. La caz au lucrat şi agenţi FBI însă criminalul nu a fost identificat. Mama micuţului de 11 ani locuieşte în Goleşti.
Edilii se judecă cu firma din Bistriţa pentru amenzile aplicate de poliţia locală. Societatea care organizează jocul a încasat amenzi de 8500 de lei pentru lipsa autorizaţiilor şi neplata taxelor pentru punctele de vânzare din oraş....
Incidentul s-a produs vineri seară, la Oficiul Poştal numărul 7 din Ţiglina II. Poliţiştii îl caută pe atacator, care a fugit printre blocurile din cartier.
Un tânăr de 24 de ani din municipiul Deva, vânzător de bilete la jocul de noroc Bingo, a minţit că a fost acostat de trei necunoscuţi, aflaţi într-un autoturism negru, ca să poată justifica banii lipsă din încasări. În realitate, el singur a băgat, p...
Angajaţii şi jucătorii care se aflau în această seară în Centrul de Distracţii Europa de pe bulevardul Mamaia au fost evacuaţi de urgenţă. Măsura a fost luată de poliţişti din cauza unei alarme cu bombă....
Compania care organizează jocul a anunţat că a depus plângere penală împotriva fostului angajat care a aruncat cartoanele la marginea Galaţiului.
Compania care organizează jocul transmis de Antena 1 a anunţat că a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi împotriva fostului angajat care a deturnat cartoanele din drumul lor către extragerea la sorţi.
Dorinţa de îmbăgăţire rapidă dar şi naivitatea multor bătrâni constituie sursă de venit pentru persoanele fără scrupule. Cel mai recent caz a avut loc ieri, la Târgovişte, unde patru bărbaţi din Bucureşti au fost reţinuti după ce i-au furat unui bătr...
Copilul în vârstă de 11 ani al milionarei de la Bingo a fost omorât cu cruzime în 2004, după ce în prealabil a fost violat de un pedofil. Chiar dacă a soarta a făcut-o milionară, Nicoleta Mateiu este încă marcată de moartea fiului său, pentru care "...
O femeie din Goleşti câştigat 1,3 milioane de euro, cel mai mare premiu din istoria Bingo. După ce va plăti impozitul de 20%, câştigătoarea vrea să-i cumpere un apartament fiicei sale din Bucureşti dar şi să facă donaţii la mânăstiri.
În afară de loto şi jocurile mecanice, tot mai multe persoane joacă la bingo şi la pariuri sportive. În plină criză financiară, jocurile de noroc au devenit o sursă potenţială de câştig imediat. Albaiulienii cheltuie căteva zeci de lei săptămânal pen...
Înainte de a deveni milioanar în euro, certezeanul locuia într-o cabană. Acum, statutul nu îi permite şi munceşte la renovarea unei case mari, pentru care a plătit 125.000 de euro. Cu această ocazie s-a mutat la oraş, în Negreşti Oaş.
Duminică a avut loc o nouă ediţie a concursului Bingo Metropolis. Adevarul.ro îţi prezintă lista completă a câstigătorilor ediţiei trecute. Au fost 200 câştigători care se pot regăsi în listele de mai jos....
Duminică a avut loc o nouă ediţie a concursului Bingo Metropolis. Adevarul.ro îţi prezintă lista completă a câstigătorilor ediţiei trecute. Au fost 200 câştigători care se pot regăsi în listele de mai jos....
Duminică a avut loc o nouă ediţie a concursului Bingo Metropolis. Adevarul.ro îţi prezintă lista completă a câstigătorilor ediţiei trecute. Au fost 200 câştigători care se pot regăsi în listele de mai jos....
Un bărbat de 59 de ani a încercat să plaseaze o hărtie de 100 de lei la un magazin de difuzare a presei din faţa Policlinicii CFR de la gară....
Duminică a avut loc o nouă ediţie a concursului Bingo Metropolis. Adevarul.ro îţi prezintă lista completă a câstigătorilor ediţiei trecute. Au fost 200 câştigători care se pot regăsi în listele de mai jos....