Un narativ complex al propagandei ruse: cazul Bănceni

0
0

În ultima vreme, apariţiile părintelui Mihail Jar, episcop de Bănceni, în media din România au produs nedumerire dar mai ales o gravă confuzie.

Episcopul român Longhin de Bănceni

Părintele vorbeşte despre abuzurile autorităţilor de la Kiev asupra credincioşilor etnici români din Bucovina de Nord, parte a Ucrainei, foloseşte des termenul de persecuţii şi consideră că ceea ce se întâmplă este un capitol din prigoana creştinilor în general în lume. Întrucât reflecţiile sale se cuplează foarte bine cu o lipsă de informare despre soarta etnicilor români din Ucraina, speculată prin crearea unor narative de dezinformare ale propagandei ruse, cazul trebuie lămurit prin oferirea de informaţii credibile şi prin expunerea tuturor aspectelor relevante.

Cât anume este lipsă de informare şi cât anume dezinformare în mod voit, este greu de spus în acest moment. Pentru a nu ajunge în extrema dominaţiei unui singur narativ de dezinformare, este nevoie de mai multe explicaţii.

Mânăstirea Bănceni a fost întemeiată în 1994, la doar câţiva ani de la dobândirea independenţei statului ucrainean. La vremea respectivă, nu existau dispute legate de jurisdicţia canonică în Ucraina, cu rare excepţii. Biserica Ortodoxă Ucraineană, aparţinând de Patriarhia Moscovei, deţinea un cvasi-monopol confesional În Ucraina. Pe măsură ce conştiinţa de sine a identităţii ucrainene a evoluat, a apărut schisma în cadrul Ortodoxiei ucrainene, fiind astfel posibilă apariţia în 2018 a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, în comuniune cu Patriarhia Ecumenică cu sediul la Istanbul.

Etnicii români din Bucovina de Nord, ca dealtfel şi cei din Basarabia de Sud, nu au avut de ales până în 2018, aparţinând de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

În 1992 Sfăntul Sinod al BOR a publicat poziţia sa oficială privind situaţia bisericească din Basarabia şi Bucovina de Nord, afirmând că “nu a recunoscut niciodată desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chişinău şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop - Molotov”. Drept urmare, în Republica Moldova apare Mitropolia Basarabiei, Federaţia Rusă susţinând în continuare existenţa Mitropoliei Moldovei, afiliată canonic Patriarhiei de la Moscova.

O Mitropolie a Bucovinei, după modelul din perioada interbelică, nu a fost reînfiinţată în Ucraina în 1992 sau ulterior. S­-a considerat la vremea respectivă că este mult mai uşor a reînfiinţa Mitropolia Basarabiei, situată pe teritoriul unui stat locuit majoritar de etnici români, decât o Mitropolie într-un stat unde etnicii români sunt minoritari. A fost vorba de un raţionament mult prea optimist: Republica Moldova a acceptat cu greu existenţa Mitropoliei Basarabiei în timpul cât la guvernare s-a aflat Partidul Comuniştilor, ale cărui acţiuni erau dictate de la Moscova. Doar intervenţia CEDO a făcut posibilă înregistrarea Mitropoliei Basarabiei în Republica Moldova.

În Ucraina, Federaţia Rusă a profitat de lipsa unei alternative pentru comunitatea credincioşilor ortodocşi de etnie română. În 1994 este ridicată Mânăstirea de la Bănceni, din Ţinutul Herţa, fondator fiind părintele Mihail Jar. Patriarhia Moscovei a sprijinit foarte intens această mânăstire, deoarece se potrivea perfect narativului propagandei statului şi bisericii: o comunitate 95% românească, în Ucraina care acceptă entuziast jurisdicţia Patriarhiei de la Moscova, în contradicţie cu restul ucrainienilor care sunt refractari. Faptul că această mânăstire se află la doar câţiva kilometri de ceea ce avea să devină graniţa NATO şi ulterior a UE i-a conferit un loc cu totul aparte în narativul propagandei ruse. A existat în permanenţă un aranajament de tip quid pro quo: Moscova oferă finanţare şi recunoaştere, părintele Jar ca stareţ al Mânăstirii Bănceni oferă supunere necondiţionată. Din acest aranjament a făcut parte si permisiunea de a fi oferite slujbe în limba română dar limba rusă nu a fost niciodată interzisă ca limbă de cult. Preşedintele pro-rus Ianukovici a pus foarte bine în aplicare narativul propagandei ruse. Campania sa electorală s-a concentrat în partea de vest a Ucrainei, locuită şi de minoritari. Pentru a sublinia comuniunea între etnicii români şi Patriarhia de la Moscova, având ca efect legitimarea unui lider politic pro-rus, părintele Mihail Jar a legat o strânsă prietenie cu Viktor Ianukovici, declarând în mai multe rânduri că este confesorul său. Astfel, mesajul transmis etnicilor români din Bucovina de Nord a fost că doar Ianukovici (implicit sponsorii săi politici de la Moscova), Jar şi Biserica Ortodoxă Rusă îi pot apăra de “ucrainizare”.

Din păcate, datorită necunoaşterii acestor narative propagandistice ruse, mulţi clerici sau laici din România au intrat în capcana lor, ajutând Mânăstirea Bănceni, iar părintele Jar a avut parte doar de cuvinte de laudă pentru activitatea sa caritabilă în media de limbă română din România şi din Ucraina. Este foarte adevărat că opera caritabilă din cadrul acestei mânăstiri a fost cu totul remarcabilă. De multe ori, se vede doar efectul şi se ignoră cauza.

Recompensele nu au întârziat să apară: părintele Jar este ridicat la rang de episcop în 2012 şi arhiepiscop în 2017. Evident, în cadrul Patriarhiei Moscovei.

Foarte puţini au realizat la vremea respectivă că aceste recunoaşteri fac parte dintr-un joc mai amplu al Moscovei prin care se încerca manipularea etnicilor români din Ucraina şi, prin ricoşeu, a opiniei publice din România.

Nu s-a pus o întrebare foarte simplă: Jar devine episcop dar care este întinderea jurisdicţiei sale canonice? Întreaga Bucovină de Nord sau doar Mânăstirea Bănceni?

În iunie 1944, Patriarhia de la Moscova, în conlucrare strânsă cu URSS condusă de Stalin, a decis să preia crecincioşii care aparţineau de Mitropolia Bucovinei cu sediul la Cernăuţi şi să creeze un organism paralel, aflat în subordinea sa, la 25 februarie 1945 fiind ales primul Episcop al Cernăuţilor şi Bucovinei. În prezent, Mitropolitul Meletie de Cernâuţi şi Bucovina conduce eparhia Cernăuţilor şi a Bucovinei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Arhiepiscopul Jar are calitatea de vicar în cadrul acestei eparhii.

Totuşi, întrebarea râmăne: care este rolul Mânăstirii Bănceni în cadrul acestei eparhii controlată de la Moscova, ce atribuţii are de fapt erhiepiscopul vicar Mihail Jar? Cum este posibil ca titulataura sa să fie “de Bănceni”, din moment ce niciun alt ierarh din Ţinutul Herţei sau al Bucovinei de Nord nu poartă o titulatură similară?

Răspunsul este greu de înţeles pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu modul de a gândi al Bisericii Ortodoxe Ruse în cadrul Ortodoxiei: Mânăstirea Bănceni funcţionează pe baza dorinţei părintelui Jar, congruentă cu a Patriarhului Kiril, de a avea o stavropighie patriarhală. Un avanpost canonic la Moscovei, pentru a explica mai pe înţelesul tuturor. Un avanpost politico - ecleziastic al Federaţiei Ruse la graniţa NATO. Strategia a fost bine gândită, din 1994 pânâ în prezent. Este vorba de o sfidare şi de un avertisment adresat BOR: dacă veţi dori reactivarea Mitropoliei Bucovinei în Ucraina, stavropighia vă arată că Moscova veghează tot şi poate reacţiona. Teritoriul canonic al russky mir se întinde până la graniţa NATO.

Schisma din cadrul Ortodoxiei ucrainene dar mai ales începutul războiului din Ucraina a făcut ca această strategie să înceapă a fi în pericol.

Pentru a nu fi acuzată de colaboarea cu Moscova prin apartenenţa la Patriarhia Moscovei, a început o operaţiune de propagadă foarte abilă: la sfârşitul lunii mai 2022, Biserica Ortodoxă Ucraineană a organizat un Sinod pentru a se declara independenţă faţă de Patriarhia Moscovei. Problema este că nici în acest moment nu este clar ce înseamnă această desprindere.

Acţionând prompt la ordinele Moscovei, Mihail Jar îl critică pe Patriarhul Kiril în predica sa din 6 iunie 2022, pentru faptul de a fi dat binecuvântare invaziei Federaţiei Ruse în Ucraina. S-a încercat o delimitare de faţadă, fără nicio substanţă. Pericolul era iminent: întregul narativ al propagandei ruse care a dus la funcţionarea Mânăstirii Bănceni ca avanpost canonic al jurisdicţiei canonice a Patriarhiei Moscovei era în pericol. Acţionând astfel, Jar a procedat ca şi liderii comunişti după dispariţia comunismului: Ceauşescu este singurul vinovat, nu întreg sistemul care a făcut posibilă menţinerea sa la putere. Niciun cuvânt în predica lui Mihail Jar despre felul în care Patriarhia Moscovei, nu doar Patriarhul Kiril, ar trebui să-şi asume răspunderea pentru atrocităţile războiului.

