Cum îi iei pe copii din faţa desenelor animate: „Copilul nu este un obiect pe care să îl uiţi în faţa televizorului, bucuros că stă cuminte“

Oferta de canale TV specializate pentru copii, la care se adaugă gadgeturile pentru mai toate buzunarele, transformă generaţia actuală de copii în dependenţi de tehnologie, însinguraţi şi, în cazuri grave, depresivi.

Timpul ne-a devenit cel mai important inamic, nouă, adulţilor, spunem adesea, reuşind rar să bifăm la finalul unei zile îngrozitoare tot ce-am avut de făcut.

Pentru cei mici, neangrenaţi în activităţi extraşcolare, se măsoară, din păcate prea des, în perioada rezervată temelor şi televizor, tabletă, laptop. Pe negândite ajungem să constatăm că nu-l mai putem lua pe cel mic din faţa televizorului, atunci când o facem riscând ţipete.

În cazuri grave, se ajunge ca cel mic să se identifice cu personajele din desene animate, să vorbească doar în replici auzite în astfel de seriale, să relaţioneze cu ceilalţi copii având aceste modele, să nu-şi dorească ieşirile în aer liber, să respingă prietenii. Ce-i de făcut şi cum putem să acţionăm în astfel de momente ne lămureşte consilierul Speranţa Mihalcea, din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

„Faptul că nu avem timp este o realitate, dar este, adesea, şi o scuză“

„Cred că prima dată ar trebui să ne întrebăm ce-i de făcut să nu se ajungă acolo, pentru că odată ajuns copilul în acel punct e mult mai greu de reconstruit o relaţie. De fapt, de aici porneşte totul. Eu cred că trebuie să ne gândim bine înainte de a lua decizia să facem un copil. Avem o carieră, avem posibilităţi materiale, însă un copil necesită timp în primul rând. Copilul nu este un obiect pe care să-l uiţi în faţa televizorului bucuros că stă cuminte şi că-ţi poţi face treaba. Nu e un bibelou, e o fiinţă care are nevoi, care trebuie să comunice aşa cum o facem şi noi, nu să-i dai să mănânce în faţa televizorului, dacă tot stă liniştit, nu mai face scene, înghite şi ce nu-i place dacă se aşează la masă. Faptul că nu avem timp este o realitate, dar este, adesea, şi o scuză, mai ales când nu ştii ce să faci, cum să faci“, începe specialistul explicaţia.

Părinţii trebuie să redescopere plăcerea de a sta cu copilul lor

„Am văzut un copil, cred că avea mai puţin de patru ani, care efectiv se identifica cu un personaj din desenele animate preferate. Vorbea doar ca el, făcea ce făcea şi personajul, părinţii nu se mai înţelegeau cu el. Asta pentru că puţini dintre noi luăm în calcul că timpul pe care pot să-l petreacă cei mici în faţa ecranului n-ar trebui să depăşească cele câteva zeci de minute zilnic, altfel apare dependenţa. Eu aş recomanda plimbările în aer liber, timp în care puteţi sta de vorbă, puteţi afla diverse lucruri despre copilul dumneavoastră, ce-a mai făcut, cu cine e prieten la grădiniţă sau la şcoală, ce temeri are...

Duceţi-l la film, la teatru, la fotbal, la pian, la fel de fel de cercuri de la palatele copiilor, cursurile chiar sunt gratuite. Aceste activităţi îi ocupă nu doar timpul, îi ocupă şi gândurile.  Mulţi părinţi spun că nu au de ales, pentru că cel mic e singur la părinţi, n-are cu cine să se joace. Invitaţi-i prietenii acasă, rude de aceeaşi vârstă, are nevoie să relaţioneze în viaţa reală. Avem treabă la calculator, îl luăm cu noi în cameră, îi propunem să facă altceva alături de noi, să coloreze, să deseneze, să citească ceva dacă e mai mare. Avem treabă la bucătărie, îl putem ruga să ne ajute, sau pur şi simplu să ne ţină companie, să stăm de vorbă", adaugă Mihalcea.

"Eu şi copilul meu avem, spre exemplu, o înţelegere, să facem în fiecare seară ceva împreună. Să mâncăm o portocală, de exemplu, stând de vorbă, povestind. Mulţi nu înţelegem că este o perioadă pe care şi ei, dar şi noi o pierdem. Vor creşte, vor începe să se deschidă spre lume, îşi vor lărgi cercul de interese. Nu ne punem problema neapărat că-i putem descoperi nişte străini în pragul adolescenţei, deşi şi asta se poate întâmpla, dacă nu suntem prezenţi în viaţa lor, dar pierdem efectiv acest timp, care poate fi cel mai frumos cadou pe care ni-l putem face. Copiii pot fi obositori, pot fi agasanţi, când venim dărâmaţi de la serviciu, dar ne rezervă o lume extraordinară. Sunt anii în care ei îşi doresc să le fim alături, va veni o vreme în care îi vom căuta noi şi ei vor căuta compania prietenilor“, încheie Speranţa Mihalcea.