Ioan Holender a fost sărbătorit pentru vârsta de 90 de ani la Opera Națională București

„Vincerò!” explodează în forță Calaf în „Turandot” la finalul ariei „Nessun dorma”. A fost ca un simbol al parcursului vieții și carierei lui Ioan Holender lansat la Gala sărbătorească din 18 iunie, expus într-un moment al seratei de vocea tenorului Daniel Magdal.

Ioan Holender. Foto Andrei Grigore/Opera Națională București

Pentru Ioan Holender timpul viitor al îndemnului lui Calaf este și prezentul glorios, pentru că ilustrul fost director al Operei de Stat din Viena, cel mai longeviv din istoria scenei de pe Ring, este deja un mare învingător. A cucerit lumea lirică mondială prin management artistic și impresarial, a cucerit timpul, a cucerit inimile artiștilor și publicului prin modul inteligent și profesionist în care a condus vreme de aproape două decenii unul din marile temple ale spectacolului de operă, i-a cucerit pe celebrii filarmoniști vienezi care formează Orchestra Operei de Stat, i-a îmblânzit pe temuții sindicaliști ai teatrului, i-a cucerit pe guvernanții austrieci care i-au prelungit, indiferent de culoarea lor politică, mandatele, a cucerit recunoașteri mondiale infinite și de prețuire omagială, a cucerit cititorii și audienții care i-au apreciat verticalitatea concepțiilor de viață și desfășurare a activității.  

Pentru noi, românii, este un prodigiu (apud Emil Hurezeanu), rămânând una dintre personalitățile culturale de mare vază din istorie. Nu numai prin cele puține scrise mai sus sau pentru că a fost directorul Festivalului George Enescu, crescându-i rangul și popularitatea, dar și pentru că a privit cu grijă, cu îngăduință, cu fermitate dezvoltarea culturală națională post-decembristă din țara natală pe care cu adevărat nu o uită. Un sfat de la Ioan Holender a fost întodeauna de valoare și demn de urmat. Un sprijin din partea lui Ioan Holender a fost salutar, așa cum spunea în scurta sa alocuțiune de întâmpinare pe scenă Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București, care a mărturisit recunoștința datorată și i-a exprimat mulțumiri pentru aducerea în distribuțiile teatrului din Splai a unor mari nume ale liricii mondiale.

 Cu puțin înainte, dirijorul Daniel Jinga deschisese seara la pupitrul Orchestrei Operei cu Preludiul primului act din „Traviata”. Paginile verdiene au rezonat acum ca o dulce și nostalgică amintire, o melancolie pe care – sunt convins – Ioan Holender a încercat-o și o resimțea în acele clipe, verva celor câteva măsuri Allegro brillantissimo adăugate Preludiului din Introducerea la balul Violettei semnificând perspectiva luminoasă a viitorului celui sărbătorit. Plus că „Traviata” a fost „microbul” care l-a făcut să ajungă în adolescență la Operă.

Sub aceste semne și avându-l ca moderator pe jurnalistul cultural Marius Constantinescu, s-a desfășurat o serată de trei ore, care au trecut pe nesimțite. Pentru că Ioan Holender este un interlocutor de farmec, umor subtil, o imensă sursă de neșterse amintiri. Cuvintele și spațiul nu sunt suficiente pentru a descrie ce puzzle au reprezentat anii parcurși pe traiectul Timișoara – Viena – București, de la vatman, student la Politehnică, coach de tenis, revoluționar, emigrant, din nou student (la Canto), desenator tehnic, solist de operă, asistent de regie, agent impresarial, secretar general și apoi director al Wiener Staatsoper (la început, concomitent cu Volksoper Wien), director de onoare al Festivalului George Enescu, consultant la Metropolitan Opera, la Festivalul de primăvară din Tokyo, autor de cărți de amintiri, realizator de emisiuni TV, membru în juriile unor mari concursuri internaționale de canto și înșiruirea va continua în viitor, sunt sigur.

 Pe un mare ecran de fundal al scenei Operei Naționale București s-au derulat scurte momente muzicale cu o selecție minimală de artiști preferați, Petre Ștefănescu-Goangă („voce mare, plină, emoționantă”, a spus Holender), George Corbeni („Parcă te văd, fecioară” din „Rigoletto”, cum ar veni aria „Parmi veder le lagrime” cântată în românește, limbă despre care sărbătoritul a afirmat că i-a favorizat la Timișoara înțelegerea spiritului teatrului liric), Ludovic Spiess („E lucevan le stelle” din „Tosca”) pe care l-a numit drept „cea mai importantă pârghie care l-a lansat ca impresar”, activitate pe care a desfășurat-o timp de 22 de ani. I-a amintit și pe Ileana Cotrubaș, David Ohanesian, Marina Krilovici...

Apoi am văzut-o pe ecran pe Natalie Dessay (cu un incredibil Sol natural supra-acut în aria Olympiei din „Povestirile lui Hoffmann” în regia lui Andrei Șerban), am urmărit un pasaj din „Oedipe” (coproducția Viena-Berlin semnată de Götz Friedrich, mare succes de critică), am admirat-o pe Anna Netrebko (la Balul Operei din Viena, cântând un fragment din aria lui Manon „Je suis encore tout étourdie” din opera omonimă de Massenet, într-o caleașcă al cărei vizitiu era chiar... Ioan Holender costumat ca atare), am ascultat aplauzele și cuvântul de adio rostit la Gala de sfârșit a mandatului de director al Staatsoper. Nu a lipsit un fragment dintr-un episod al serialului „KulTOUR mit Holender” filmat de televiziunea austriacă la Castelul Peleș.

Pentru mine surpriza a fost liedul „Nebbie” de Respighi cântat de baritonul Ioan Holender. I-am auzit pentru prima oară glasul de mare omogenitate pe ambitusul până în Fa diez înalt, cu timbralitate frumoasă, i-am remarcat simțul artistic creator de atmosferă. Faptul că a studiat canto la Timișoara, apoi la Viena, că a fost angajat la Opera din Klagenfurt, că a cântat de pildă „Traviata” și „Carmen” la Timișoara i-a servit, fără îndoială, la formarea și consolidarea cunoștințelor despre vocalitate și tehnică, stil și roluri, despre psihologia cântăreților, cerințe absolut necesare pentru a evalua artiștii, a le ține piept nemăsuratelor orgolii inerente, a fi agent impresarial și mai ales directorul marelui teatru, pe care l-a condus singur, cu mare autoritate profesională.

Au mai fost prezentate fragmente dintr-un documentar realizat de Brândușa Armanca, din interviuri luate de Luminița Constantinescu, Iosif Sava, Dinu Săraru, Eugenia Vodă, Oana Drăgulinescu.

Cuvinte elogioase au rostit pe scenă invitații serii, ministrul de externe Emil Hurezeanu, directorul general al Filarmonicii „George Enescu” Marin Cazacu, redactorul-șef al revistei „Dilema veche” Sever Voinescu, antreprenorul Marian Alecu, realizatoarea TV Brândușa Armanca.

 Partea artistică au susținut-o sopranele Anita Hartig (aria „In quelle trrine morbide” din „Manon Lescaut”) și Iulia Isaev (aria „Ebben! Ne andrò lontana” din „La Wally”), mezzosoprana Ramona Zaharia (aria „Mon coeur s'ouvre à ta voix”din „Samson și Dalila”), tenorul Daniel Magdal (amintita arie din „Turandot”), precum și doi tineri artiști, nimeni alții decât fiica și fiul lui Ioan Holender.

Liviu și Ioan Holender. Foto Andrei Grigore/Opera Națională București

Așadar, mai întâi violoncelista Alina Holender care, cu ton frumos, a interpretat „Romanța în Fa major TrV 118” de Richard Strauss. Orchestra a fost dirijată de Daniel Jinga. Acompaniat la pian de Ioana Maxim, baritonul Liviu Holender i-a oferit tatălui, cu mare sensibilitate în cânt, liedul „Bătrânul tei” de Dan Mizrahi, ca dedicație. „Pentru tine, tată, cu multă emoție, admirație și dragoste” a spus Liviu în limba română.

A fost o seară a omagierii unei „legende a României și lumii întregi”, cum a apreciat Marin Cazacu.

 La mulți ani, domnule Ioan Holender, pentru 18 iulie!

Ioana Maxim, Liviu Holender, Alina Holender, Daniel Magdal, Ramona Zaharia, Anita Hartig, Iulia Isaev, Ioan Holender, Daniel Jinga, Marius Constantinescu. Foto Andrei Grigore/Opera Națională București