Târgovişte:Era şantajat telefonic de un necunoscut
0Doi dâmboviţeni s-au ales cu dosar penal pentru că au ameninţat telefonic un bărbat, în repetate rânduri. Ei îi cereau bani pentru a-l lăsa în pace.
S. Andrei, de 57 de ani, din comuna Runcu, le-a povestit poliţiştilor că, de câteva zile, primeşte telefoane de ameninţare la adresa sa şi a familiei. Bărbatul spune că o persoană pe care nu o cunoaşte îi cere 2.000 de euro şi l-a ameninţat că îi va viola soţia şi îi va tăia urechile.
“În baza celor sesizate, a fost organizat flagrantul, ieri, în municipiul Târgovişte. A fost depistat G. Puiu, de 51 de ani, domiciliat în comuna Pietrari, după ce a primit de la S. Andrei suma de 1.400 de euro. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit faptul că la comiterea acestei fapte este implicat şi C. Romeo, de 27 de ani, domiciliat în comuna Pietrari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, Ioana Preda.
Cei doi şantajişti au explicat că l-au ales pe bărbatul din Runcu pentru că are un bar şi s-au gândit că este bogat.
Acum, cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru şantaj şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, astăzi fiind prezentaţi Judecătoriei Pucioasa cu propunerea de arestare preventivă.