Vrei să ştii cum să foloseşti un aragaz? Atunci nu citi broşura cu instrucţiuni! Studiu de caz

FOTO Arhiiva Adevărul

Deşi în teorie din cărticica tehnică ar trebui să afli cam cum se foloseşte aragazul, în realitate manualul este un fel de revista „Urzica” de pe vremuri: te face să râzi, te bagă-n ceaţă pe alocuri şi nu-ţi rezolvă problemele esenţiale.

Am cumpărat un aragaz nou. Brand. Livrat de un hypermarket de top. Bucurie mare în familie, căci pandemia a dus la redescoperirea virtuţilor gătitului acasă. Bine, „la pachet” cu expunerea rezultatului pe internet. Firesc, după ce am despachetat aparatul şi, timp de vreun ceas, l-am admirat, l-am mirosit şi l-am răsucit pe toate părţile, am socotit că n-ar fi rău să citim şi cartea tehnică înainte de a purcede la scopul pentru care l-am achiziţionat.

A meritat. Deşi nu am aflat cine ştie ce lucruri noi despre aragazuri, în general, din broşurica scrisă (teoretic) în româneşte, ne-am amuzat copios. Ca urmare, deja ne gândim dacă nu cumva ar trebui să donăm „ăia 2%” asociaţiei traducătorilor de broşuri tehnice. Şi dacă nu există o astfel de asociaţie, cineva ar trebui să o înfiinţeze. Urgent.

Sincer vorbind, instrucţiunile de siguranţă, deşi pe alocuri recurente, s-au dovedit utile. Aşa-i! Nu-i tocmai bine să pui mâna pe arzător în timp ce funcţionează şi nici nu ai de ce să încerci să conectezi la o priză aragazul dacă ai un cablu de alimentare prea scurt. Sunt şi lucruri al căror sens, însă, îmi scapă. N-am priceput, de exemplu, de ce nu am voie să folosesc aragazul dacă sunt desculţ şi nici de ce trebuie să supraveghez „procesul de gătire” în permanenţă. Măcar la baie o fi voie?

Sunt şi chestiuni în care – nu insistaţi! – prefer să nu mă amestec, căci par scrise pentru ingineri cu CV-ul gros, nu pentru un om ce vrea să facă o ciorbă de perişoare sau o tocăniţă de cartofi. Citez: „Este necesar un comutator omnipolar cu un interval minim de 3 mm”. Serios? În fine, nu am obiecţiuni pentru că am bănuiala cu iz de certitudine că aşa or fi mergând lucrurile acolo, pe planeta inginerilor.

Există însă chestiuni despre care aş fi vrut să ştiu mai multe. Cât de cât. Spre exemplu, în tabelul de la pagina 7 mi-ar fi plăcut să ştiu cum se termină fraza „poate fi adaptat pentru a fi folosit cu orice tip de gaz indicat pe plăcuţa cu date tehnice, care se află înăuntru sau, după ce compartimentul cuptorului a fost deschis, pe peretele”.

Cât priveşte instalarea, am aflat lucruri importante. Spre exemplu, acum ştiu că n-am voie să-l instalez „niciodată în baie”, ci „în bucătărie, în sala de masă sau într-o garsonieră fără pereţi despărţitori”. Bun! Dar ce facem cu dormitorul? Sau cu sufrageria? Balconul? E voie sau nu e voie? Recunosc, dincolo de chestiunile arhitecturale, mi-a provocat o uşoară angoasă şi specificaţia cum că dacă aragazul e mai înalt decât celelalte piese de mobilier, acestea trebuie să fie distanţate cu 200 mm de aparat. Excelent! Dar dacă nu-i mai înalt ce fac? Mister. În schimb, revine triumfător „întrerupătorul bipolar cu deschiderea minimă de 3 mm”. Trebuie neapărat să fac şi eu rost de unul din ăsta, că prea e menţionat cu sârg.

Spre ruşinea mea (având în vedere că sunt deja la al treilea aragaz) până acum n-am ştiut că aparatul trebui priponit de perete cu un lanţ şi „un şurub de cel puţin 8 mm în diametru şi lungimea de minimum 60 mm” (neinclus). La micul magazin de bricolaj din cartier, vânzătoarea s-a uitat la mine cam ciudat când i-am cerut un şurub din acela. Trebuie să cer două, oare?

În fine, cărţulia s-a dovedit utilă în cea mai mare parte. Însă totul a rămas în zona cât de cât confortabilă mintal doar până am ajuns la secţiunea cu recomandările legate de gătirea unor feluri standard de mâncare. Peste secţiunea „Coacere” am trecut lejer, ca un cunoscător sadea, contrariat doar de faptul că la cuptor se pot face, conform recomandărilor, „pufuleţi cu brânză”. Minunat.

Şi secţiunea „Convecţie” m-a satisfăcut. În schimb, secţiunea „Asistat de” m-a introdus din start într-o dilemă existenţială. De cine? Când? Cum? O fi existând undeva un buton pe care dacă apeşi apare o asistentă TV? Ori un bucătar din acela faimos, care ştie să facă nişte chestii din alea mici-mici, dar cu denumirea cât o jumătate de pagină de carte? Probabil că n-o să aflu niciodată, cum probabil că n-o să aflu ce înseamnă, în cadrul aceleiaşi secţiuni, mâncarea numită „lazane”.

Trec peste modurile „Cuptor superior” şi „Pizza” (banale pentru orice cunoscător, deci) şi ajung în zona misterioasă (ezoterică de-a dreptul) a gastronomiei: secţiunea „Grăitoare”. Numai preparate unul şi unul. Citez: „calcar şi serie”, „aburile din calma”, „computerul”, „macrouri” şi desigur, culmea artei nobile a gătitului, „suişuri cu pâine prăjit”. Oh, da! Meniu de festin regal, deşi nu-s chiar aşa de sigur că aş găti vreodată computerul.

Nici secţiunea „Asistat de grătar” nu-i pentru „fripturiştii” de rând. Ba chiar din contră, căci nu ştiu zău de ce aş prepara „serie” (deşi acum ştiu cum), „plătită”, „baban în folie” sau „amestec tip rateurile”. Dar ce? Voi aţi mânca astfel de chestii?