Prostie, răutate, rasism sau provocare sinistră?

În revista franceză Charlie Hebdo a apărut o caricatură în care, sub indicația „Seism în Turcia”, apar schițate ruine și o mașină distrusă de cutremur, cu textul explicativ „Nici nu mai e nevoie să fie trimise tacuri!”.

Stupefiantă inițiativă editorială care trebuie cumva să aibă explicație, poate o alta în afara dorinței de răzbunare a membrilor redacției în amintirea teribilului atac terorist din 7 ianuarie 2015 care a lovit redacția pe care militanții jihadiști o considerau vinovată de a fi publicat caricaturi înfățișându-l pe Profetul Mohamed. Într-adevăr, oroarea de atunci a fot extremă , atacul revendicat de gruparea Al Qaeda din Peninsula Arabică provocând 12 morți,  dintre care 8 din rândul personalului redacțional.  Reacțiile naționale și internaționale au fost deosebit de dure și de o amploare extraordinară, la fel și reacția poliției și serviciilor de informații, nemaivorbind despre o solidaritate aproape fără precedent a opiniei publice internaționale.

Dacă asta este explicația, așa cum se încearcă pe unele surse, mi se pare că nu are decât o valoare parțială, cel mult de luat în considerare ca un vector printre foarte mulți alții. Pe fond, nu există niciun fel de legătură posibilă și credibilă între un act terorist reprehensibil și o catastrofă naturală care, cel puțin până în acest moment, a provocat moartea a peste 12.000 de persoane și distrugeri imense în Turcia și Siria.

Poate fi vorba, de ce nu, despre continuarea, adevărat la o scară fără precedent de cinism, a atacurilor la adresa lui Erdogan prezentat de fiecare dată ca un simbol al politicilor dictatoriale extrem care trimit Turcia cu secole în urmă. Desigur, sentiment completat frustrarea – poate nu numai franceză – de a vedea că, de fapt, Turcia este mult prea puternică și indispensabilă geo-politic pentru a fi sancționată decât verbal și nici măcar asta fără prea multă convingere. De spaimă ca nu cumva Erdogan să ia definitiv drumul Moscovei.

Dar nici asta nu e suficient (sau pe deplin suficient) pentru a explica atacul de acum. În acest context, poate ar trebui, cred eu, luată în considerare posibilitatea unei provocări foarte savanat construite, profitând de exacerbarea tuturor sentimentelor descrise până acum, amestecându-le în crearea unui timp de armă teribil de periculoasă deoarece poate duce la explozii în lanț  incontrolabile.  Și nu numai în Franța.

Căci, cel puțin asta mi se pare mie, ar putea fi vorba despre un scenariu bine construit – cu actori care joacă în el fie că știu sau nu despre ce e vorba – în scopul de a crea un moment de explozie la nivelul comunității turce (plus a refugiaților sirieni) în primul rând din Franța și, prin contagiune, în multe orașe din Europa occidentală acolo unde există, deja la treia generație, o implantare de comunități solide și foarte numeroase la care s-au adăugat și refugiații veniți din Orientul Mijlociu sau Maghreb.

Dacă într-adevăr cineva dorește să zdruncine construcția societăților occidentale, oare ce cale ar putea fi mai ușoară decât a da foc acestor comunități, foarte ușor de inflamat pe motive religioase. Cu atât mai mult cu cât, acum, li se transmite un asemenea mesaj care, în esență. Disprețuiește ceea ce orice popor consideră drept sfânt, adică amintirea morților lor și a suferinței uriașe pe care o vedem acum în Turcia și în Siria.

Există și un contra-argument logic: să nu construim noi scenarii senzaționale când, de fapt, nu e vorba decât despre imaginația unor redactori de la o oarecare revistă satirică cu valoare simbolică relevantă, cel mult, pentru valorile de acum ale Franței. Posibil să fie așa numai că istoria recentă ne-a demonstrat că asemenea caricaturi au provocat tragedii și din cauza lor au murit oameni. Poate și acum să urmeze o asemenea reacție exacerbată de suferința rudelor sau prietenilor din Turcia și din Siria?

Decideți dumneavoastră dacă este vorba doar despre un umor negru care a derapat primejdios sau, cum mi se pare mie, cineva tot încearcă, folosind orice mijloc posibil, să provoace un conflict multi-etnic și inter-confesional în Europa occidentală.