Slatina: O femeie este căutată de poliţie de 18 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii au dat-o în urmărire naţională şi au căutat-o în toată ţară, dar nici urmă de ea. Rudele cred că femeia de 48 de ani nu mai este în viaţă.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt caută de 18 ani o femeie din Slatina, Constanţa Gheorghe, care a plecat voluntar de la locuinţa sa şi nu s-a mai întors. “Din cercetări s-a stabilit că femeia avea un comportament neadecvat, pe fondul consumului de alcool şi a părăsit domiciliul din cauza unor neînţelegeri cu familia. Ultima dată a fost văzută în anul 1998, de către fiica sa,  pe raza municipiului Slatina, în zona Bulevardului A.I. Cuza”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. 
Rudele cred că femeia, fie a plecat în străinătate, fie a fost omorâtă. „Aveam opt ani când mama a plecat de acasă. Îmi amintesc că m-a luat de la şcoală, m-a dus la ţară, la părinţii ei şi m-a lăsat acolo, iar ea a plecat. Tata se certa tot timpul cu ea pentru că de câte ori venea de la serviciu o găsea numai beată. O mai şi bătea câteodată pentru că nu făcea nimic. Nu ştiu ce să spun. Cred că mama, ori este plecată în străinătate, ori a fost omorâtă şi cine ştie pe unde o fi aruncată sau îngropată”, a spus Cornel Gheorghe, băiatul femeii dispărute.

Vecinii spun că nu au mai văzut-o pe femeie de când aceasta a dispărut

Căutată de poliţia din toată ţara

Poliţiştii au dat-o în urmărire naţională pe femeie şi au trimis fotografia şi semnalmentele ei la toate inspectoratele de poliţie din ţară, fiind făcute comparaţii cu bazele de date din evidenţele poliţiei ale cadavrelor cu identitate necunoscută şi ale persoanelor cu identitate necunoscută. „Dacă în urma activităţilor de căutare, familia va cere ca femeia să fie declarată moartă, vom consemna moarte prezumată, dar nu vom închide cazul”, a mai spus Claudia Radu.
Familia femeii dispărute este urmărită parcă de un blestem. În urmă cu mai bine de doi ani, soţul Constanţei s-a spânzurat, iar acum două luni, unul dintre fiii femeii a murit tot spânzurat.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
„Alte țări l-ar fi conservat”. Yemeniții deplâng demolarea palatelor din cărămizi de lut
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor