Mea culpa?

0
0

E cât se poate de clar, la o lună de la alegerile parlamentare, că expresia latină din titlul însemnărilor mele nu mai are niciun înţeles în România actuală. Şi nu numai fiindcă latina nu se mai studiază aproape deloc în şcoală.

Cauza nu e lingvistică, ci morală. Nimeni nu mai recunoaşte că a greşit. Deşi a greşi este omeneşte. Nici politicienii, nici jurnaliştii, ca să nu mai vorbim de cetăţenii de rând, nu admit, cu niciun preţ, că s-au înşelat într-o împrejurare sau alta.

Româna are o vorbă: a o lua în barbă. O rog pe Rodica Zafiu s-o explice, etimologic şi semantic, în „Dilema veche“. Numărul celor care au luat-o în barbă comentând alegerile din decembrie trecut este câtă frunză, câtă iarbă, altă expresie pe care fosta mea studentă ar putea să ne-o lămurească. O rog frumos să nu-mi ignore rugămintea. Îmi rămâne să-i număr pe cei care şi-au făcut mea culpa. Trag spuza pe turta mea: numărul celor greşiţi e incomparabil mai mare decât al celor care şi-au recunoscut greşeala.

Dacă nici de la principalul realizator al Realităţii TV, un bun jurnalist de media, nu te poţi aştepta la un asemenea gest de onoare, atunci, de la cine?

Să venim cu exemple. Vocalul domn Rareş Bogdan, pe care l-am preţuit mult înainte de a deriva pe panta naţionalismului şi de a-l ierta trei zile pe săptămână pe numitul Hoandră, colegul lui de studio de la Realitatea TV, că nu-şi face temele pentru emisiuni, l-a reşapat, iată, pe Marian Munteanu în câteva emisiuni la ore de vârf, mergând până la a convinge PNL să-l adopte candidat la Primăria Generală a Capitalei. În deplin acord cu una dintre marile calamităţi ale PNL, l-am numit pe Teodor Atanasiu, care şi-a consumat întreg şarmul (sic!) pe lângă Alina Gorghiu. Când Marian Munteanu a făcut memorabilul scor de 1,1%, Rareş l-a uitat complet, ceea ce nu l-a împiedicat să se lanseze într-o violentă filipică împotriva eşecului în alegeri al PNL. Despre contribuţia lui personală la eşec, nicio vorbuliţă. Mă aşteptam la o mea culpa. Oricât de suavă. Dacă nici de la principalul realizator al Realităţii TV, un bun jurnalist de media, nu te poţi aştepta la un asemenea gest de onoare, atunci, de la cine? Cu ocazia alegerilor prezidenţiale din 2014, Rareş Bogdan a jucat un rol esenţial, nu în susţinerea lui Iohannis, cât în obiectivitatea opiniilor, care s-a dovedit decisivă în cele din urmă. Eram în ţară şi am dat fuga în Piaţa Universităţii. Am crezut că nu voi uita niciodată noaptea aceea, urmărind postul respectiv, cu minime pauze, când nu mă mutam pe Antena 3, absolut lamentabilă, sau pe altele. Noaptea din decembrie 2016 m-a lăsat, în schimb, perplex. Nu mai era aceeaşi Realitate, nu mai era acelaşi Rareş Bogdan. Nici usturoi nu mâncaseră, nici gura nu le mirosea. Mea culpa, haida de!

Politicienii au avut, neîndoielnic, partea lor de vină. Nici din partea lor n-am auzit nici o mea culpa. Alina Gorghiu, care a eliminat dintre candidaturile PNL personalităţi de seamă, a repetat în discursul de după eşec aceleaşi banalităţi pe care le auzisem de nenumărate ori. Mea culpa? Aş! Deşi preşedintă a partidului, niciun cuvânt. Oare în sarcina cui cade răspunderea celor 20% din voturi, în loc de 40%, câte au întrunit separat PNL şi PDL înainte de a fuziona?

L-aţi auzit pe Ponta ori pe prietenul său Ghiţă trecut cu România TV cu tot la PRU, făcând mea culpa?

Am cochetat la un moment dat cu ideea de a candida pe listele PNL. Am făcut un turneu prin ţară, ca particular, şi ce am constatat? Organizaţii decapitate de Alina printr-un singur telefon, de pildă în Maramureş. Unde l-a preferat pe un proaspăt sosit din PSD, Dolha, care şi-a făcut rapid echipă cu Man, fost prefect, detestat de toată suflarea locală, şi care au decapitat împreună organizaţia din Baia Mare şi pe aceea din Sighetu Marmaţiei, deşi aceasta din urmă făcuse la locale cu o treime peste scorul naţional al PNL. Rezultatele obţinute de PNL în Maramureş au fost catastrofale. Pe ce s-au bazat Alina şi Dolha? Doar pe promisiunea deşartă a unor nou-veniţi. În aceste condiţii, aţi auzit vreo mea culpa? 

Dar din partea lui Victor Ponta, care a susţinut PRU până la a accepta, el, membru al PSD, să fie susţinut ca premier, dacă...? N-a fost niciun dacă. PRU a realizat măreţul scor de 2% sau cam aşa. L-aţi auzit pe Ponta ori pe prietenul său Ghiţă trecut cu România TV cu tot la PRU, făcând mea culpa? Ce fel de conştiinţă profesională au jurnaliştii de la România TV (auzi nume!), care, după eşecul lamentabil al penalului lor patron, şi-au continuat logoreea pe tema străinilor de neam care ne-au cumpărat pământurile şi pădurile? O mea culpa din partea lor? O expresie ieşită, lingvistic şi moral, din uz!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite