Timişoara: Lucrări în ritm de melc pe Pasajul Calea Şagului (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Lucrări în ritm de melc pe Pasajul Calea Şagului (GALERIE FOTO)

Firma care execută lucrările la podul din Calea Şagului trebuie să termine proiectul până în martie 2010.

Traficul din Calea Şagului îi duce în culmea disperării pe şoferii care traversează pe aici. Un drum parcurs de obicei în cinci minute este traversat la ore de vârf în 20 de minute sau chiar jumătate de oră. Potrivit şefului de la Direcţia de Drumuri, Culiţă Chiş, firma care execută lucrările are întârziei ale graficului de lucrări. „Sunt întârzieri, dar pasajul trebuie terminate în martie 2010. Dacă la acea dată nu vor fi terminate, firma va primi penalizări mari”, a spus Culiţă Chiş. Potrivit unor surse din Primărie, edilul-şef al oraşului este hotărât să ţină conferinţele de presă săptămânale ale primăriei, chiar sub pasajul din Calea Şagului.