Europa plătește, Trump negociază, Putin pune condiții: cine decide pacea?

La Dublin, Europa cere un loc la masa păcii, în timp ce emisarii lui Trump aduc mesajele Kremlinului: cine va decide viitorul Ucrainei, ce preț vor plăti europenii și cât de sigură va rămâne România dacă marile puteri împart securitatea continentului?

Europa cere un loc la masa negocierilor, iar emisarii lui Trump aduc mesajul Moscovei Foto: ChatGPT

La Dublin, joi, 12 noiembrie, diplomația europeană s-a desfășurat în două locuri. La Convention Centre, liderii continentului discutau despre Ucraina, amenințări hibride, energie și dreptul Europei de a participa la deciziile care îi privesc securitatea. La aerodromul Casement, în Baldonnel, Volodimir Zelenski se întâlnea cu Steve Witkoff și Jared Kushner, veniți după discuțiile cu Vladimir Putin de la Moscova. Cele două întâlniri aparțineau aceluiași efort diplomatic, dar arătau și cum se împarte puterea: europenii își coordonau pozițiile, în timp ce americanii purtau mesajele între părțile aflate în război.

A noua reuniune a Comunității Politice Europene a fost găzduită de premierul irlandez Micheál Martin și coprezidată de António Costa, președintele Consiliului European. Au participat lideri din Uniunea Europeană și din afara ei, inclusiv premierul canadian Mark Carney. Tocmai aceasta este utilitatea formatului: permite o discuție despre securitatea continentului împreună cu parteneri care nu fac parte din UE.

În opinia mea, întrebarea care a dominat ziua a fost câtă influență poate avea Europa asupra unei păci pe care va trebui să o finanțeze și să o susțină. Accesul la negocieri contează, dar greutatea unui participant vine din mandatul său și din capacitatea de a refuza o înțelegere care îi agravează vulnerabilitățile.

Un summit care trebuie să își dovedească utilitatea

Dincolo de fotografiile oficiale, la Dublin s-a simțit și oboseala acumulată în jurul acestui format. Potrivit Politico, unii diplomați și oficiali europeni consideră că reuniunile Comunității Politice Europene produc prea multe discuții și prea puține rezultate. Nemulțumirea explică și rezervele unor capitale față de propunerea Ursulei von der Leyen de a crea un Consiliu European de Securitate: încă o structură ar însemna și mai multe întâlniri într-un calendar deja aglomerat.

Inițiată de Emmanuel Macron după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Comunitatea a ajuns să fie pusă sub semnul întrebării chiar de unii dintre cei care participă la lucrările ei. Există voci care speră că formatul va dispărea după plecarea președintelui francez de la Élysée. Parisul respinge însă această perspectivă și susține că reuniunea și-a câștigat un rol durabil în diplomația europeană. Susținătorii ei invocă posibilitatea unor discuții politice care, în alte împrejurări, ar necesita săptămâni de pregătire.

De altfel, reuniunile sunt programate până la sfârșitul lui 2028, în Elveția, Grecia, Azerbaidjan și Letonia. Nici în Raliul Național al Marinei Le Pen nu există o respingere automată a formatului. Europarlamentarul Fabrice Leggeri a admis că acesta poate avea utilitate, chiar dacă a criticat numărul reuniunilor europene interminabile și lipsite de rezultate. Problema Comunității rămâne, așadar, una foarte concretă: ce poate produce dincolo de întâlnirea în sine?

În plen s-au trasat limitele unei înțelegeri

Prima sesiune plenară a început la 11.30, ora locală, cu intervenția lui Micheál Martin, urmată de Zelenski și Costa. Programul a continuat cu grupuri tematice, întâlniri restrânse și contacte informale, menite să permită discuții mai directe. Seara au urmat plenul de închidere și conferința de presă.

