Traume de nestins

Mergi la baie însoțită, nu ieși din curtea școlii, nu vorbi cu străinii, ferește-te de copiii mai mari, nu sta în compania copiilor obraznici, nu fă asta, nu fă cealaltă. Cu astfel de bagaj, măsuri de autoprotecție până la urmă, ne “aruncăm” copiii în lupta cu realitățile societății în fiecare zi când îi lăsam în fața școlii.

Săptămâna trecută vorbeam despre cele două cazuri de abuz care parcă au oprit țara-n loc: cel de la bazinul de înot și cel de la meditații. Sunt șocante, evident, dar un viol la școală parcă depășește orice limită. Școala ar trebui să fie pentru copii o a doua casă, acolo își petrec aproape jumătate din timpul zilnic, dar am ajuns să îi trimitem pe copii la cursuri mai încărcați decât un agent de pază.

Pentru părinți, cel mai important sentiment este să știe că le sunt copiii în siguranță. Când auzi că un copil la început de drum în școală trece printr-un astfel de abuz, fără vreo minimă protecție, fără un minim ajutor, este cel puțin descurajator.

Am discutat cu mulți părinți în ultimele zile, mai ales că am doi băieți încă școlari. Am înțeles clar că într-ul fel se poziționează părinții de fetițe și în alt fel părinții de băieți, cei din urmă părând mai relaxați că doar băieții se pot descurca și singuri. Iată că e falsă această premisă și ne-o demonstrează fix cazul șocant de la Școala Titulescu, în centrul Bucureștiului.

Am auzit părinți care-și sfătuiesc fetițele să nu meargă niciodată singure la toaletă. Deci identifică baia ca fiind un loc unde pot apărea probleme. Acolo fetițele sunt în intimitate, singurele și vulnerabile. Dar oare băieții din clasele primare nu sunt la fel de vulnerabili când merg la toaletă? De ce ni s-a părea ciudat ca un băiețel să meargă însoțit de un alt coleg la toaletă? Iată că nu doar fetițele pot fi lipsite de apărare în toaletă, în cazul Titulescu victima fiind un băiețel.

În băile școlilor se întâmplă multe! Acolo au loc abuzuri, acolo ajung drogurile despre care vorbim cu toții, acolo sunt lucrurile departe de ochii profesorilor și a directorilor. Așadar, e normal să ne întrebăm cum îi pot proteja adulții pe copii când acești sunt în intimitatea lor? Când este corect, etic și moral să se depășească linia roșie a intimității pentru a oferi ajutor?

În cazul Titulescu, adulții nu au reacționat! Nici la primul abuz, nici la al doilea. Aici vorbim deja despre lipsă de compasiune, interes, despre lipsă totală de implicare, despre dezinteres, chiar despre abuz în serviciu pentru că misiunea conducerii școlii este să asigure protecție copiilor atât timp cât aceștia sunt la cursuri.

Revenind la ce se întâmplă în băile școlilor sau în alte locuri, cum putem îndrepta lucrurile, cum putem evita abuzurile?! E suficient ca fiecare dintre noi să vorbim cu proprii copii despre ce se întâmplă, să-i educăm, să-i pregătim sufletește pentru situațiile dificile? Ar fi suficient dacă toți părinții am face asta, dar educația diferă de la o familie la alta. Din păcate, nu toți părinții acordă suficient timp discuțiilor cu copiii sau lasă educația doar în baza școlii.

Nimic bun nu va ieși dacă la școală abuzurile vor fi mușamalizate, băgate sunt preș, iar părinții se vor face că nu le văd. Astfel de situații grave trebuie făcute publice tocmai pentru ca toți actorii să tragă propriile concluzii, să se înțeleagă gravitatea, să fie sprijinita victima, dar și abuzatorul pentru că acolo sunt sigur probleme emoționale.

Este clar că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să mergem pe principiul “mie nu mi se poate întâmpla”! Să nu uităm că nu mai este generația noastră, că au acces nelimitat la informație, că pot naviga în voie oe Internetul plin de provocări, că sexualitatea a atras și atrage în continuare. De multe ori se ajunge la abuz din curiozitate, dar nu ar fi mai simplu să-i informăm pe copii, să lăsam deoparte subiectele tabu și să vorbim cu ei deschis despre corpul lor, despre sexualitate?

Încă o dată afirm că printr-o muncă de echipă - familie, profesori, specialiști - putem crește o generație mai bună!