Strategia lui Jar a fost în deplină coordonare cu cea a altor ierarhi pro-ruşi din Ucraina la acea dată: declaraţie de principiu de desprindere, acuzaţii formale aduse lui Kiril şi - se aşteaptă vremuri mai bune. Câinii (ucraineni) latră, caravana trece. La început, discursul acestor ierarhi adresat credincioşilor din Ucraina  a fost “totul s-a schimbat”. S-a ajuns apoi la “nimic de fapt nu se schimbă”. După ce statul ucrainean a realizat această adaptare a propagandei ruse pentru a păstra controlul în Ucraina, a început să se pună problema interzicerii Bisericii Ortodoxe Ucrainene pe teritoriul Ucrainei. Este momentul de la care se dă startul pentru un nou narativ propagandistic: “suntem martiri”. Mihail Jar declara pe data de 11 decembrie 2022 “la noi se varsă sânge, copii noştri luptâ în prima linie, oamenii mor de foame, nu există căldură, apă şi lumina, iar voi ne ucideţi pe noi şi pe Dumnezeu în spatele în spatele liniei de front”. Proiectul stravopighiei patriarhale în Ţinutul Herţa, la graniţa NATO, începe să fie în pericol şi să se prăbuşească un întreg edificiu propagandistic al Moscovei.

Ceea ce nu se cunoaşte foarte bine la nivelul opiniei publice este că decizia Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 27 mai 2022 a fost precedată de un val de plecări ale credincioşilor ucraineni care s-au afliat bisericii rivale, subordonate Patriarhiei Ecumenice. Mulţi credincioşi au rămas, însă  doar de formă, au refuzat să mai participe la slujbele religioase ţinute de subordonaţii Patriarhului Kiril. Ulterior “despărţirii de Moscova”, atent regizată, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a luat nicio măsură. Nu a condamnat colaboraţionismul clericilor săi în teritoriile ocupate de Federaţia Rusă şi nici atrocităţile militarilor ruşi împotriva lăcaşurilor de cult. Se cunoaşte mai puţin faptul că, după Sinodul din 27 mai, Patriarhia de la Moscova a anexat cu forţa eparhii în teritoriile ocupate - exact pe modelul din 1944 care a dus la dispariţia forţată a Mitropoliiei Bucovinei. Credincioşii ucraineni din teritoriile ocupate sunt exact în situaţia credincioşilor etnici români după anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei de Sud la URSS. Biserica Ortodoxă Ucraineană ar fi trebuit să îi excludă pe preoţii colaboraţionişti, dacă “despărţirea de Moscova” ar fi fost reală şi nu doar mimată. Nu a făcut-o. Biserica Ortodoxă Ucraineană ar fi trebuit să iniţieze un dialog cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Nu a făcut-o. În continuare, în predicile clericilor afiliaţi Bisericii Ortodoxe Ucrainene cealaltă biserică ucraineană este blamată, iar Patriarhul Ecumenic este Satana. Mai mult, Biserica Ortodoxă Ucraineană celebrează sfinţi din calendarul rus, cum ar fi Aleksandr Nevski sau Ţarul Nicolae al II-lea. Biserica Ortodoxă Ucraineană refuză să comemoreze evenimente tragice din istoria recentă a Ucrainei, cum ar fi Holodomor sau EuroMaidan, aşa cum o face Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Victimele acestor evenimente nu sunt martiri pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană. Nici ucrainenii ucişi de la începutul războiului. Textele liturgice folosite de Biserica Ortodoxă Ucraineană - inclusiv la Mânăstirea Bănceni - folosesc în continuare narative istorice ruse sau sovietice: etnicii români care participă la aceste slujbe au parte de conceptul “două limbi, un singur popor” promovat de Patriarhul Kiril pentru a nega existenţa identităţii ucrainene. Limba folosită în biserică este alternativ româna şi rusa dar Patriarhia Moscovei nu are o pagină de web în limba română, considerată o limbă care contrazice narativul russky mir. Limba română este doar tolerată în Biserica Ortodoxă Ucraineană, fără a avea statutul pe care îl merită.