Grupul dedicat construirii unei Europe competitive prin inovare, conectivitate și energie accesibilă a fost coprezidat de președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin, și de premierul Estoniei, Kristen Michal. Discuțiile au vizat infrastructura energetică și digitală, diversificarea aprovizionării și reducerea dependențelor care vulnerabilizează industria și consumatorii. Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a vorbit despre livrările de gaze către Europa și extinderea capacității conductelor. Participarea Giorgiei Meloni și o intervenție a Anei Brnabić figurau în programele anunțate înaintea reuniunii.

Al doilea grup, consacrat securizării și apărării unei Europe democratice, a fost coprezidat de Emmanuel Macron și Maia Sandu. Războiul împotriva Ucrainei și acțiunile hibride îndreptate împotriva statelor europene au fost discutate împreună: protejarea alegerilor, amenințările cibernetice, securitatea energetică și ingerințele în spațiul informațional. Printre participanții confirmați s-au numărat președintele României, Nicușor Dan, și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset. Acesta din urmă a insistat ca reînarmarea Europei să fie însoțită de apărarea democrației și a statului de drept.

Separat, premierul britanic Andy Burnham și Volodimir Zelenski au coprezidat o întâlnire de sprijin pentru Ucraina. Au participat, între alții, Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Micheál Martin și Mark Carney, alături de conducerea instituțiilor europene și de secretarul general al NATO. Scopul a fost coordonarea ajutorului pentru Kiev și a pozițiilor aliaților înaintea reluării negocierilor de pace.

Intervenția lui Costa a trasat limitele pe care europenii le consideră esențiale. Ucraina trebuie să rămână liberă să își aleagă alianțele și partenerii, iar securitatea continentului trebuie discutată cu participarea europenilor. Principiile afirmate la Helsinki — egalitatea suverană, inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială — nu pot fi înlocuite prin recunoașterea unor sfere de influență. Mesajul era limpede: statele mai mici nu pot deveni obiectul unei înțelegeri între marile puteri.

Aici se află miezul disputei despre o nouă arhitectură de securitate. Pentru europeni, războiul a început prin încălcarea regulilor existente. Dacă pacea presupune abandonarea acestor reguli pentru a satisface Moscova, Rusia ar obține un câștig strategic care depășește teritoriile ocupate. De aceea, declarațiile din plen au privit și limitele concesiilor pe care Europa este pregătită să le accepte.

În bilanțul de seară, Costa a enumerat prioritățile imediate: încetarea focului, restabilirea navigației în Marea Neagră și pregătirea unui acord de pace. A recunoscut că progresul concret rămâne limitat și că intențiile Rusiei trebuie judecate după fapte. Pentru România, menționarea explicită a navigației are o importanță aparte: leagă negocierile de siguranța porturilor, a transporturilor și a economiilor riverane.

Witkoff și Kushner au venit cu o promisiune procedurală

Întâlnirea de la Casement a avut un caracter diferit. Witkoff și Kushner i-au prezentat lui Zelenski rezultatele contactelor cu Putin, după negocierile din Abu Dhabi. Potrivit The Irish Times, guvernul irlandez a facilitat întrevederea, însă intensificarea diplomației nu adusese încă un progres decisiv. Cei doi emisari americani nu au susținut, potrivit relatărilor consultate, discursuri în plen; declarațiile lor au venit în contextul întâlnirii separate.

Witkoff a spus că lucrează intens, în numele lui Donald Trump, pentru încheierea războiului, fără să prezinte detalii care să arate o apropiere hotărâtoare între pozițiile celor două părți. Principala noutate a fost perspectiva participării europenilor la următoarea rundă. Era o schimbare importantă pentru organizarea negocierilor, dar disputele teritoriale și garanțiile militare rămâneau deschise.

Kushner a susținut că americanii pledaseră pentru includerea Europei. Deutschlandfunk a relatat că data și detaliile urmau să fie anunțate, iar Financial Times a remarcat recunoașterea necesității participării europene pentru încheierea unui acord. Zelenski a salutat perspectiva și a cerut ca următoarele discuții să abordeze încetarea focului. Pentru Kiev, reluarea contactelor trebuie să se traducă într-o reducere efectivă a violenței.

