
Victor Teișanu
Poet şi jurnalist
Victor Teişanu este poet şi jurnalist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut în 15 septembrie 1950 în Darabani, județul Botoșani, și a publicat până în prezent opt volume de versuri.
În 1969 Editura Tineretului tipăreşte culegerea “Tineri poeţi”, cu o prefaţă de Eugen Simion, care vorbeşte despre poetul dărăbănean ca despre o “speranţă literară”. În acelasi an scoate la Darabani, sub patronajul poetului Lucian Valea, revista de cultură “Hyperion”.
În 1975, poetul organizează la Darabani Cenaclul “Nicolae Labiş” (mai târziu “Corneliu Popel”).
În 1982 Victor Teișanu devine laureatul primei ediţii a Concursului Naţional de poezie “Porni Luceafărul…”, câştigând şi premiul Editurii “Junimea”. Alte premii literare le obţine la festivaluri organizate la Focşani, Satu Mare, Târgu Jiu etc. Adevăratul debut s-a produs în 1994, cu volumul “Viaţa într-o frunză” (Editura Timpul, Iaşi).
A fost redactor la ziarul judetean “Clopotul” din Botoşani (1970-1071). Colaborează cu articole, recenzii şi reportaje la ziare şi reviste botoşănene, dar şi la “România libera”, “Dreptatea”, “Zig-zag” etc.
Printre cele mai recente volume de versuri ale poetului Victor Teișanu se numără "Fulgul și umbra" (Editura Timpul, Iași, 2008), "Arta îndoielii" (Editura Timpul, Iași, 2008), "Elegii și extaze" (Editura Timpul, Iași, 2009), "Mizez pe tăcere" și "Călătorie în cerc"' (Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011).
Articole scrise de Victor Teișanu

Opinii 29 dec. 2019

Opinii 24 dec. 2019

Opinii 31 iul. 2019

Opinii 29 iul. 2019

Opinii 30 aug. 2018

Opinii 08 dec. 2016

Opinii 12 ian. 2016

Opinii 02 ian. 2015

Opinii 02 ian. 2015

Opinii 11 mar. 2014

Opinii 10 dec. 2012
fără imagine Respectul pentru carte nu era exagerat nici înainte de 1989. Dar cel puţin se statuase tacit că, socialmente, condiţia de intelectual şi om de carte conferă o anumită legitimitate.
Opinii 19 nov. 2012

Opinii 27 sept. 2012
fără imagine În ton cu generaţia sa, Constanţa Buzea resimte acut pecetea timpului care trece inexorabil, alterând măştile carnale ale fiinţei. Din acest punct de vedere ea nu urmează tradiţia liricii noastre feminine, una dominată de fragilităţi şi viziuni ingen...
Opinii 17 sept. 2012