VIDEO Regele romilor, Florin Cioabă, este regizor de film. A lansat o peliculă despre Holocaustul romilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cioaba spune ca printre supravietuitorii cu care a discutat se numara si membri ai familiei sale

Florin Cioabă, regele romilor de la Sibiu, a lucrat o jumătate de an la un film despre Holocaustul romilor, pelicula fiind lansată în cadrul Astra Film Fest, eveniment de referință al cinematografiei documentare în Europa.

Florin Cioabă povestește că filmul este un vis mai vechi de-al lui, iar la realizarea sa a lucrat, împreună cu echipa sa de colaboratori, aproximativ jumătate de an.

”Tot timpul am avut în mintea mea drama prin care au trecut acești oameni. Au fost duși de Antonescu la Bug, în lagărele morții, deposedați de averi, duși în bordeie ascunse la 3 metri sub pământ. Se vorbește despre 30.000-40.000 de romi deportați, însă cifra este mult mai mare, pentru că romii nu aveau acte. Vorbim de peste 20.000 de romi morți în lagăre”, povestește Florin Cioabă.

Acesta spune că a vorbit, pentru documantare, cu aproape 100 de supraviețuitori, iar cele mai elocvente mărturii apar în documentarul care are 43 de minute.

”Printre cei cu care am vorbit se numără tatăl meu, Ion Cioabă, și bunicul meu, Gheorghe Mihuțescu, acesta petrecând 3 ani la Bug. Au povestit că ajunseseră să mănânce chiar carne de om, erau împușcați când mergeau să-și ia mâncare, mulți s-au îmbolnăvit de tifos și au murit”, spune Florin Cioabă.

Echipa de filmare a folosit, pe lângă mărturiile supraviețuitorilor, imagini și fotografii de arhivă, și a filmat de asemenea în comunitățile de romi din Alba, Gorj, Mehedinți, Dolj și Sibiu. Regele Cioabă spune că experiența de regizor a fost una inedită, însă principalul merit pentru rezultatul obținut le aparține supraviețuitorilor care au fost de acord să împărtășească experiențele prin care au trecut.

”La început a fost ceva nou, nu am mai fost regizor, dar am făcut din inimă, am trăit aceste mărturii și am plâns împreună cu supraviețuitorii. Succesul nu este al meu, este al supraviețuitorilor care au mărturisit”, a mai spus Florin Cioabă.

Pentru realizarea filmului, s-au cheltuit aproximativ 15.000 de euro, lansarea fiind făcută la Sibiu în cadrul Astra Film Fest, eveniment de referință al cinematografiei documentare în Europa. Iar regele Cioabă spune că are deja solicitări din Europa pentru a prezenta filmul, la televiziuni și festivaluri de film documentar.

”Adevărul despre Holocaust” a fost selecționat la Astra Film Fest în competiție din 1.000 de filme din 125 de țări. Filmul va rula de asemenea la o televiziune din Olanda, în Ungaria va fi prezentat în cadrul unui festival pe 15 noiembrie, am fost contactat și de o televiziune din Rusia, nici nu m-am așteptat să fie lumea așa interesată”, a mai spus Florin Cioabă.

Mai multe pentru tine:
Liberalul Costel Alexe: „Orice zi cu Marcel Ciolacu în funcţia de premier e o jignire la adresa Iaşiului şi a Moldovei”
Ingredientele pe care trebuie să le pui în apa ouălelor de Paște, pentru ca să nu se mai spargă. Se regăsesc în bucătăria fiecărei gospodine
CTP îl face praf pe Piedone, cu program cu tot: „Candidatul Parizer Usturoi” şi „rafala de agramatisme, fraze fracturate...”
Tabloul Mona Lisei ar putea avea propria cameră, la Muzeul Luvru
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Aur, argint și bronz pentru România la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged
Jobul plătit cu peste 2.000 de euro în România, dar nepopular printre tineri. „Ai și pauze de țigară și cafea, dar nu abuza”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Actorul român care a iubit o singură femeie timp de 50 de ani. A cerut-o de soție când încă era elevă
Pericol în Vrancea: o autocisternă plină cu etanol s-a răsturnat pe E85. Șoferul a murit FOTO VIDEO
În Germania începe procesul grupului care plănuia răsturnarea parlamentului și uciderea cancelarului. Printre inculpați: un prinţ, un soldat, un astrolog şi o antivaccinistă