Într-un mesaj publicat pe X și relatat de Reuters, Kushner a afirmat că Rusia și Ucraina acceptaseră extinderea negocierilor la partenerii europeni. Problemele teritoriale urmau să fie discutate împreună cu aranjamentele de securitate de după război, garanții credibile și angajamente reciproce de reducere a tensiunilor. Tot el a recunoscut că divergențele rămân semnificative.

Emisarul american a anunțat și eforturi pentru ceea ce ar putea deveni cel mai mare schimb de prizonieri al războiului, prin care mii de oameni s-ar putea întoarce la familiile lor. Deocamdată era un obiectiv aflat în lucru. Realizarea lui ar avea o valoare umanitară imediată și ar demonstra că negocierile pot produce rezultate verificabile înaintea unui acord politic general.

Fostul diplomat american Ivo Daalder a oferit însă o interpretare mult mai critică a discuțiilor de la Moscova. În analiza publicată pe blogul său, el contestă prezentarea includerii europenilor drept o mare concesie a lui Putin. Europa, argumentează Daalder, ar fi trebuit să participe de la început la negocierile despre un război care îi privește direct securitatea. Mai mult, el susține că declarațiile Kremlinului nu confirmă concesia anunțată de Witkoff și pune sub semnul întrebării eficiența misiunilor repetate ale acestuia la Moscova.

Daalder invocă avertismentul lui Putin că eventualele trupe europene desfășurate în Ucraina ar deveni ținte legitime, precum și menținerea revendicărilor asupra celor patru regiuni ucrainene pe care Moscova le consideră rusești. El citește declarațiile consilierului prezidențial Iuri Ușakov despre alegerea Europei între pace și război ca pe o condiționare a accesului la negocieri de oprirea înarmării Ucrainei. Este o lectură critică a mesajelor rusești, care arată cât de mare poate fi distanța dintre anunțul diplomatic american și condițiile avansate de Kremlin.

Garanțiile de securitate rămân proba decisivă

Dincolo de declarații, problema este cum va fi apărată o eventuală pace. Le Monde a relatat că Moscova continua să respingă desfășurarea unor trupe europene în Ucraina după încheierea războiului. Dezacordul privește chiar mecanismul prin care ar putea fi descurajată o nouă agresiune. Admiterea europenilor la negocieri nu înseamnă că Rusia le acceptă și contribuția militară.

Ca militar, aici aș căuta răspunsurile. Cine verifică respectarea încetării focului? Cine constată încălcarea ei? Ce ajutor primește Ucraina dacă atacurile reîncep și cât de repede poate fi acordat? O garanție devine credibilă atunci când responsabilitățile sunt asumate și există mijloace pentru îndeplinirea lor. Până atunci, aceeași formulă poate ascunde interpretări foarte diferite la Washington, Kiev și în capitalele europene.

Europa vrea să participe dar discută încă cine o reprezintă

Înaintea reuniunii informale a liderilor UE din 13 noiembrie, António Costa se contura drept una dintre principalele opțiuni pentru reprezentarea Uniunii. Potrivit Politico, ideea avea sprijin în țările baltice, Luxemburg, Polonia și Italia. Acordul asupra necesității unei voci europene nu rezolva însă disputa despre persoana aleasă și despre locurile pe care marile state ar fi dispuse să le cedeze.

Premierul estonian Kristen Michal susținea o formulă Costa–Kallas, invocând răspunderea celor doi față de Uniune și continuitatea instituțională. Costa ar aduce autoritatea politică a Consiliului European, iar Kaja Kallas, responsabilitatea pentru politica externă. Michal respingea ideea că preferințele lui Putin ar trebui să decidă cine vorbește în numele Europei.

