Târgovişte: Mihai Oproiu, istoricul Târgoviştei
0A scris aproape 30 de cărţi de istorie, cele mai multe despre Târgovişte. Reuşeşte să aducă la lumină perioade din istoria cetăţii necunoscute.
Mihai Oproiu a decis că îi place istoria încă din clasele primare, lucru care nu a putut decât să-l întristeze pe tatăl său care îl vedea un mare avocat. “Mi-a plăcut istoria. În clasa a patra, ştiam toţi domnitorii. Tata, grefier, voia să fac dreptul”, ne-a povestit istoricul.
Adevărata ucenicie o face la Târgovişte, unde este fascinat de lucrurile necunoscute din istoria oraşului şi se hotărăşte să le aprofundeze. “Am descoperit o adevărată şcoală de istorie la Târgovişte, chiar dacă nu se vorbea despre ea. Am vrut să continui munca istoricilor Virgil Drăghiceanu şi Alexandru A. Vasilescu. Ei au făcut începuturile cercetării mele”, a precizat Mihai Oproiu.
Îşi începe cariera la Muzeul de Istorie unde nu rămâne decât un an, dar acea perioadă îl ajută să se apropie de cercetarea istorică. “Am preluat inventarul de la Radu Gioglovan. Nu am stat decât un an, dar acolo am realizat că terenul este gol, că nu s-a cercetat în amănunt istoria oraşului”, mai spune istoricul.
A predat la mai multe şcoli generale
În perioada 1969-1976, predă istoria la Şcoala Generală Doiceşti, unde îşi pregăteşte lucrarea de doctorat. “Un moment important pentru mine a fost când, la doctorat, în 1973, mi s-a dat posibilitatea să scot o carte care cuprindea inscripţii şi însemnări de la bisericile şi monumentele din Târgovişte”, spune Oproiu.
Apoi, începe să predea în Târgovişte, la mai multe şcoli generale. “Aveam frânturi de normă la mai multe şcoli. Ajunsesem să fiu cunoscut de toţi elevii din oraş”, povesteşte amuzat profesorul. Din 1986, devine titular la Şcoala nr. 5, iar apoi inspector şcolar şi profesor universitar.
Consideră că apariţia revistei Valahica, în 1969, îi dă posibilitatea să publice studiile sale istorice. “A fost un moment care mi-a dat şansa să-mi schimb viaţa”, spune istoricul. Realizează că istoria Târgoviştei este cunoscută fragmentar şi începe serios cercetarea pentru a umple golurile în istoria oraşului.
“În prima etapă, am studiat Târgoviştea în perioada medievală, dar mi-am dat seama că nu e suficient să se cunoască istoria în mod fragmentar, până la o anumită perioadă. Am studiat presa, istoria partidelor, am descoperit personalităţi deosebite”, spune istoricul.
Dintre personalităţile care şi-au lăsat amprenta asupra Târgoviştei, istoricul îl menţionează pe primarul Lazăr Petrescu.
“Lazăr Petrescu este deschizătorul oraşului modern. A fost primar într-o perioadă foarte dificilă, 1941-1944. Era a treia generaţie de primari. A avut puterea să-l forţeze pe Ion Antonescu să dea bani pentru oraş, negociind cu el la sânge. Antonescu voia să mute arsenalul la Târgovişte. Lazăr Petrescu a zis că dacă se fac sacrificii, trebuie să fie şi recompensate”, a spus Mihai Oproiu.
Profesorul îşi doreşte să completeze fişele documentare ale profesorului Alexandru Vasilescu, în posesia cărora intră în urmă cu trei ani. Istoricul spune că sunt documente cu inscripţii care nu mai există după refacerea clădirilor.
Întrebări şi răspunsuri
Dintre perioadele istorice ale Târgoviştei, pe care o preferaţi?
Am studiat cu mare pasiune perioada medievală a oraşului. Am reuşit apoi să scoatem la iveală o istorie mută, pe care o bănuiam doar. Am ajuns să mă ocup de personalităţile politice, am încercat să completez cu fotografii. În acest domeniu, am colaborat cu profesorul Marian Curculescu. Consider că această perioadă, de la 1889, ar trebui făcută cunoscută. Mai sunt încă oameni de la care putem aduna informaţii. Este încă o istorie vie care mai poate fi folosită.
La ce lucraţi în prezent?
Am terminat de curând “33 de voievozi şi domni de Târgovişte”. Cartea este gata şi va fi lansată zilele acestea. N-aş fi putut să scot atâtea cărţi dacă nu găseam înţelegere la editura “Transversal”, unde director este fostul meu elev, actual colaborator, lector universitar Eduart Samoilă.
Ce-i place?
Îmi place să mă ocup de grădinărit, în timpul liber, de obicei spre seară, când mă duc la ţară. Mă bucur de manifestările culturale spectaculoase sau obişnuite care pătrund la sufletul nostru. Mă bucur de frumuseţea spectacolului politic şi la realizarea fiecărei cărţi.
Ce nu-i place?
În ce nu-mi place, nu mă amestec. Trec mai departe şi mă fac că nu le văd. Nu-mi face plăcere să mă bat cu pumnii în piept, să ies în faţă. Cine te înjură e mai sincer, Ori l-am supărat cu ceva, ori am stârnit invidii. Vreau să mă strecor liniştit prin viaţă.
Profil
Născut: 14 iulie 1943, Târgovişte
Familie: căsătorit, are 3 copii
Studii: Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti
Hobby: grădinăritul