Livia Lucan-Arjoca

Specialist în comunicare şi formator

Cărţile cu activităţi recomandate de Oana Moraru, pedagog recunoscut la nivel naţional şi încă două volume pentru copiii sub 4 ani, cu o copertă interactivă, pot fi alegeri inspirate pentru un cadou care să-i atraga pe cei mici în lumea lecturii, chiar de Sărbători.

Strecor în fiecare cadou pentru copii şi câte o carte. Îmi place să cred că dintre acelea care rezistă probei timpului, care la fiecare nouă lectură dezvăluie sensuri noi, te sensibilizează, îţi dau de gândit şi, într-un fel sau altul, te formează şi te fac mai puternic.

Există biblioteci care trag după ele comunitatea, există biblioteci cu mentalitate europeană în satele din România.  Aici se desfăşoară în mod constant programe de educaţie şi proiecte punctuale facilitate de bibiotecari, chiar şi în pandemie. Am descoperit cu bucurie şi uimire o astfel de bibliotecă şi vreau să o cunoaşteţi cu toţii pe bibliotecara care a făcut aceste lucruri posibile.

Vezi mai multe
Modifică Setările