Cât de foarte aproape este un nou conflict care să aprindă Balcanii și întreaga regiune? Ce decizie va lua România?

La începutul anilor ’90 și de mai multe ori după aceea, în plină perioadă de conflicte intercomunitare pe bază de ura alimentată de motivații etnice și revendicări teritoriale, în drumurile prin spațiul fostei Iugoslavii, auzeam cum, zi de zi, creștea nivelul discursului care anunța că se deschideau noi și noi porți pe un drum fără întoarcere.

Războaiele din zonă au lăsat în urmă o moștenire pe care Occidentul nu a putut și nici nu poate s-o înțeleagă, chiar dacă a avut toată bunăvoința s-o facă, în speranța că promisiunile de bunăstare viitoare vor putea vreodată, cândva, nu s-a știut niciodată când, să șteargă amintirile crimelor de război, actelor de genocid și crimele împotriva umanității.

Toate speranțele astea – în care UE și NATO au investit fonduri apreciabile – par să fie acum amenințate de o mișcare foarte violentă de recul inițiată de Serbia, țară al cărei președinte, Alexander Vucic (foto), face declarații extrem de grave nu numai în raport cu relația veșnic încordată cu Kosovo, ci cu oficialitățile UE pe care, acum, le acuză că au ratat integral procesul de pace.

Președintele sârb Aleksandar Vucic FOTO EPA-EFE

Declarațiile sale sunt extrem de grave, chiar la limita exploziei diplomatice și sună ca un avertisment de tip ultimatum. El a spus că Serbia și-a pierdut în mod efectiv suveranitatea națională asupra zonelor Kosovo și Metohia în 1999, cea mai mare greșeală făcută atunci de Serbia fiind transferarea negocierilor pe această temă din formatul inițial, adică în cadrul ONU, înspre zona UE: „În 1999, efectiv, am pierdut suveranitatea asupra Kosovo și Metohia. Fără dreptul la armată, doar local în zonele din nord puteam avea o parte din trupele de poliție. Tot restul s-a pierdut a fost pierdut de mult timp” – a spus Vucic pentru TV Pink.

Și acum, care este semnalul că ceva urmează să se schimbe în profunzime?

A fost dat de Vucic care, duminică, a spus că anunțul făcut de sârbii kosovari că, la modul oficial, s-au retras din toate instituțiile locale și centrale din Kosovo reprezintă „o schimbare istorică și tectonică”. Așa și este în măsura în care astfel sunt anulate Acordurile de la Bruxelles, cel care, pentru aproximativ un deceniu, asiguraseră un cadrul pentru menținerea unui echilibru, oricât de precar ar fi fost el, exact pe modelul „coabitării pașnice” pe care o implicau acordurile de la Dayton pentru Bosnia-Herțegovina. Acum acordurile sunt nule din moment ce sârbii din Kosovo s-au retras complet din Parlament, din guvernul central și din toate instituțiile la nivel central și local și și-au anulat orice formă de participare în organismele care asigură funcționarea poliției și justiției. Tehnic vorbind, dincolo de acest prag, atât autoritățile din Serbia cât și cele din Kosovo nu mai un cadru de rezolvare a conflictelor sau instituții comune cum erau cele prevăzute prin acordul de la Bruxelles și, în consecință, mai au doar varianta confruntării armate?

Așa s-au mai petrecut lucrurile în trecut și asta este teama tuturor în acest moment se revine, la modul cel mai brutal, la situația conflictuală cu perspective extreme deoarece nimic nu mai există ca barieră ridicată de comun acord între cele două entități, independența proclamată unilateral de Kosovo în 2008 nefiind niciodată recunoscută de Serbia și, printre alte state, nici de România. Dar nici de Rusia care, cel puțin în acest context de acum, are toate motivele de a susține orice tip de revendicare a Serbiei...

Greu de crezut că instituțiile europene mai au acum credibilitatea de a fi un actor care să poată schimba fundamental evoluția negativă a situației. Dar NATO? Secretarul general al organizației a declarat, extrem de prudent, că „apelez la ambele părți să manifeste reținere în acțiuni care pot să determine escaladarea situației. Dialogul este singurul drum posibil”. În replică, Vucic spune că „am arătat că Priștina încalcă în mod brutal Acordul de la Bruxelles prin acțiunile sale unilaterale... în ciuda acestui lucru, Serbia încearcă să mențină pacea și stabilitatea, rămânând fidelă acestui angajament”.

Aparent, tot scandalul a început de la deja celebră dispută asupra plăcuțelor de înmatriculare (v-am prezentat-o pe larg într-un articol precedent), dar, totuși, chestiunea este destul de măruntă pentru a motiva o asemenea reală escaladare de tensiuni. Despre ce-ar fi vorba? Poate despre asta: Ministrul sârb de Externe a declarat, relatează TANIUG, că țara sa a primit informația că, luna viitoare, autoritățile din Kosovo vor depune cererea oficială de aderare la UE: „Kurti (prim-ministrul din Kosovo, n.n.), în euforia sa nesănătoasă, dorește să prezinte o cerere de intrare în UE, luna viitoare, adică, pentru a marca începutul procesului, Kosovo să primească statutul de țară candidată. Este o informație serioasă pe care o avem din partea UE, asta este plănuit și din această cauză am luat decizia să vorbim, just in case, cu țările care nu recunosc Kosovo”, a spus Ivica Dacic la o întâlnire cu ziariștii la Sofia unde s-a desfășurat o reuniune a miniștrilor de externe în cadrul Inițiativei Central Europene.

Dacă se va ajunge într-adevăr aici – și nu este deloc imposibil ca acesta să fie scopul profund al vizitei în zonă a președintei Comisiei Europene- atunci va trebui ca și România să ia o decizie. Și e foarte greu deoarece decizia americană e fermă în favoarea Kosovo...cu toate că, pentru noi, orice participare la vot, chiar dacă am vota împotrivă, ar însemna că recunoaștem existența Kosovo, cu toate consecințele firești pentru viitor. Dar diplomația de țară mică a României nu transmite public nici că, nici că, fidelă parcursului său tradițional în mai multe bărcuțe de agrement pe Dunăre.

Cât se poate, după aia Dumnezeu cu mila! Măcar, că au sau nu dreptate, uite că sârbii se bat pentru ce zic că e al lor și le-a fost furat. Gata să deschidă din nou harta conflictelor în Balcani.