Dan Mazilu a intrat în viață acum 44 de ani. N-a fost ideea lui, deci respinge orice laudă pe această temă. În viața literară a ajuns prin truda mâinilor: s-a apucat de scris pentru că avea o caligrafie remarcabilă. Revista unității militare, pe care o scria, edita și, probabil, citea de unul singur era scrisă de mână.  Inteligență remarcabilă și aplicată, a înțeles imediat beneficiile literaturii: scriind despre virtuțile mișcării asupra sănătății (mens sana in corpore...), scăpa de o parte dintre orele de instrucție în care se făcea excesiv de multă mișcare. Dan Mazilu continuă să scrie frumos.