Nu mai avem timp. Trebuie să schimbăm legea, educația și societatea. Acum!

Zilele acestea, România a fost cutremurată de o nouă crimă ce a trecut dincolo de știrea brută, de șocul normal, și a atins conștiința colectivă. O femeie însărcinată în patru luni a fost împușcată pe stradă, în fața copilului ei de 3 ani, de fostul ei partener, care apoi s-a sinucis.

Societatea românească a reacționat. Au fost proteste în fața Guvernului, iar oamenii au ieșit în stradă cu demnitate, cu decență și cu multă durere. A fost, poate, una dintre cele mai elocvente manifestații din ultimii ani. Nu din resemnare au ieșit oamenii, ci din respect și dintr-un sentiment adânc că s-a trecut o linie roșie. Încă una...

Scriu aceste rânduri pentru că nimic din această poveste nu este normal, nimic nu este acceptabil și nimic nu mai poate fi ignorat!

Ca tată, în primul rând, simt o urgență profundă: nu mai avem timp!

Legislația trebuie schimbată, codul penal trebuie să reflecte realitatea, iar femicidul, adică uciderea femeilor din motive de gen, trebuie recunoscut ca infracțiune distinctă. Cred, și nu sunt singur, că trebuie să sancționăm cu fermitate violența, nu numai să o „înregistrăm statistic”.

În România de azi, dacă ești lovit pe stradă și nu faci plângere, nimeni nu pățește nimic. Dacă un bărbat își lovește partenera, primește, în cel mai bun caz, o amendă. Dacă o femeie este amenințată, înjurată, hărțuită, agresorul pleacă adesea doar cu un avertisment. Această lipsă de sancțiune produce impunitate. Iar impunitatea generează repetiție! Repet: impunitatea generează repetiție!

Și este mai rău decât atât, pentru că cine este agresiv în stradă, devine agresiv și în casă. Cine se simte stăpân pe violență o va folosi din nou. Trebuie să înțelegem asta și să o oprim acum.

Iar violența, dragi cititori, nu începe cu arma, nici cu pumnul. Violența începe cu ideea că ai dreptul să domini, să pedepsești, să controlezi. Începe cu ideea că tu poți să decizi pentru celălalt. Iar această idee prinde rădăcini în spații care scapă prea ușor de sub control: rețelele sociale, platformele online, canalele toxice care răspândesc „modele” distructive precum frații Tate. Vedem cum unii tineri, băieți, bărbați fragili psihic, sau complexați, sau complet lipsiți de repere morale, preiau aceste discursuri și le duc în lumea reală. Atunci nu mai vorbim despre opinii, ci despre pericole directe. Vorbim despre ucidere, ucigași și moarte.

Trebuie să punem pe masă, serios și fără ipocrizie, o întrebare: Ce fel de bărbați creștem?

Pentru că avem o problemă, iar răspunsul nu stă doar în poliție și tribunale ci în școală, în educație, în familia românească pe care unii spun, din gură, că o susțin enorm!

Eu cred că trebuie să începem educația băieților de mici. Să învețe respectul, limitele, consimțământul, egalitatea de drepturi. Să înțeleagă că bărbăția nu înseamnă doar putere fizică, ci echilibru, că forța se folosește pentru protecție și nu pentru controlul celui mai slab fizic!

Nu știu, sunt aceste concepte atât de demodate sau de greu de înțeles? Sunt unele familii atât de străine de ele încât nu le văd ca fiind normale și naturale?

Desigur, dacă ne uităm în lumea animală, vom vedea lucrurile diferit, dar tocmai de aceea suntem și ne ținem ca oameni! Prin urmare, este neapărat să trăim după alte criterii. Iar cei care vor să trăiască prin forța pumnului, sau a armei, trebui separați de corpul social! Nu există cale de negocieri aici. Libertatea nu poate prima decât în condițiile în care nu afectează dreptul la viață, la siguranță. Societatea nu poate funcționa altfel. Ambele ei jumătăți, și vorbesc aici de mamele, soțiile, fiicele noastre, trebuie să poată trăi la fel pentru o societate normală, o societatea care să ne asigure tuturor viața pe care ne-o dorim. Violența de orice fel EXCLUDE șansa la o viață mai bună! Prin urmare, ea trebuie eliminată precum un cancer! Pentru că asta este.

Trebuie să ne uităm serios și la rețelele sociale. Astăzi, comunicarea online este agresivă, polarizată, dominată de false certitudini. Oamenii nu mai au opinii. Ei au dogme, credințe personale pe care le transformă în arme împotriva celorlalți. Întâi verbal, apoi fizic. Nu, nu orice părere e opinie. Nu, nu orice urlet este libertate de exprimare. Să nu uităm: și nazismul a început ca „libertate de idei”. L-am mai lăsa acum liber?...

E timpul (la fiecare tragedie de acest fel e timpul!) să regândim întregul nostru contract social dar și corpul de legi. Ce protejăm? Ce încurajăm? Ce sancționăm?

Trebuie să devenim o societate în care femeile se simt în siguranță, în care nicio fată nu crește cu ideea că poate fi amenințată, urmărită sau omorâtă doar pentru că a spus „nu”.

Lumea, e clar, s-a schimbat și se schimbă și nu doar salariile și pensiile sunt importante. Este vitală calitatea vieții, siguranța personală, egalitatea de șanse și respectul. Da, acel respect pe care unii politicieni și-l pun mare pe pupitrele de la care vorbesc fără niciun respect pentru societate!...

Totuși, iar aste e bine, chiar și în spațiul politic românii au început să taxeze agresivitatea și violența de limbaj. Este un semn că societatea vrea o schimbare profundă, în majoritatea ei!

Ca bărbat, ca tată și ca om care lucrează pentru România într-o instituție europeană, îmi doresc ca fiica mea și fiicele dumneavoastră să trăiască libere. Îmi doresc ca ele să meargă liniștite pe stradă, ca orice OM, să aibă curajul să viseze și să spună „nu” fără să se teamă. Vreau ca ele să trăiască fără frică. Cerem prea mult? Eu sunt sigur că nu, sunt sigur că cerem doar ce este normal! Și da, simt în aceste momente nevoia să pun semnul exclamării după cuvântul „normal”!

Dragi cititori, dragi români, nu mai avem timp!

Trebuie să schimbăm legislația, trebuie să începem educația corectă și reală. Trebuie să ne protejăm unii pe alții pentru că forța noastră, ca și corp social democratic este infinit mai mare decât cea a unor descreierați sau complexați. Și trebuie să începe de azi, de acasă, înaintea statului, înaintea politicienilor, înaintea oricui, să dăm exemple mai bune, mai ales băieților. Iar asta în fiecare zi.