Egalitatea de gen este încă un vis

0
0

La începutul lunii mai, problema egalităţii de gen, în special cea profesională, tinde să devină din ce în ce mai de nerezolvat având în vedere că ţări cum ar fi Canada se confruntă cu ce ar fi trebuit să fie deja un trecut îndepărtat pentru femei. În alte zone ale lumii, membrii comunităţii LGBT sunt o ţintă pentru legislatorii ce nu respectă drepturile omului.


Cotele de gen: vitale sau neimportante pentru egalitatea între sexe?

Cotele de gen pentru a îmbunătăţi reprezentarea de gen şi egalitatea între sexe la locul de muncă sunt, în general, bine privite. Cu toate acestea există şi voci care susţin contrarul.

De exemplu, în Marea Britanie, în domeniul afacerilor nu se aplică acest principiu, ci se preferă un ţel de 25% reprezentare feminină în conducere, în ciuda dovezilor că principiul menţionat este binefăcător pentru mediul de afaceri. În ceea ce priveşte mediul politic din Marea Britanie, situaţia este şi mai adversă cotei de gen: în ritmul actual, se va ajunge la o reprezentare egală în 110 ani.

Pe de altă parte, Norvegia a fost prima ţară care a impus cota de gen, promovând femei în poziţii de conducere chiar fără ca acestea să aibă experienţa necesară. Acest lucru a dus la o scădere a calităţii performanţelor.

Până la urmă, chiar şi cu aceste două exemple opuse, mai important decât cota în sine, rămân problemele esenţiale din spatele ideii de reprezentare egală – sexismul instituţionalizat din mediul de afaceri şi politic, costul îngrijirii copiilor şi flexibilitatea orelor de muncă pentru mame. - The Week, 15.05.2015

Lege anti-discriminare LGBT în America

Lege anti-discriminare LGBT  a fost susţinută în Utah, Statele Unite ale Americii după plângeri repetate ale cetăţenilor LGBT că, în ciuda legilor în vigoare, ei încă au parte de discriminare în ceea ce priveşte munca şi cazarea.

Legea, ce a intrat în vigoare pe 12 mai a.c., protejează cetăţenii statului Utah de la evacuare sau concediere bazate pe orientarea sexuală sau identitatea de gen. – AlJazeera America, 13.05.2015

Dictatorul Gambian ameninţă comunitatea LGBT

Yahya Jammeh, dictatorul Gambiei, ce conduce ţara de o decadă cu o atitudine clară anti-LGBT, a declarat, la începutul lunii mai că ”Dacă o faci în Gambia, îţi voi tăia gâtul!”.

Această declaraţie virulentă făcută în cadrul unui turneu naţional agricultural, nu este prima de acest fel.

Gambia are două legi anti-LGBT în vigoare în acest moment. Legislaţia este folosită pentru a aresta membrii comunităţii LGBT şi pentru fie a-i condamna la pedepse lungi cu închisoarea sau la pedepse fizice cum este biciuirea.

Situaţia din Gambia pare să fie similară pe continentul african, cu 38 din 54 de ţări africane interzicând prin lege relaţiile gay. Aceste relaţii fiind pedepsite cu moartea în mai multe state africane ca Nigeria, Sudan şi Somalia.

Kehinde Bademosi, activist LGBT şi antreprenor, a declarat în cadrul PEN World Voices Festival din New York că ”Homosexualii din Nigeria sunt mieii de sacrificiu pentru guvernanţa slabă, pentru corupţie, pentru toate acestea”. – Think Progress, 13.05.2015

Discriminare de gen salarială în Canada

Diferenţa salarială între femeile şi bărbaţii din Canada ce ocupă posturi similare în aceleaşi domenii poate fi şocantă: 8.000 dolari canadieni.

Alex Johnston, directorul executiv Catalyst Canada, spune că diferenţa este dublă faţă de cea globală atunci când iei în considerare femei şi bărbaţi cu educaţie similară şi aptitudini similare în posturi similare.

Raportul la care face referire Alex Johnston a fost publicat pe 6 mai a.c.. – The Globe and Mail, 05.05.2015

Victorie pentru activiştii LGBT din Rusia

În ciuda sentimentului proeminent anti-LGBT din Rusia, activiştii LGBT ruşi au înregistrat o mică victorie la începutul lunii mai a.c.

La o demonstraţie publică la care au fost prezenţi activişti LGBT, cunoscutul legislator anti-LGBT Vitaly Milonov a cerut poliţie să-i aresteze pe motiv că încălcau legea. În loc ca ofiţerii de poliţie să-i urmeze cererea, aceştia nu numai că nu s-au atins de activiştii LGBT, dar chiar păreau hotărâţi să-i protejeze pe aceştia de incitator. – Los Angeles Daily News, 05.05.2015

2095: Anul egalităţii de gen la locul de muncă

În cadrul Forumului Economic Mondial, raportul Diferenţa de Gen Globală pentru 2014 a concluzionat că anul 2095 va fi anul egalităţii de gen la locul de muncă.

CEO de gen feminin sunt greu de găsit la nivel mondial, în corporaţiile mari cu 4,6% din poziţii aparţinând femeilor. - CCTV America, 02.05.2015


Ana Budeanu este juristă. A absolvit un master în Drepturile Omului la Universitatea Nottingham din Marea Britanie
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite