Florin Georgescu – cel care vede dincolo de limite, la TEDxBucharest 2013

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Georgescu, ciclistul nevăzător care a făcut turul României pe bicicletă,  va avea un discurs inspiraţional la TEDxBucharest 2013
Florin Georgescu, ciclistul nevăzător care a făcut turul României pe bicicletă,  va avea un discurs inspiraţional la TEDxBucharest 2013

TEDxBucharest, 2013 aduce în faţa publicului o persoană remarcabilă - Florin Georgescu. Deşi este nevăzător, acesta a reuşit să privească dincolo de limite – a făcut turul României pe o bicicletă tandem, apoi s-a aventurat într-o experienţa şi mai provocatoare: a pedalat spre Jocurile Paralimpice până la Londra. Florin Georgescu priveşte înapoi cu mândrie.

Ţi se pare uşor să mergi cu bicicleta, să cânţi la chitară şi saxofon, ori să obţii un doctorat în psihologie? Încearcă să le faci pe toate legat la ochi. Florin Georgescu şi-a depăşit orice limită, din dragoste pentru viaţă. A facut turul României pe o bicicletă tandem, iar apoi a plecat într-o aventură şi mai mare care a cumulat 2000 de kilometri şi tot atât de multe momente extraordinare. Împreună cu prietenul său bun, Alexandru Răcănel, a pedalat de la Arad, spre Londra pentru a participa la Jocurile Paraolimpice. Florin nu s-a oprit aici. A devenit fondator al Asociaţiei Tandem şi al Clubului de Sport Tandem Arena, alături de Alex Răcănel, cel care i-a fost alături pe tot parcursul călătoriilor sale.

Un om extraordinar, o poveste de viaţă incredibilă despre curaj şi încredere şi un exemplu real pentru mulţi dintre noi – pentru toate acestea, Florin Georgescu îşi merită pe deplin locul pe scena TEDxBucharest, unde oamenii de seamă ne vor povesti cum au reuşit ceea ce altora li se părea imposibil.

Florin va avea un discurs inspiraţional despre experienţa autodepăşirii pentru toţi cei care cred că se lovesc de limite. El ne demonstrează că doar noi înşine ne îngrădim opţiunile, iar obstacolele sunt doar în mintea noastră – avem în orice moment tot ce ne trebuie pentru a face ca visele noastre să devină realitate. Când alţii nu cred în noi, ar fi bine să credem noi înşine. Şi – nu-i aşa? – alături de un prieten de nădejde poţi străbate lumea în lung şi-n lat.

Călătoria sa pe bicicleta tandem prin 9 ţări nu a fost lipsită de peripeţii si experienţe unice, iar Florin şi prietenul său au avut de înfruntat propriile numeroase obstacole – oboseală, epuizare, neîncredere. Dar, cum am spune la TEDxBucharest, în final , they Made it Happen.

În Romania, cei doi au fost întovarăşiţi de bucuria compatrioţilor lor şi de dorinţa acestora de a duce cu succes la sfârşit această aventură. Drumurile drepte si plate din Ungaria le-au asigurat parcurgerea acestei ţări cu uşurinţă. Austria le-a oferit peisaje minunate. Germania – experienţe excepţionale. Parfumul femeilor şi cochetăria acestora au marcat parcurgerea Luxemburgului. Belgia a fost traversată rapid. În Franţa s-au bucurat de vinuri şi mâncăruri rafinate. În Londra au avut parte de o primire frumoasă, aşa cum nu se aşteptau.

După ce s-a întors din călătoria internaţională, Florin Georgescu s-a alăturat campaniei „Dărâmăm ziduri pentru a construi punţişi a străbătut jumatate din ţara noastră pe bicicleta pentru a promova integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate şi pentru a schimba mentalitatea întregii lumi, dar mai ales a persoanelor cu dizabilităţi, care şi-au pierdut încrederea în mai bine.

Au fost nişte  călătorii care i-au dat lui Florin ocazia de a invăţa că limitele sunt normale, fireşti, omniprezente, dar, odată ce le accepţi, ai puterea de a reuşi să le înfrunţi: „Problema cu adevarat importantă este ceea ce facem noi cu aceste limite, cât de mult luptăm cu ele pentru a le depăşi, astfel încât să ne salvăm viaţa de la banal şi rutină şi să trăim în farmecul şi frumuseţea ei” -  sunt cuvintele pe care Florin le-a transmis la o zi după terminarea acestei calatorii care părea imposibilă, dar pe care el a transformat-o într-o realitate uimitoare (sursă citat: Youtube).

Florin Georgescu ne va ajuta să vedem adevărata faţă a curajului, speranţei şi ambiţiei la TEDxBucharest, 2013. Pe scena de la Auditorium Pallady, el va fi cel alături de care vom merge în tandem spre cea mai bună latură a noastră – cea plină de încredere, gata să doboare obstacole, prejudecăţi. Make it Happen! – pe 09 Noiembrie.

Articol semnat de Allekta Ilinca Hatu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite