India – Japonia: o antantă pentru secolul XXI

Pe 28 august, noul prim-ministru indian s-a îmbarcat într-o vizită în arhipelagul nipon unde se va întreţine cu omologul său, Shinzo Abe. Scopul vizitei, gest inaugural pentru proaspătul ales şef al executivului din New Delhi, nu este nici pe departe un act de pionierat în istoria recentă a celor două naţiuni răsăritene.

În ultimii ani, contactele economice, diplomatice şi defensive dintre ele au devenit tot mai strânse pe fondul expansiunii sferei de influenţă chinezeşti împreună cu pretenţiile aferente. Diferendul de frontieră de pe Himalaya sau nodul gordian din Marea Chinei de Sud fac din economiile nr.3 şi 4 ale lumii aliaţi împotriva unei Asii sino-centrice, după cum titrează analistul indian Brahma Chellaney.[1] Din prim-plan spre adâncimile rapprochementului, trebuie să trecem în revistă calendarul relaţiilor indo-japoneze pentru a putea evalua actuala strângere de mâini dintre Narendra Modi şi Abe.

Dinspre civilizaţie spre politică

Hinduismul şi, mai târziu, budismul vor radia răspândindu-se către Asia de vest şi Iran, Asia sud-estică pentru a trece oceanul în Japonia sau vor escalada Himalaya pătrunzând în Tibet şi China. Imaginea Indiei ca pol de civilizaţie s-a înscris în tematica naţionalismului unor lideri şi ideologi ca Jawaharlal Nehru (1889-1964) şi M.S. Gowalkar (1906-1973):

-Nehru: „Încă din primul secol al Creştinătăţii, val după val de colonişti indieni s-au răspândit spre răsărit şi sud-est, ajungând în Ceylon, Burma, Malaya, Java, Sumatra, Borneo, Siam, Cambogia şi Indo-China. Unii dintre ei au reuşit să atingă Formosa, Insulele Filipine şi Celebes… Toate acestea indică o economie în expansiune şi o căutare continuă a celor mai depărtate pieţe.”

-M.S. Golwalkar: „Braţele noastre s-au întins până în America pe de-o parte - adică cu mult, mult înaintea descoperirii Americii de către Columb! - şi pe cealaltă spre China, Japonia, Cambogia, Malaya, Siam, Indonezia şi toată Asia de Sud-Est, iar la nord tocmai până în Mongolia şi Siberia. Imperiul nostru politic a continuat să se întindă peste zonele sud-estice 1.400 de ani; Imperiul Shilendra singur a durat peste 700 de ani- stavilă în calea expansiunii chinezeşti.”[2]

Pătrunderea budismului în Japonia a avut Coreea de Sud drept trambulină şi s-a petrecut undeva prin secolul VI, era noastră.[3] Extinderea amprentei cultural-confesionale indiene s-a realizat atât de sus, prin acţiunea variilor monarhi, precum cei din dinastia Chola (sudul Indiei) în secolul XI, fie prin îndrăzneala negustorilor  (aşa-zişii nanadeshi) care s-au răsfirat în întreg arealul  menţionat.[4]

Sursa: Spread and Distribution of Buddhism, Global Security

La început de secol XX, extinderea imperiilor coloniale europene a determinat o dialectică interesantă în sânul civilizatiilor asiatice. Slabe pe plan material şi întrecute în forţă de un Occident pe care îl socoteau barbar, acestea vor fi tentate de un proces dual, adesea schzofrenic. Pe de-o parte, existau voci în cadrul elitelor ce trăiau nostalgia propriului trecut, adesea idealizat, şi respingeau tot ceea ce numim modernitate.

Pe de alta, voci contrare credeau în pragmatismul adoptării tehnologiei occidentale şi adăptării acesteia la contextul cultural propriu pentru a obţine independenenţa. Semnalul l-a dat Japonia ale cărei reforme din Epoca Meiji (±1868-1911) păreau să fi creat miracolul sintezei între vechimea tradiţiei şi portofoliul necesar oricărei naţiuni industriale dornice de afirmare. Înfrângerea aplicată marinei ţariste la Tsushima (1905) a inaugurat ridicarea „Restului” în detrimentul „Vestului” consideră istoricul Niall Ferguson. Mai mult decât atât, de la acel moment Japonia va deveni contorul panasianismului- filozofie care milita, mai mult sau mai puţin articulat, pentru solidaritatea emisferei orientale contra intruziunii Apusului. În practică, seducţia panasianismului a adus în Tokyo revoluţionari şi anarhişti de toate culorile. Îmbătaţi de propriile realizări din a doua jumătate a secolului XIX, gânditorii niponi credeau că ţara lor poate să conducă o cruciadă împotriva Occidentului şi să contribuie la edificarea unui sistem internaţional cu adevărat egal, conchide scriitorul indian Pankaj Mishra.[5]