Cea mai recentă manipulare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, ticluită la Moscova şi aruncată în spaţiul public, este persecutarea ierarhilor săi. Pe data de 28 decembrie 2022 preşedintele Zelenski a emis un decret, nr. 898/2022, prin care a privat de cetăţenia ucraineană mai mulţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Textul nu a fost dat publicităţii la data la care a fost emis. Aceasta a creat terenul fertil pentru propaganda rusă. Imediat a apărut un fake news potrivit căruia Mitropolitul Meletie s-ar afla pe această listă. Mihail Jar a preluat imediat acest fake news (distribuit din păcate de media ucraineană), făcând aluzii potrivit cărora Mitropolitul Meletie s-ar afla pe lista celor oprimaţi şi privaţi de cetăţenie. Manipularea propagandei ruse a funcţionat perfect: media din România a titrat “Mitropolitul Longhin Jar, următorul pe listă?”. Acestuia i s-a creat un profil de potenţial martir în laboratoarele de la Moscova: Departamentul de Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei de la Moscova a vorbit de “represiune politică în masă”. Autorităţile de la Kremlin au declarat că vor ridica în cadrul Consiliului de Securitate al ONU problema reprimărilor religioase din Ucraina. România a avut şi are un rol bine definit în această hartă globală a propagandei ruse: Mihail Jar este un martir în devenire. Numai că, spre surprinderea celor care întreţin acest narativ propagandistic, pe 17 ianuarie 2023 este publicat decretul lui Zelenski: niciun etnic român pe lista ierarhilor căria le-a fost retrasă cetăţenia ucraineană. Este vorba doar de etnici ucraineni sau ruşi.

A se reţine data publicării decretului: 17 ianuarie. Este momentul de când începe “cruciada mediatică” a lui Mihail Jar în România. La adăpostul deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 27 mai 2022 prin care aceasta s-a delimitat formal de Patriarhul Kiril, a început un discurs furibund la adresa autorităţilor ucrainene şi în apărarea etnicilor români. Mihail Jar nu ia de fapt apărarea acestora, ci doreşte cu orice preţ menţinerea avanpostului Bănceni în coasta NATO. Nimeni nu neagă opera caritabilă de la această mânăstire sau ajutorul acordat refugiaţilor ucraineni după începerea războiului. Toate acestea trebuie însă văzute drept ceea ce sunt: concesii venite din partea Patriarhiei Moscovei pentru a menţine o stavropighie de facto construită imaginar cu scopul de a marca un teritoriu văzut nu doar canonic dar şi politic. Este lecţia pe care a învâtat-o Biserica Ortodoxă Rusă de la Imperiul Bizantin: acolo unde nu poate exista dominaţie politică, se înfiinţează o stravopighie patriarhală, într-un teritoriu “barbar”, pentru a-i ţine pe “barbari” la respect. S-a întâmplat în Maramureş prin înfiinţarea stavropighiei de la Peri în 1391, înt-un loc pe care bizantinii nu îl puteau cuceri armat. Se întâmplă astăzi la Bănceni, la graniţa între două jurisdicţii canonice, una a BOR, cealaltă a Patriarhiei Moscovei. Ironia istoriei este că Bănceni şi Peri se află astăzi aproape de o graniţă politică şi în mijlocul unei confuzii de jurisdicţie canonică atent întreţinute de puterea politică.

Care este totuşi soluţia pentru etnicii români din Ucraina, în actualul context? Există la ora actuală 121 de parohii care coresund acestei comunităţi, 110 în Bucovina de Nord şi regiunea Odesa, 7 în Transcarpatia, precum şi 4 parohii în regiunea Odesa afliate canonic Mitropoliiei Basarabiei care ţine de BOR. Nu ştim cum va evolua strategia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei legată de aceste parohii. Reînfiinţarea unei Mitropoliii a Bucovinei este deocamdată utopică. Un rol mai hotârat al Mitropoliei Basarabiei în regiunea Odesa nu trebuie exclus. Observăm însă asaltul propagandei ruse, pe toate planurile. Singurii care vor decide în deplină cunoştiinţă de cauză sunt credincioşii. Ceea ce se remarcă însă este un fel de dezafiliere tacită de la Biserica Ortodoxă Ucraineană. O dezafiliere care nu este echivalentă cu secularizarea dar poate fi, pe termen lung. Totul depinde de felul în care se va încheia războiul din Ucraina. O realitate care nu este de obicei exprimată dar care nu poate fi negată după o experienţă istorică în acest sens, este că jurisdicţia ecleziastică tinde să fie în consonanţă nu cu întinderea unei etnii sau cu folosirea unei limbi, ci cu graniţele unui stat. Vom vedea dacă şi în Ucraina această logică, total incompatibilă cu cea a russky mir, va funcţiona. Important este ca până la acel moment să înţelegem cum funcţionează narativele propagandei ruse şi cum pot fi acestea demontate.

PS: întrucât mâine se va sărbători Unirea Principatelor Române pe data de 24 ianuarie 1859, iar Ţinutul Herţa făcea parte la acea vreme din Principatul Moldovei, trebuie remarcat că ierarhii din subordinea Patriarhiei Moscovei aflaţi în Ţinutul Herţa nu au vorbit niciodată credincioşilor despre acest eveniment istoric, întrucât contrazice narativului propagandistic rus.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite