Suceava: Lucian Rusu: Sufletul jazz-ului bucovinean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Lucian Rusu: Sufletul jazz-ului bucovinean

Tânărul studiază muzica din clasa a IV-a. A cântat în trupe cunoscute din ţară şi din străinătate, iar de patru ani „s-a stabilizat“ ca baterist la T_Jazz.

Tânărul muzician a dobândit pasiunea pentru acest domeniu al artei încă de mic copil. La cercul de muzică din oraşul natal, Câmpulung Moldovenesc, a învăţat să cânte, rând pe rând, la ţambal, acordeon, trompetă sau pian. În final, a ales să se concentreze pe instrumentele de percuţie.


Am făcut Liceul de Artă de la Suceava, unde am fost îndrumat de oameni care mi-au marcat destinul. Am fost descoperit de domnul Niţă Bârsă şi, mai apoi, am învăţat de la domnul director de la Liceul de Artă, Sever Dumitrache“, povesteşte Lucian. A făcut facultatea la Chişinău, cu o bursă obţinută de la statul român şi tot în capitala Republicii Moldova a absolvit şi cursurile de master. „La Chişinău am fost în trupa de jazz a facultăţii şi astfel am început să îndrăgesc această ramură a muzicii”, completează Lucian. 

Locul 3 la „Cerbul de Aur” împreună cu Millenium


În 2001 Lucian a fost cooptat, în urma unei preselecţii, în trupa Millenium. Faptul de a face parte din această trupă, cunoscută şi în România, l-a ajutat să capete experienţă, după nenumăratele concerte susţinute în străinătate. Primul album al trupei, „Fata Sihastră“, le-a adus foarte multe apariţii la toate televiziunile din ţară.


În anul 2002, Lucian a participat alături de colegi la „Cerbul de Aur“, unde au bifat un nou succes, obţinând locul al III- lea. A urmat apoi un album de colinde intitulat „Creştini, Crăciunul a sosit“, material realizat în genul jazz-rock simfonic. În anul 2003 trupa s-a destrămat. „A fost o decizie de comun acord, trupa desfiinţându-se din motive numai de noi cunoscute“, a spus cântăreţul. A urmat apoi un proiect de un an cu formaţia Krypton intitulat Acoustic Parck, care s-a concretizat prin lansarea unui CD şi a două videoclipuri.

Vârful carierei artistice
l-a atins cu trupa T_Jazz


În 2005, Lucian a revenit în Bucovina, unde a reluat legăturile cu bunul său prieten Dan Dragomirescu, care era în formaţia Teachers Blue Experience, actualul T_Jazz: „Formaţia era într-o schimbare de componenţă la momentul acela şi aşa am ajuns să cântăm împreună. Consider T_Jazz-ul ca fiind vârful carierei mele muzicale de până acum“,  mărturiseşte Lucian. T_Jazz este o trupă formată din trei membri, Dan Dragomirescu şi Marius Vrânceanu, la chitară, şi Lucian Rusu, la percuţie.

Au reprezentat România în Ungaria


Formaţia abordează genuri precum swing, jazz rock sau funk, varianta americană. „T_Jazz este o trupă de profesionişti, cu un nucleu compact. Am atins maturitatea artistică“, crede bateristul. Au avut concerte în toată ţara, iar anul trecut au participat la un festival internaţional în Budapesta, intitulat „Târgul de Muzică“, festival la care au reprezentat România.

Întrebări şi răspunsuri

Ce părere ai despre calităţile de muzicieni ale colegilor tăi?
R. L.: Cea mai mare satisfacţie am avut-o acum o săptămână, când am descoperit că Daniel Dragomirescu nu are egal ca basist, ţinând cont că el este de profesie chitarist.
  
Ce alte preocupări mai ai în afară de muzică?
R. L.: Nu prea ies din lumea muzicii. Tot ceea ce fac e cu ajutorul muzicii. Câteodată mă trezesc cântând singur pe stradă.


Ce-i place
 „Îmi plac multe lucruri: iubesc să mănânc amandine, îmi plac armele de vânătoare şi lucrul bine făcut“, a mărturisit artistul.

Ce nu-i place
„Urăsc făţărnicia, grija pe care mi-o poartă alţii deoarece eu consider că pot să-mi port singur de grijă, iar vizavi de muzică nu-mi place când cei care îşi închipuie că ştiu să cânte o arată în public“, a spus Lucian.

Profil

Născut
21 aprilie 1975, Câmpulung Moldovenesc
 
Educaţie
Master în percuţie la Universitatea de Arte din Chişinău

Experienţă
cântă din 2001

Familie
căsătorit, are o fetiţă