Participarea Kajei Kallas stârnea totuși rezerve în interiorul diplomației europene. Unii dintre interlocutorii anonimi citați de presă considerau că fermitatea sa față de Rusia ar îngreuna dialogul. Alții vedeau în această atitudine un avantaj: un negociator european trebuie să poată apăra interesele continentului chiar și atunci când devine incomod pentru Moscova. În spatele disputei despre nume se află o întrebare de fond: până unde ajută disponibilitatea pentru compromis și de unde începe să slăbească poziția proprie?

Kallas a amintit la Dublin că responsabilitățile instituționale fuseseră stabilite în 2024, după invazia pe scară largă a Ucrainei. La rândul său, într-o scrisoare către Giorgia Meloni descrisă de Politico, Costa a apărat reprezentarea Uniunii prin instituțiile sale. Parisul și Berlinul aveau însă rezerve față de un format care le-ar elimina propriile locuri la masa negocierilor, potrivit surselor diplomatice citate de publicație.

În discuție a apărut și Jonathan Powell, consilier britanic pentru securitate națională și fost șef de cabinet al lui Tony Blair. Numele său sugera că era explorată și o formulă care să folosească experiența diplomatică britanică. Regatul Unit se află însă în afara UE, iar participarea sa ar necesita un aranjament distinct de reprezentarea instituțională a Uniunii. Nu fusese anunțată o candidatură adoptată de lideri.

Helen McEntee a lăsat deschisă alegerea între un singur reprezentant și o echipă. Micheál Martin se arăta disponibil pentru o formulă colectivă, în timp ce Macron și Merz nu se grăbeau să susțină desemnarea unui emisar unic, potrivit RTÉ. Înaintea reuniunii din 13 noiembrie, așteptarea descrisă de Playbook era mai degrabă obținerea unei înțelegeri politice decât numirea imediată a unui negociator.

Ulterior, Costa a confirmat acordul liderilor privind reprezentarea prin instituțiile UE și formatul E5, care reunește Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie. Garanțiile de securitate urmează să fie abordate prin Coaliția de Voință, în coordonare cu NATO. Formula aduce împreună instituțiile europene și principalele capitale implicate, inclusiv Londra, fără să înlăture nevoia unui mandat comun.

Iar acest mandat are consecințe practice. Un negociator trebuie să știe ce poate promite în privința sancțiunilor, finanțării, reconstrucției și contribuțiilor militare. Instrumentele respective nu se află în mâna unei singure instituții. Fără o înțelegere prealabilă între participanți, reprezentarea comună riscă să se blocheze la prima propunere care cere o decizie importantă.

În întâlnirea separată cu Zelenski, Costa și Ursula von der Leyen au reafirmat sprijinul financiar și militar, angajamentul pentru reconstrucție și susținerea parcursului european al Ucrainei. Finanțarea urgentă de care Kievul are nevoie în 2027 urmează să fie discutată la Consiliul European din 26–27 noiembrie. Participarea la negocieri este astfel legată de capacitatea Europei de a lua și de a susține decizii bugetare.

Mesele tematice au adus războiul aproape de viața cotidiană

Discuțiile despre securitate au coborât și în zona preocupărilor de zi cu zi: siguranța școlilor, funcționarea transporturilor, protecția instituțiilor și costul energiei. Inteligența artificială și securitatea economică au completat agenda. Relatările publice permit reconstituirea principalelor teme, fără să ofere o stenogramă a intervențiilor din fiecare grup.

Irlanda a oferit chiar în acele zile un exemplu al amenințărilor discutate. E-mailuri de amenințare vizaseră școli, instituții media și transporturi aeriene. The Journal a consemnat declarațiile Robertei Metsola și ale lui Helen McEntee în acest context. Chiar și o amenințare falsă poate mobiliza poliția, întrerupe activități și provoca neliniște. Autorii și eventuala coordonare externă trebuie stabiliți prin investigații; perturbarea vieții cotidiene se produce însă imediat.

