Circul candidaturilor PSD-PNL la primăria Capitalei îl ajută pe Nicușor Dan şi periclitează scorul electoral al Alianţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu-mi amintesc să fi asistat la un circ mai mare decât cel actual cu candidaturile la primăria Capitalei. Actuala conducere a Alianţei o dă în bară încă de la începutul sezonului electoral.

Catalin Cirstoiu   Nicusor Dan   Cristian Piedone Foto Mediafax jpg

Eroarea lui Ciolacu

Faptul că suspiciunile ce planează asupra candidatului Cătălin Cîrstoiu n-au fost dovedite de instituţii ale statului nu stă în picioare. Alegătorii votează cu intuiţia şi ţin cont de imaginea publică a candidatului, nu de decizii ale instanţelor de judecată, care pot veni peste ani, iar alegerile sunt peste nici două luni.

Cel mai rău pică în această ecuaţie PSD şi Ciolacu, care l-au propus pe Cîrstoiu, în lipsa vreunei propuneri din partea PNL. Cum o fi decis PSD această alegere, în ciuda faptului că medicul Cîrstoiu nu are habar de politică şi nici experienţă electorală, greu de spus. Probabil eroarea îi aparţine lui Ciolacu, iar ceilalţi şefi ai PSD s-au supus deciziei „dictatorului” Ciolacu.

Acum Ciolacu îşi dă seama că a greşit, îi cere lui Cîrstoiu să plece singur, ceea ce acesta nici nu vrea să audă. Iar lămuririle pe care i le cer şi Ciolacu şi Ciucă le va da după ce ar rămâne definitiv candidatul Coaliţiei!

Rămâne doar varianta abandonării sale acum, în prag de înregistrare a candidaturilor la BEC.

Ce variante alternative are PSD

Să-l susţină pe Piedone. PNL a anunţat clar, de câteva ori, că nu-l va susţine, şi va avea în vedere un plan B sau C. Deja „bubele” lui Piedone au început să apară în presă. G4Media  vorbeşte de „caracatiţa” lui Piedone, 46 de rude, interpuși, interlopi și oameni de încredere care împart funcții publice cu salarii de mii de euro, influență politică, averi fabuloase și contracte de la Stat.

Vor urmă multe alte dezvăluiri, pentru că de-alungul anilor a fost plină presa de „isprăvile” lui Piedone. Aşa că varianta aceasta înseamnă să „scapi de dracu şi să dai peste frati-său”.

Gabriela Firea încearcă să profite de eşecul Cîrstoiu şi să ocupe poziţia de candidat al Coalitiei la primăria Capitalei, retrăgând sprijinul organizaţiei Bucureşti pentru Cîrstoiu. Doar că şi Gabriele Firea are o groază de lucruri „murdare” de ascuns din timpul precedentului mandat, care vor fi acum rescoase la lumina presei. Ştia el Ciolacu de ce s-a opus candidaturii lui Firea. A dat-o însă  în bară cu noul dandidat, Cîrstoiu.

Mai apare la orizont Robert Negoita, primarul de la sectorul 3, care a uitat ce de „isprăvi”  a făcut în trecut, cel mai inofensiv fiind o teză de doctorat despre care nu ştie nimic. A cumpărat titlul de doctor şi gata.

Poziţia PNL

Şi-a dat seama şi Ciucă că nu poate „defila” la braţ cu Cîrstoiu aşa că, se pare, abandonează „încuscrirea” cu PSD pentru alegerea primarului Capitalei. Va propune propriul candidat, probabil pe Sebastian Burduja, care nu are şanse prea mari mai ales că timpul e foarte scurt iar bazinul de votanţi ai PNL prea mic.

Aşa se întâmplă când te iei după visele exotice ale lui Ciolacu, ce s-a dovedit afon în politica electorală.

Toată această tevatură îl ajută pe Nicușor Dan

Nicușor Dan are deja experienţa unui mandat la primăria Capitalei, locuieşte într-un apartament cu chirie într-o casă veche, nu afişează bijuterii, maşini scumpe (are un Citroen BX din 1986), firme private,  vacanţe exotice, nimic din ce vedem la alţi candidaţi precum Cîrstoiu. Are studii şi doctorat în străinătate, în matematică, deci o filosofie de viaţă care nu include îmbogăţirea, nicidecum pe căi ilicite.

Alegătorii PNL care nu au un candidat propriu marcant,  îl vor vota mai degrabă pe Nicușor Dan, să nu-şi irosească votul pe un candidat fără şanse.  ADU (Alianţa Dreapta Unită) a anunţat că îl susţine pe Nicușor Dan, iar alegătorii care au văzut ce le poate mâna şi lăcomia pe Firea şi Piedone, vor avea şansa să se prezinte la vot pentru o persoană fără „păcatele” unui politician versat în afaceri cu statul, în comisioane, furturi şi fraude din bugetul de stat.

Cum se vor derula alegerile de anul acesta după „circul” de la Capitală

Alegătorii se vor fi lămurit de capacitatea lui Ciolacu de a propune candidaţi care să câştige alegerile.

Pornind la drum cu un eşec de mari proporţii la Bucureşti, Ciolacu şi Coaliţia vor culege „roadele” la alegerile ce urmează. Candidaţii PSD, fie Piedone, Firea, Negoita, vor fi „crucificaţi” de presă pentru tot ce au făcut în mandatele anterioare. Şi cum ochii întregii ţări vor fi aţintiţi în campania electorală spre alegerile de la Bucureşti, e clar ce rezultate va înregistra Coaliţia anul acesta. Foarte proaste.

Deja Ciolacu începe să plătească incompetenţa în materie de politică şi administraţie publică centrală şi locală.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite