Târgu-Jiu: Ştefania Ilinca, talentată la clape, pasionată de karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefania Ilinca

A învăţat să cânte la pian încă înainte de a merge la şcoală, iar acum îşi continuă studiile la Liceul de Muzică. În timpul liber, ia lecţii de arte marţiale.

Ştefania este îndrăgostită de muzică de la o vârstă fragedă: avea patru ani când a început să cânte la orga pe care i-o făcuseră cadou părinţii. Remarcându-i talentul, mama a decis să-i cultive această pasiune şi s-o înscrie la cursuri de profil. Cu un an înainte de a merge la şcoală, Ştefi a luat lecţii de pian cu profesoara Violeta Geică. Acum este elevă în clasa I, la Liceul de Muzică şi Arte Plastice Constantin Brăiloiu din Târgu-Jiu. Hotărâtă să ajungă o pianist cunoscută, se aşază zilnic în faţa claviaturii, să exerseze şi, uneori, chiar să compună cântece. Nu vrea să-şi dezamăgească niciodată profesoara de pian, pe care o consideră o a doua mamă. „Ştefi e foarte ambiţioasă. O singură dată a primit calificativul «foarte bine» cu minus şi i-a venit rău de supărare. Este vrăjită de sunetul pianului şi este remarcabil faptul că-şi compune singură cântecele. Nu neglijează însă nici şcoala. Învaţă literele alfabetului cu mare uşurinţă, la fel şi operaţiile de adunare şi scădere, la matematică“, spune Nelida Ilinca, mama fetiţei.

A jucat într-un film pentru copii

Gustul pentru concursuri i s-a deschis încă de când era la grădiniţă: a luat parte, alături de colegii de grupă, la competiţiile de dans organizate de Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, reuşind să se claseze pe primul loc. A participat apoi la preselecţia concursului de interpretare la pian organizată de Televiziunea Română pentru emisiunea „Vedeta familiei“. A absolvit şi cursurile de actorie organizate de Şcoala de Teatru Pygmalion Art, condusă de celebra Stela Popescu, având chiar ocazia să interpreteze un rol într-un film pentru copii. Adoră să fie pe scenă şi nu are deloc emoţii, lucru pe care l-a dovedit recent, când a participat la prima ediţie a concursului Minimiss, organizat de Fundaţia Granada din Târgu-Jiu, în colaborare
cu Palatul Copiilor şi Cercul Militar. Ştefania a fost selecţionată pentru faza judeţeană, clasându-se pe locul IV, şi spune că a fost felicitată chiar de preşedintele juriului. „Am avut mai multe probe: autoprezentarea, prezentarea ţinutelor de zi, a celor de seară, proba de carnaval şi cea de talent. La ultima dintre ele am interpretat «Cântecul Fantomelor». Mi-aş fi dorit să iau premiul I, dar sunt sigură că la anul voi reuşi“, spune micuţa.

Se antrenează de trei ori pe săptămână

Ştefania şi-a descoperit recent o nouă pasiune: artele marţiale. S-a înscris la cursurile  coordonate de profesorul Doru Drăghici şi merge de trei ori pe săptămână la antrenamente. „Am un vecin cu care mă joc mai tot timpul. Acum o vreme, mi-a spus că este la karate. Am bătut- o pe mama la cap să mă înscrie şi pe mine. La început a fost greu. Este un sport extreme de solicitant, care îţi cere condiţie fizică şi multă concentrare“,  încheie Ştefania.

Ai vreo interpret preferată?

Da, îmi place foarte mult cum cântă la pian Paula Seling. Dintre artiştii străini, pe Alicia Keys o consider modelul şi idolul meu.

 Ai de gând să iei parte la vreo competiţie în această perioadă?


Mă pregătesc pentru un concurs de interpretare la pian care va avea loc în Serbia, unde sper să obţin un loc bun.

Ce-i place:  Muzica uşoară. Adoră piesele Shakirei, pe care o apreciază şi pentru prezenţa Ei scenică. Îi plac animalele şi iubeşte să deseneze, în special peisaje.
Ce nu-i place : Să stea prea mult într-un singur loc. Este foarte activă, plină de energie şi extrem de ambiţioasă. Nu suportă violenţa. Este un copil creativ şi sociabil, căruia îi place să trăiască într-un mediu liniştit.