În perioada interbelică, Tokyo capitalizează de pe urma victoriei din Primul Război Mondial şi caută extinderea spaţiului său de influenţă. Sfera de co-prosperitate niponă  (Grossraumwirtschaft-germ sau kōiki keizai-japoneză) după cum a ajuns să se numească, presupunea cuprinderea unei bune părţi din China împreună cu Asia de Sud-Est predominant stăpânită de britanici la acea vreme:

Sursa: Janis Mimura, 'Japan’s New Order and Greater East Asia Co-Prosperity Sphere: Planning for Empire,' The Asia-Pacific Journal, Vol 9, Issue 49, No. 3, December 5, 2011

Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial sau iureşul cuceritor al Japoniei nu mai trebuie recapitulate aici…..

Primăvara lui 1944 a adus armatele Soarelui-răsare în Burma, aproape de graniţa a ceea ce este astăzi provincia nord-estică Assam din India. Bătălia de la Kochima şi Imphal, depănată între aprilie şi iunie 1944 avea rolul de a complet geografia imperială niponă şi a-i goni pe europeni de pe subcontinent. Încleştarea, una dintre cele mai dure de pe tot parcursul conflagraţiei, s-a terminat cu victoria trupelor indo-britanice din rândul cărora nu lipsiseră nici temutele detaşamente de nepalezi, Gurkha.[6] Nu toţi indieni au luptat de partea Londrei! Este situaţia lui Subhas Chandra Bhose (1897-1945), conducător al mişcării de eliberare indiene. Acesta s-a rupt de Gandhi (al cărui protejat fusese la un moment dat) şi filozofia non-violenţei propovăduită de acesta, pentru a lua calea armată. Aventura sa l-a condus prin toată lumea în căutarea de aliaţi contra britanicilor. De la Uniunea Sovietică la Italia lui Mussolini şi de la Germania naţional-socialistă până la Tokyo, Bhose a sperat că va primi ajutor în demersul său. Moartea i-a survenit în august 1945, într-un accident aeronautic, fără a-i mai permite să vadă momentul Independenţei din august 1947 ori  legendei sale să devină una centrală pentru istoriografie.

După război, relaţiile bilaterale au fost restabilite pe 28 aprilie 1952 şi s-au menţinut în general amicale. Într-o oarecare măsură, baza materială a raporturilor bilaterale a avut drept conţinut exporturile de fier ale Indiei către industria în curs de reconstrucţie a arhipelagului nipon, iar de cealaltă parte, ajutoarele financiar acordate de Tokyo către New Delhi. Situarea în blocuri politice diferite (una fiind stat non-aliniat, resentimentar faţă de SUA şi apropiat de URSS, cealaltă aliat şi client al Americii).

După 1990, liberalizarea economiei indiene, apropierea de Washington ca şi orientarea către tigrii asiatici, au adus Tokyo şi New Delhi oarecum în acelaşi club.

În 2000 prim-ministrul nipon Mori a venit în India declarând-o Partener Global pentru secolul XXI; vizita-i fiind reciprocată un an mai târziu de către omologul său, Atal Bihari Vajpaee.

Din 2005 India reprezintă cel mai mare beneficiar de ajutor internaţional financiar nipon, Japonia fiind ştiută ca unul dintre cei mai generoşi actori internaţionali (primul chiar, până acum câţiva ani, când Uniunea Europeană i-a luat locul). Prin 2006, cele două părţi au semnat un Parteneriat Strategic Global urmat în 2011 de un Acord Partenerial Economic Comprehensiv. Lor li s-au adăugat diferite alte instrumente instituţionale necesare menţinerii dialogului, precum: summitul anual la nivel de premier sau dialogul strategic la nivelul miniştrilor de Externe pentru a nu mai pune la socoteală dialogurile sectoriale între miniştrii Industriei, Comerţului şi Apărării. Simbolistica a fost completată în decembrie 2013 odată cu vizita împăratului Akihito la New Delhi - avea să fie prima vizită de acest fel a unui monarh nipon din existenţa celor 2600 de ani ai instituţiei imperiale.[7]

De asemenea, mediul de Afaceri de la Tokyo este implicat în mai multe proiecte pe subcontinent: Coridorul Industrial Delhi-Mumbai; Coridoarele de cale ferată Delhi, Mumbai şi Kolkata sau Chennai <-> Bangalore.[8]

Comerţul total bilateral a depăşit bariera de 10 miliarde $ în 2008 şi pe cea de 18 mld $ în 2013. Numeroase firme japoneze au planuri de expansiune în India, în pofida recesiunii.[9] Cifra este încă modestă, dacă este să o comparăm cu nivelul altor parteneriate economice (India-SUA, India-China, India-UE), dar potenţialul său de creştere nu s-a epuizat încă.

Din nou în prezent

Zona Asia-Pacific, ca de altfel falia NATO-Rusia, aduc împreună interdependenţa economică cu rivalitatea. Fiecare dintre cele două tendinţe o limitează pe cealaltă, dar cel puţin facilitatează dialogul şi restrânge tentaţia de a recurge la agresiune.[10]

În cazul Chinei, forţa sa economică magnetizează mediul de afaceri internaţional, prezintă oportunităţi investiţionale economiilor est-asiatice industrializate,  în căutare de mână de lucru ieftină şi resurse primare. Concomitent, dezvoltarea chineză îşi adaugă conotaţii geopolitice pe măsură ce Regatul de Mijloc îşi manifestă pretenţiile hegemonice în jur, vrea ca poziţia să i se reflecte în reverenţa celorlalţi. Reverenţă înlocuită însă cu teamă din partea vecinilor săi, fie că vorbim despre India, Vietnam, Coreea de Sud ori Japonia. Alianţa tuturor celor enunţate cu SUA adaugă o dimensiune realmente globală peisajului.

Pentru a contracara maturizarea unei Asii sino-centrice, după expresia lui Brahma Chellaney, numit la începutul articolului, antantele bi şi trilaterale devin tot mai comune în ultimii ani. India şi Japonia definesc deci o astfel de linie de forţă, nu neapărat canalizată contra Beijingului, dar cu potenţial de descurajare. New Delhi, dacă este să vorbim despre el, vrea să depăşească limitele geografice subcontinentale pentru a-şi materializa prezenţa în întreag arealul oceanic. De cealaltă parte, Tokyo reprezintă un gigant economic (deşi unul cu probleme), dar un pitic militar.

Pentru el (Tokyo - n.r.) parteneriatele de securitate devin o necesitate pentru a nu mai depinde atât de mult de Washington.

Paşii s-au accelerat în 2006/2007 odată cu venirea la cârma executivului a lui Shinzo Abe, poate cel mai militarist premier nipon de după 1945. El însuşi un doctrinar de alonja lui Ahmed Davutoglu, Abe şi-a vociferat nu odată teama de Regatul din Mijloc, avertizând că expansiunea acestuia va transforma oceanul înconjurător într-un veritabil „Lac Beijing” de unde marina populară chineză va putea ameninţa stabilitatea Pacificului cu submarinele sale nucleare. Pentru a contracara pericolul, Abe îşi formulează soluţia în termeni liberali şi vorbeşte despre un diamant al democraţiilor compus din Statele Unite, India, Australia, Singapore şi propria-i ţară- toate fiind actori maritimi ancoraţi în respectul pentru drepturilor omului, prin comparaţia cu autoritara Chină.[11] Între muchiile diamantului, New Delhi merită o atenţie deosebită, continuă Abe pe aceeaşi logică, întrucât ambele sunt direct afectate de acţiunile Republicii Populare Chineze: tensiunile de graniţă, înclinaţiile pro-americane, situarea geografică maritimă şi foamea după metale rare fiind tot atâţia numitor comuni.[12]

2014 a debutat în forţă la capitolul vizite la nivel înalt. După prezenţa majestătilor lor din decembrie trecut, la începutul anului curent, ministrul apărării nipon,  Itsonuri Onodera a petrecut patru zile în India unde s-a întreţinut cu omologul său, K.Antony, amândoi reafirmând necesitatea parteneriatului bilateral. Totodată, India speră să primească avioanele ShinMaywa US-2, folosite de marina japoneză pentru patrularea coastelor.[13]

Lui Onodera se va alătura Shinzo Abe, invitat special al fostului premier Singh de Ziua Republicii (26 ianuarie). Cele două părţi au de gând să adăuge substanţă declaraţiilor protocolare prin diferite acţiuni precum: transferuri de tehnologie, schimb de experienţă, exerciţii militare şi anti-tero comune etc. Deja pe 14 ianuarie 2014, nave ale gărzii de coastă ale ambelor naţiuni au efectuat un exerciţiu în tandem în Marea Arabiei.[14]

Vizita pe care Modi o începe pe 30 august în Japonia pentru cinci zile va extinde cărarea deja bătătorită în deceniul ce tocmai a trecut. Economia şi securitatea vor fi notele dominante în timp ce balanţa de putere din Asia va constitui portativul. Entuziasmul ar trebui totuşi temperat şi superlativele ţinute la cutie, întrucât deficienţele structurale (stagnarea economică niponă, lipsa infrastructurii din India) vor ţine capul de listă pe agenda celor doi, iar întrunirea la nivel înalt ar putea avea mai degrabă caracterul unei şedinţe de tatonare în care fiecare partener vrea să vadă cum se va înţelege şi ce poate învăţa de la celălalt.

[1] Niharika Madhana, India's Modi Visits Japan to Deepen Defense and Commercial Ties, The Wall Street Journal, 28 August 2014

[2] Gitika Commuri, Indian Identity narratives and the Politics of Security, SAGE, New Delhi, 2010, pp.48-49

[3] Radhey Shyam Chaurasia, History of Ancient India: Earliest Times to 1000 A. D., Atlantic Publishers and Distributors, New Delhi, Chennai, 2008, pp.265-266

[4] Hermann Kulke, Dietmar Rothermund, O istorie a Indiei, traducere de Loredana Tiron, Artemis, Bucureşti, 2008, pp.134-135

[5] Pankaj Mishra, From the Ruins of  Empire. The  Revolt Against the  West and the  Remaking of Asia, Penguin Books, New York, 2012, pp.122-124 şi passim

[6] Gardiner Harris, A Largely Indian Victory in World War II, Mostly Forgotten in India, The New York Times, 21 June 2014

[7] India | Japan : From economic ties to strategic partnership, The Hindu, 27 November 2013

[8] GVC Naidu, India and East Asia: The Look East Policy, Perception, 2013, pp.53-75, esp.65

[9] Japan’s Renewed Interest in India: An ‘Upward Trajectory’, Knowledge@Wharton, 22 January 2009

[10] Vezi în acest sens şi alocuţiunea fostului prim-ministru indian, Manmohan Singh: „Diferendele istorice persistă în ciuda interdependenţei noastre crescute; prosperitatea nu a eliminat disparităţile dintre naţiuni şi în regiune continuă să existe ameninţări la adresa stabilităţii şi securităţii.” Kei Koga & Yogesh Joshi, Japan-India Security Cooperation, The Diplomat, July 17, 2013

[11] Shinzo Abe, Asia’s Democratic Security Diamond, Project Syndicate, 27 December 2012

[12] De menţionat că în august, cu câteva zile înainte vizitei lui Modi în Japonia, cele două părţi discută despre adâncirea cooperării în domeniul mineralelor rare. China deţine 90% din piaţa mondială la capitolul respectiv, dar închiderea robinetului de către Beijing are darul să irite restul polilor industriali de pe mapamond: SUA, UE şamd. Pentru a compensa, Indian Rare Earth (IREL), companie deţinută de stat, a promis că va livra minereuri brute uzinei de la Vizag din arhipelagul nipon. IREL va mai alimenta şi uzina Toyota Tsusho, franciză a gigantului Toyota cu sediul în statul Orissa/Odisha. Rakhi Mazumdar, Japan, India to ink rare earths deal: Report, The Economic Times, Aug 29, 2014

[13] Ankit Panda, India-Japan Defense Ministers Agree To Expand Strategic Cooperation, The Diplomat,

January 08, 2014

[14] Nitin Gokhale, India-Japan Ties Strengthen, The Diplomat, January 21, 2014