Ialta în format non-paper

Sub pretextul păcii în Ucraina, Moscova cere retragerea NATO din estul Europei și limitarea apărării continentului, încercând să transforme negocierile într-o nouă împărțire a sferelor de influență, cu mize directe pentru România, bazele aliate și securitatea întregii Mări Negre

Foto: ChatGPT

Moscova readuce în discuție retragerea NATO de pe flancul estic și încearcă să transforme negocierile pentru Ucraina într-o negociere asupra securității întregii Europe. Pentru România, miza privește direct prezența aliată și libertatea de a-și alege garanțiile de apărare.

Un document neoficial cu pretenții foarte oficiale

Un document fără antet și fără semnătură poate ascunde ambiții cât o hartă a Europei. Așa se conturează inițiativa rusă prezentată în relatările despre negocierile de la Abu Dhabi. Sub forma unui „non-paper”, Moscova ar fi pus pe masă cereri care depășesc cu mult încetarea războiului din Ucraina. În discuție intră prezența NATO în Europa de Est, garanțiile de securitate pentru Kiev și chiar rolul arsenalelor nucleare francez și britanic în apărarea continentului.

Un „non-paper” este un text de lucru neoficial, folosit în diplomație pentru a testa idei sau poziții fără asumarea formală a unui acord. Forma îi lasă celui care îl propune spațiu de manevră. Conținutul arată însă ce urmărește.

La 13 noiembrie, The New York Times a relatat că a obținut un asemenea document, datat 10 noiembrie și pus în circulație de delegația rusă în timpul convorbirilor ruso-americano-ucrainene din 10 și 11 noiembrie. Potrivit publicației, copia provenea de la un participant la negocieri, iar autenticitatea fusese confirmată de o a doua sursă. În aceeași zi, BILD a scris despre cereri informale transmise de intermediari ruși unor reprezentanți europeni. Unele se suprapuneau cu cele descrise de ziarul american, dar cele două relatări nu trebuie confundate cu un singur document oficial, publicat integral de Moscova.

Direcția lor este însă asemănătoare: Kremlinul încearcă să lege pacea din Ucraina de revizuirea ordinii de securitate construite în Europa după Războiul Rece. Institute for the Study of War, centrul de analiză din Washington cunoscut sub acronimul ISW, interpretează aceste cereri ca pe o extindere a ultimatumurilor rusești din 2021. Ceea ce este adevărat. Cererile au fost mereu reluate ori de Putin ori de Lavrov în diferite intervenții în media.

În acest context, eventualele semnale de „flexibilitate” ale lui Vladimir Putin trebuie privite cu atenție. O listă de pretenții maximaliste poate fi și o tehnică de negociere: ridici ștacheta atât de sus încât o retragere parțială să fie prezentată ulterior drept o mare concesie. Asta nu face însă cererile mai puțin relevante pentru statele vizate.

Întoarcerea la pragul din 1997

Nucleul propunerii reia cererile formulate de Ministerul rus de Externe în decembrie 2021, cu două luni înaintea invaziei pe scară largă. Moscova urmărește retragerea forțelor și infrastructurii aliate din statele care au intrat în NATO după 1997, oprirea extinderii Alianței și limitarea activităților sale militare în Ucraina și în alte regiuni pe care Rusia le consideră esențiale pentru propria securitate.

Pentru Polonia, Cehia și Ungaria, intrate în NATO în 1999, sau pentru România, Bulgaria, Slovacia și statele baltice, membre din 2004, consecința ar fi profundă. Aceste țări ar rămâne formal în Alianță, dar ar pierde o parte esențială a sprijinului militar de pe teritoriul lor. Garanțiile ar continua să existe în tratat, în timp ce instrumentele care le fac credibile ar fi împinse spre vest.

Relatarea BILD adaugă o pretenție distinctă: ieșirea Finlandei din NATO și înlocuirea unor aranjamente multilaterale cu tratate bilaterale între Moscova și statele vizate. Este importantă atribuirea acestei informații, pentru că ea nu trebuie prezentată automat ca o clauză confirmată a textului descris de The New York Times.

Dincolo de formulări, logica este ușor de recunoscut. O Rusie care negociază separat cu fiecare vecin are o poziție mai puternică decât o Rusie care întâlnește o alianță solidară. Pentru țările mici și mijlocii, diferența se măsoară în capacitatea reală de a refuza presiuni.

În privința Ucrainei, documentul cere oprirea livrărilor occidentale de armament și echipamente militare, precum și absența activităților NATO de pe teritoriul ucrainean. Tocmai aceste instrumente sunt discutate de partenerii Kievului ca parte a unor garanții pentru perioada de după război: o armată ucraineană puternică, sprijin extern de durată și, eventual, o prezență militară străină de reasigurare.

Prin urmare, disputa nu privește doar cine semnează pacea. Ea privește și capacitatea Ucrainei de a rezista dacă pacea este încălcată.

Ce adaugă Moscova

Noile cereri ating și dezbaterea despre o apărare europeană mai puternică. Potrivit textului descris Franța și Regatul Unit ar trebui să renunțe la folosirea arsenalelor lor nucleare pentru apărarea altor state europene.

Această pretenție depășește problema aranjamentelor nucleare ale NATO. „Partajarea nucleară” desemnează mecanisme specifice privind arme americane și participarea unor aliați la misiunea nucleară a Alianței; ea nu este sinonimă cu întreaga protecție oferită Europei de descurajarea nucleară americană. Cererea adresată Parisului și Londrei ar limita, separat, posibilitatea ca descurajarea lor să capete un rol european mai larg.

Ținta politică este dezbaterea deschisă de Emmanuel Macron despre dimensiunea europeană a descurajării franceze, primită cu interes de Polonia și statele baltice și discutată și în Germania. Moscova încearcă astfel să blocheze din timp o opțiune pe care europenii ar putea să o dezvolte dacă se îndoiesc de continuitatea angajamentului american.

A doua noutate privește aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Kremlinul ar accepta-o cu condiția ca Kievul să nu participe la politica de securitate și apărare comună. La prima vedere, pare o concesie. Privită mai atent, propunerea păstrează pretenția Rusiei de a decide în ce condiții poate Ucraina să intre într-o organizație din care Moscova nu face parte.

Mai mult, o asemenea excepție ar ridica probleme privind drepturile și obligațiile unui viitor stat membru, inclusiv raportul cu clauza de asistență reciprocă din tratatele Uniunii. Participarea la politica de apărare și aplicarea acestei clauze nu sunt însă același lucru, iar consecințele juridice ar depinde de formularea exactă a unui eventual acord.

Interpretarea politică este mai clară: Rusia ar dori o Ucraină integrată economic în Europa, dar cu posibilități de apărare limitate. În același timp, încearcă să împiedice puterile europene să compenseze o eventuală reducere a rolului american. Aceasta este o lectură a cererilor, nu un obiectiv recunoscut public de Kremlin.

Europa refuză, dar se teme de negocieri peste capul ei

Un răspuns categoric a venit de la Varșovia. Vorbind la Dublin la 12 noiembrie, premierul Donald Tusk a spus că asemenea condiții ar amenința direct securitatea Poloniei și sunt inacceptabile pentru Europa, nu doar pentru Ucraina. Președintele lituanian Gitanas Nausėda a respins, la rândul său, perspectiva retragerii NATO de pe flancul estic.

Poziția are continuitate. La sfârșitul lui octombrie, după relatările The Telegraph despre revenirea cererilor legate de anul 1997, un oficial european amintea răspunsul Alianței din ianuarie 2022: refuzul limitării dreptului statelor de a-și alege alianțele, însoțit de disponibilitatea pentru discuții despre controlul armamentelor și transparența exercițiilor. Potrivit Bloomberg, capitale europene cer mai întâi încetarea războiului înainte de o discuție mai amplă despre preocupările de securitate invocate de Rusia.

Există totuși neliniște în privința felului în care s-ar putea purta aceste negocieri. Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a avertizat asupra riscului ca vestul Europei să discute cu Rusia peste capul statelor estice, evocând anii 1930 și Ialta. Pentru țările din regiune, referința are o semnificație precisă: teama că marile puteri ar putea decide limitele securității lor fără să le ceară acordul.

Reluarea contactelor tehnice dintre Franța și Moscova alimentează această dezbatere. La fel, observația secretarului general al NATO, Mark Rutte, că fiecare stat decide dacă reia dialogul cu Kremlinul. Contactele diplomatice nu dovedesc, în sine, acceptarea cererilor rusești. Întrebarea este ce se discută, în numele cui și cu ce mandat.

Washingtonul lasă discuția deschisă

Poziția americană apare mai puțin tranșantă în relatările despre negocieri. Potrivit Axios, Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii lui Donald Trump, au cerut Rusiei propuneri pentru un nou acord de securitate cu Europa. La Abu Dhabi, delegația rusă ar fi susținut că războiul a început deoarece administrația Biden nu ar fi răspuns demersului lui Putin din 2021.

Această justificare trebuie separată de fapte: Statele Unite și NATO au transmis răspunsuri scrise propunerilor rusești în ianuarie 2022. Respingerea cererilor centrale ale Moscovei nu înseamnă absența unui răspuns și nu justifică invazia.

Potrivit relatărilor citate, emisarii americani le-au spus rușilor că situația s-a schimbat și că orice propunere trebuie să includă măsuri concrete de detensionare din partea Moscovei. La discuții a participat și generalul Alexus Grynkewich, comandantul Comandamentului European al SUA și comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, care a cerut clarificarea preocupărilor rusești.

După întâlnirea de la Moscova din 12 noiembrie, consilierul prezidențial Iuri Ușakov a afirmat că Putin continuă să considere propunerile din 2021 un reper. La Dublin, Kushner i-ar fi transmis lui Volodimir Zelenski că un acord va presupune și participarea europenilor.

Această asigurare contează, dar nu rezolvă toate întrebările. Participarea Europei poate reduce riscul unei înțelegeri ruso-americane impuse celorlalți. Rămâne însă de văzut cine îi reprezintă pe europeni și dacă statele direct vizate au un cuvânt real în decizie.

Prin aducerea securității întregului continent pe agenda discuțiilor despre Ucraina, Moscova obține deja un avantaj de negociere: încearcă să transforme războiul pe care l-a declanșat într-un argument pentru revizuirea regulilor europene. Eventualele discuții Trump–Putin din China, menționate în relatările citate, ar trebui evaluate prin rezultatele lor concrete, nu doar prin promisiunea unui dialog.

Vechea tentație a sferelor de influență

Poate cea mai revelatoare parte a relatărilor este argumentul atribuit negociatorilor ruși: împărțirea Europei din timpul Războiului Rece ar putea oferi un model de stabilitate pentru viitor. Marile puteri și-ar delimita interesele, iar riscul de confruntare ar scădea.

Pentru estul Europei, această pretinsă stabilitate are și o altă memorie: intervenția sovietică în Ungaria în 1956, invadarea Cehoslovaciei în 1968 și legea marțială impusă în Polonia în 1981, în contextul presiunii sovietice. Mecanismele au fost diferite, dar rezultatul a inclus restrângerea libertății politice și reprimarea celor care contestau ordinea blocului sovietic.

De aceea, invocarea Ialtei nu privește o reproducere exactă a acordurilor din 1945. Ea exprimă teama revenirii la o Europă în care puterile mari stabilesc câtă libertate strategică le rămâne celorlalți. În lectura ISW, cererile actuale urmăresc slăbirea NATO și refacerea influenței ruse asupra vecinătății sale. Adică ne întoarcem la Tratatul de la Varșovia?

Miza directă pentru România

Pentru București, anul 1997 nu este un reper îndepărtat din istoria diplomației. România a intrat în NATO în 2004. O retragere a prezenței aliate la configurația cerută de Moscova ar afecta direct arhitectura apărării sale.

În funcție de formularea și aplicarea unei asemenea înțelegeri, ar intra în discuție prezența americană de la Mihail Kogălniceanu, sistemul antirachetă de la Deveselu și grupul de luptă multinațional condus de Franța. Nu sunt simple simboluri. Ele susțin capacitatea de reacție, întăresc legătura cu aliații și fac mai credibilă apărarea colectivă.

Limitarea unei eventuale contribuții nucleare franco-britanice la apărarea altor state europene ar restrânge, la rândul ei, opțiunile discutate pentru consolidarea descurajării pe continent. Aceste opțiuni nu trebuie însă confundate cu garanții noi deja convenite pentru România.

Din cererile descrise se desprinde o miză mai largă decât oprirea focului în Ucraina. Moscova încearcă să redeschidă problema libertății de decizie a statelor care au ieșit din sfera sovietică și și-au ales ulterior alianțele. Pentru România, răspunsul trebuie să se sprijine pe capacități proprii credibile, prezență aliată efectivă și participare la orice negociere care îi privește securitatea.

Pacea din Ucraina este necesară. Dar o pace durabilă nu poate fi construită făcând mai vulnerabile țările din jurul ei. Iar securitatea Mării Negre nu poate fi decisă la o masă la care România este doar subiect de discuție.