Bogdan Văcărescu, interesat de geografie, pasionat de film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a profitat de fiecare ocazie pentru a se implica în proiectele Consiliului Local al Tinerilor şi pentru a se remarca la concursuri naţionale.

PROFIL
Născut: 13.11.1991, Timişoara.
Studii: Elev în clasa a XII-a la Liceul „Vlad Ţepeş” din Timişoara.
Experienţă: Voluntar de doi ani, olimpic naţional.

Bogdan a înţeles că una dintre şansele pe care un tânăr de vârsta lui le are este aceea că poate fi activ şi implicat în activităţi care îi plac şi care ar putea schimba ceva în viaţa lui. Acesta este motivul pentru care, după orele de la şcoală, adolescentul se dedică proiectelor de voluntariat.
„Aproximativ 60 la sută din timpul meu liber este ocupat de Consiliul Local al Tinerilor, unde sunt voluntar”, a spus Bogdan. Pentru că nu îi place să stea deoparte, elevul şi-a îmbogăţit experienţa cu premii obţinute la concursuri naţionale de geografie şi istorie, materiile care l-au atras cel mai mult. În ultimii trei ani, tânărul a participat, alături de colegii săi, la concursuri naţionale de geografie şi, în fiecare an, echipa lui s-a întors cu premii, printre care şi un loc întâi. „Concursul de geografie mi-a plăcut cel mai mult pentru că era o atmosferă cordială, ne înţelegeam cu toţii foarte bine”, a explicat adolescentul. La palmaresul său, Bogdan a adăugat şi locul întâi la concursul judeţean „Tinere Condeie”, de unde s-a întors cu premiul cel mare după ce a scris o cronică sportivă cu talentul unui jurnalist cu experienţă.

Talent şi implicare
Rezultatele lui reflectă interesul şi pasiunea de care dă dovadă. Bogdan este îndrăgostit de fotografie şi regie de film, hobby-uri pe care le practică de ani de zile în puţinul timp liber care îi mai rămâne şi care l-au ajutat să iasă în evidenţă. La aproape toate concursurile la care a participat, elevul a arătat ce poate şi s-a străduit să îmbine hobby-ul cu seriozitatea realizând câte un filmuleţ care să-i arate latura creativă. „Clipul cu cel mai mare succes a fost un minireportaj despre satele părăsite, pentru un concurs de comunicări”, a povestit tânărul. Cu toate că este conştient că lucrurile se schimbă odată cu trecerea timpului, Bogdan s-a gândit ca la absolvirea liceului să studieze Dreptul. Experienţa dobândită în cei doi ani de când este voluntar în Consiliul Local al Tinerilor este unul dintre lucrurile la care ţine foarte mult. Din acest motiv, nu a ratat ocazia de a se implica într-un proiect de mare anvergură, Summitul Tinerilor Europeni, o întâlnire a reprezenanţilor adolescenţilor din şapte ţări la care se va discuta cum anume pot influenţa tinerii decizii la nivel local, dar şi naţional. „Este o mare responsabilitate, dar o iau ca pe o provocare, poate cea mai mare provocare a mea de până acum”, a spus Bogdan.

Întrebări şi răspunsuri

Este important ca tinerii să se implice în proiecte extraşcolare?
Da, este important. În general tinerii nu prea fac nimic. În loc să stai în faţa calculatorului, mai bine faci ceva productiv, mai bine ai încerca să schimbi ceva.

Pot tinerii influenţa decizii?
Mie îmi place să cred că da, dar e destul de grea lupta, nu neapărat că ne lovim de autorităţi, ci chiar de tineri, pentru că mulţi nu vor să se implice, se mulţumesc cu puţin.

Ce-i place
„Îmi place Timişoara pentru că mi s-au deschis multe portiţe în acest oraş. E un oraş potrivit ca să mă dezvolt ca om”, a spus Bogdan.

Ce nu-i place
„Nu îmi place societatea în care trăiesc pentru că sunt o mulţime de oameni care nu se arată aşa cum sunt în realitate. Nu îmi place sistemul de învăţământ pentru că sunt materii care nu au ce căuta în programă, care îţi ocupă timpul, doar atât”, a spus elevul.