Un alt subiect concret a fost cooperarea irlandezo-ucraineană în domeniul dronelor. Zelenski s-a declarat deschis colaborării, iar RTÉ a descris posibilitatea transferului de tehnologie și a instruirii. Micheál Martin a precizat că nu exista încă un acord încheiat. Interesul este totuși evident: experiența dobândită de Ucraina pe front poate contribui la pregătirea altor state europene.

În bilanțul final, Martin a pus accent pe sprijinul pentru Ucraina, răspunsul comun la amenințările hibride, inovare și energie accesibilă. Reuniunea informală a liderilor UE din ziua următoare avea un cadru distinct și urma să aprofundeze inclusiv tema inteligenței artificiale.

Cine a blocat varianta emisarului unic?

Problema finală era numirea unui reprezentant la negocierile cu Rusia. Președintele Consiliului European, António Costa, a confirmat acordul liderilor europeni privind reprezentarea în negocierile pentru Ucraina prin instituțiile UE și formatul E5, alcătuit din Franța, Germania, Italia, Polonia și Marea Britanie. Garanțiile de securitate urmează să fie abordate prin Coaliția de Voință, în coordonare cu NATO, iar finanțarea Ucrainei pentru 2027 va figura pe agenda Consiliului European din 26–27 noiembrie.

Decizia urmărește consolidarea participării europene la negocieri care pot afecta arhitectura de securitate continentală, în contextul divergențelor privind includerea unor aranjamente europene de securitate în discuțiile cu Rusia. 

Germania a fost decisivă. Cancelarul Friedrich Merz a spus la Dublin că formatul E3 s-a dovedit foarte eficient și că Italia și Polonia sunt oricum incluse mereu. E3 înseamnă grupul Franța–Germania–Regatul Unit. Declarația arată că Berlinul nu era dispus să-și cedeze locul în favoarea unui emisar unic.

Rivalitatea Kallas–Costa 

Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, s-a propus ea însăși drept emisar, argumentând că rolul îi revine ca șefă a diplomației europene. Ea a recunoscut că rușii ar putea respinge acest rol, având în vedere criticile ei dure la adresa Rusiei. Pe de altă parte, António Costa, președintele Consiliului European, a depășit-o rapid în această cursă și era văzut ca favorit pentru postul de emisar special. Costa are însă o vulnerabilitate: la începutul anului a fost criticat în UE după ce biroul său a deschis un canal discret de comunicare cu Moscova.

Chestiunea nu e complet închisă 

Taoiseach-ul (premierul irlandez) Micheál Martin a spus că reprezentantul european în discuțiile de pace ar trebui stabilit într-o săptămână sau două. Kallas a cerut o decizie la Dublin, urmând ca aceasta să fie formalizată în decembrie, în coordonare cu partenerii europeni din afara UE, precum Regatul Unit și Norvegia. Martin a mai insistat că reprezentarea europeană nu poate fi doar a UE, pentru că „Coaliția celor dispuși”, un grup de peste două duzini de state care s-au angajat să sprijine militar o pace viitoare în Ucraina, cuprinde mult mai mult decât Uniunea Europeană.

Pentru România contează conținutul mandatului european

Dublinul a arătat cât de strâns este legată încheierea războiului din Ucraina de securitatea întregului continent. Europenii și-au reafirmat principiile și au primit perspectiva participării la viitoarele negocieri. Greutatea lor se va vedea însă atunci când vor trebui să decidă împreună ce acceptă, ce refuză și cu ce resurse își susțin poziția.

România trebuie să urmărească îndeaproape garanțiile pentru Ucraina, libertatea navigației în Marea Neagră și orice propunere care afectează postura militară a flancului estic. Aceste interese trebuie să se regăsească în mandatul european. Prezența unui reprezentant la negocieri nu asigură, prin ea însăși, atenția necesară pentru preocupările statelor riverane și de frontieră.

Pacea rămâne de negociat, iar Europa trebuie să arate ce poziție comună poate susține până la capăt. Pentru București, acesta este momentul să spună precis ce are nevoie să apere la Marea Neagră și cu ce poate contribui la apărarea comună.