LSO: Jocul dragostei din perfuzia cu muzică sau cum a fost Turangalîla lui Simon Rattle

Precum pământul ars de secetă așteaptă ploaia, așa am așteptat seara de joi, 31 august 2023, când a fost programat la Sala Mare a Palatului cel de al doilea concert susținut de London Symphony Orchestra sub bagheta lui Sir Simon Rattle în cadrul seriei Mari Orchestre a Festivalului Internațional „George Enescu”.

Se cânta la București, după 12 ani, simfonia Turangalîla de Olivier Messiaen, capodoperă a secolului al XX-lea, considerată de Serge Koussevitsky „cea mai valoroasă lucrare pentru orchestră după Sacre du printemps a lui Stravinski”. Dar înainte de a ne bucura de muzica lui Messiaen, ne-am făcut încălzirea cu poemul simfonic Voix de la nature de George Enescu, lucrare cu o singură mișcare terminată (Nuages d'automne sur les forêts) și pentru care există schițe unei a doua părți. Este posibil ca Vox Maris să fi fost gândită ca parte integrantă din Voix de la nature, însă părerile cercetătorilor sunt împărățite și se cântă ca piesă de sine stătătoare (a fost interpretată în aceeași zi la Ateneu de Orchestra Filarmonică Cehă condusă de Manfred Honeck. Detaliile concertului pot fi găsite aici)

Atmosfera elegiacă a lucrării lui Enescu a fost excelent redată de ansamblul londonez, un moment contemplativ și răcoros binevenit înainte de explozia senzorială din cele 80 de minute ale Turangalîlei.

Pornind de la un tala indian preluat din tratatul antic Sangitaratnakara de către Lavignac în Enciclopedia muzicală, Messiaen dă un nume sanscrit simfoniei sale. Turangalîla este un cuvânt compus, în care TuraGga (turanga) înseamnă mișcare, gând sau viteză, iar lîla (leela în ortografie engleză) înseamnă joc, amuzament sau piesă de teatru. O traducere aproximativă a cuvântului Turangalîla ar fi „cântec de dragoste, imn al bucuriei, timp, mişcare, ritm, viaţă şi moarte”.

Întâmplarea face ca zilele acestea să aibă loc sărbătoarea Shri Krisha Janmashtami din calendarul hindus. Termenul de leela este indisolubil legat de zeitatea Mahabharatei, cel pentru care totul este un joc, de la activitățile copiilor la dansul galaxiilor în Univers. Însă, în timp ce Krishna îl învăța pe Arjuna (în Bagavadgita, sau Cântecul lui Dumnezeu) despre Yoga (uniunea cu Divinul) și despre detașare, leela lui Messiaen este o înlănțuire de momente extatice și o dezlănțuire de emoții, celebrând fericirea pământească, iubirea dintre bărbat și femeie în cel mai vest-european și romantic mod posibil. Turangalîla este parte din trilogia dedicată de Messiaen mitului lui Tristan şi al Isoldei alături de ciclul de cântece Harawi pentru soprană şi pian şi de Cinq rechants pentru cor a cappella.

Simfonia a fost compusă între 1946 şi 1949 pentru Orchestra Simfonică din Boston la comanda lui Serge Koussevitsky și a avut premiera sub bagheta lui Leonard Bernstein, cu Yvonne Loriod la pian şi Ginette Martenot la unde Martenot. Este scrisă în 10 părţi şi abundă de tehnici inovatoare care definesc limbajul muzical al lui Messiaen, așa cum sunt citarea ritmurilor antice indiene (via transcrierilor lui Lavignac), scriitura pianistică în stil oiseaux (redarea aproximativă în notație muzicală a cântului păsărilor), sau ritmuri nonretrogradabile, în timp ce structurile rămân, în mare parte, tradiționale. Undele Martenot, acest strămoș al instrumentelor electronice creat acum aproape un secol de Maurice Martenot, creează efecte sonore hipnotice, sugerând traversarea din spațiul real în cel oniric.

Concertul de la această ediție a Festivalului Enescu i-a readus pe scena Sălii Palatului pe excepționalul pianist Peter Donohoe și pe Cynthia Millar (unde Martenot), ambii fiind invitați și la reprezentația cu Turangalîla din anul 2011, când au cântat alături de Orchestra Națională Radio București sub conducerea lui James Gaffigan. Cronica pe care am scris-o la acea dată se regăsește în paginile revistei Actualitatea Muzicală

La concertul din 31 august, magicianul Simon Rattle a luat totul cu el – muzică, instrumentiști, audiență – și i-a dus unde a vrut, prin toate scenele și poveștile din Turangalîla. De la tema statuii care se înalță copleșitoare la începutul lucrării, precedată de glissandi la corzi și unde Martenot, atât de tensionate încât cresc semnificativ pulsul ascultătorului, la jubilația dansantă și jazzistică din Joie du sang des étoiles, urmată de Jardin du sommeil d’amour unde am ajuns în lacrimi, epuizați de bucurie, împresurați de cântece ale păsărilor redate prin timbrul pianului, în timp ce corzile ne răsfățau cu tema iubirii, am avut impresia fie că am băut poțiunea lui Tristan și a Isoldei, fie opiul din Simfonia Fantastică a lui Berlioz, doar că în locul halucinațiilor și ororii aveam parte de experiența fericirii supreme. Cum aș putea explica ce am scris mai sus în termeni muzicali? Să descriu cât de curat și echilibrat au sunat alămurile britanicilor sau cât de precis era sectorul de percuție alături de care strălucea pianistul Peter Donohoe? Sau cât de catifelat era redată tema florii de clarinete?

După un astfel de concert, aveam impresia că păsările din oraș citează din Messiaen. Recomand a nu se conduce autovehicule cât încă mai avem LSO în sistem.