Târgu-Jiu: Video/ Mariana Palavu vrea să colinde ţara în lung şi-n lat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgu-Jiu: Video/ Mariana Palavu vrea să colinde ţara în lung şi-n lat

A crescut pe ritmurile muzicii populare nu doar ca spectator, ci şi ca personaj principal. Mariana Palavu a îmbrăţişat cântecele de munte de la o vârstă fragedă, iar acum nu s-ar despărţi niciodată de ele.


Are numai 24 de ani şi doreşte să devină o interpretă de seamă a muzicii populare. Mariana Palavu cochetează cu folclorul încă de pe vremea când era la grădiniţă. „De mică îmi plăcea să joc şi să cânt cu părinţii mei, iar ei şi-au dat seama că am înclinaţii spre muzica populară. De-atunci am început să cânt la serbări. Fredonam cântecele Ninetei Popa, care era febleţea mea”, spune tânăra interpretă de muzică populare. Nu a moştenit pe nimeni din familie, dar a avut-o mereu alături pe mama sa.

Vrea să se întoarcă la Doina Gorjului

În anul 2005 a reuşit să scoată pe piaţă albumul intitulat „Mă gândesc, mă tot gândesc”. Tot atunci era şi colaboratoare la Ansamblul Folcloric „Doina Gorjului”, însă după un an şi jumătate s-a văzut nevoită să renunţe la colaborare. „Dorinţa mea este să ma întorc la Doina Gorjului. Deocamdată nu lucrez niciunde, dar merg frecvent să cânt la nunţi şi la petreceri. Colaborarea cu acest ansamblu a fost întreruptă din cauza unor zvonuri neadevărate, dar aş vrea oricând să revin”, declară Mariana Palavu. Între timp, tânăra interpretă a muzicii populare intenţionează să meargă la festivaluri pentru a vâna cât mai multe premii. Alături de ea sunt mereu prietenii de suflet, puţini la număr dar adevăraţi. „Ion Drăgan mă îndeamnă mereu să particip la festivaluri şi să-i calc pe urme. Elisabeta Vasile este întotdeauna alături de mine şi mă susţine. Nu am mulţi prieteni, dar cei pe care îi am sunt adevăraţi şi simt că vor să mă ajute şi îmi vor binele”, mai spune artista.

Va pleca în colindat cu alţi cântăreţi

Ambiţioasă din fire, Mariana şi-a propus să scoată pe piaţă un nou album . „Intenţionez să mai scot un album, dar aştept sponsori. La primul album m-au ajutat părinţii mei, pentru că am nevoie în primul rând de bani”, spune tânăra de 24 de ani. La 20 de ani a făcut cel mai important pas din viaţa unei femei, căsătoria. „Primesc foarte multă înţelegere de la soţul meu, chiar ne înţelegem şi mă încurajează. Programul meu de lucru este lejer. Mi-l fac aşa cum vreau eu. Stau acasă şi învăţ cântece, iar seara cânt într-un restaurant din Târgu-Jiu”, declară Mariana. Până în prezent, artista a câştigat nenumărate premii, printre care şi cele de la Festivalurile „Pe fir de baladă” şi „Folclor pentru tineret”. Ambiţiile tinerei nu se opresc aici.  „Intenţionez să merg la Festivalul Maria Lătăreţu, dar deocamdată am în proiect un program de colinde la care vor participa încă şapte colegi din Mehedinţi şi Gorj. Din judeţul nostru voi fi eu, Ion Drăgan, Elisabeta Vasile şi soţul ei, Gheorghe Vasile. În special vom cânta colinde cu specific mehedinţean iar joi facem înregistrările, după care o să merg în toată ţara şi vom colinda televiziunile”, a încheiat Mariana Palavu.