Cum reuşeşte un sibian să vândă în toată lumea mături tradiţionale, pe care le face în micul său atelier de la ţară
0Cristian Bîrsan, din localitatea sibiană Alţâna, face şi acum mături după un meşteşug vechi, deprins de la tatăl său. Sute de străini îi trec pragul şi se îndrăgostesc de creaţiile lui.
Cristian Bîrsan a moştenit de la tatăl său un meşteşug pentru care a ajuns renumit în tot judeţul Sibiu fiind, de altfel, ultimul care îl mai practică. În vârstă de 41 de ani bărbatul este instalator de profesie însă nu renunţă nici în ruptul capului la pasiunea descoperită încă din anii copilăriei.
În timpul liber, bărbatul confecţionează mături de casă autentice, din cele cum mai găsiţi astăzi doar în târgurile de produse tradiţionale. Materialul din care sunt confecţionate este şi el unul special. ”Se numeşte sorg sau, popular, tătarcă, eu o cultiv. Prin zona noastră nu are nimeni, prima dată când am pus-o au tăiat-o la cai, că arată ca un porumb. În fiecare an cultiv pentru mături, vine săpată, ierbicidată, ca la porumb”, explică meşterul.
Măiestrie cu uneltele tatălui
În curtea casei, are un utilaj vechi, moştenit de la tatăl său, unde fiecare mătură este prinsă şi făcută manual. ”Avem un strat de pornire, ca să putem începe mătura. Vine prins pe coadă, aici avem frâna şi de mânerele astea dăm numai cât avem nevoie, totul manual, nu se face nimic la motor. Frâna ţine exact cât trebuie întinsă sârma, ca să nu ne scape materialul. Peste se pune din nou material, în două părţi egale, din care facem umerii la mătură. La final venim cu încă un strat, să acoperim umerii ăia. O legăm ca să stea cum trebuie şi apoi vine ultimul strat, cel mai frumos, care le acoperă pe toate celelalte. Se taie cu foarfeca, se nivelează, apoi se coase la maşina de cusut”, explică bărbatul, în timp ce confecţionează, sub blitzul apartului de fotografiat, o mătură.
Zâmbeşte, e obişnuit cu fotografiile şi le-a pierdut şirul, nu există străin care să-i fi trecut pragul curţii şi să nu scoată aparatul de fotografiat. ”Utilajele au poze mai multe decât mine, nu le vede oricine şi oriunde”, spune, zâmbind.
Meşter din copilărie
De la tată a moştenit nu doar utilajul, ci şi tainele meşteşugului, pe care le-a deprins încă din copilărie. ”Meşteşugul l-am învăţat de al tata, în urmă cu vreo 30 de ani s-a apucat tata de făcut mături, utilajul l-am confecţionat noi. Noi eram copii, nu ne prea plăcea să mergem la lucru l câmp, la sapă, la cules, şi încet încet am văzut că nu e o muncă chiar aşa de grea şi am văzut că îmi place, am şi un frate mai mare şi lui nu i-a plăcut. Îl ajutam pe tata, el mergea pe piaţă cu ele, şi-a făcut şi clientelă în sat”, povesteşte Cristian.
E singurul care mai face aşa ceva, nu neapărat pentru bani cât în primul rând din dragoste pentru meşteşug şi din dorinţa ca tradiţia să nu se piardă. În plus, e mândru că n-a avut până acum niciun client care să se plângă de calitatea măturilor confecţionate de el. ”Eu nu vreau să pierd tradiţia asta ce o am. N-am concurenţă şi mă bucur, cine ştie şi a văzut ce marfă fac apreciază, nu mai contează cât îi cer, ştie că dacă i-am făcut eu mătura sigur nu iasă din coadă”, spune bărbatul.
Străinii sunt fascinaţi
Vara, în gospodăria lui Cristian vin clienţi de toate felurile, şi români dar şi foarte mulţi străini, grupuri de turişti care ajung în zonă şi sunt îndrumaţi, întotdeauna, şi la el. ”Sunt şi români şi străini, am avut grupuri de turişti din Germania, Austria, Irlanda, Ungaria, am vândut de nu răzbeam să fac. Am intrat cu Grupul de Acţiune Locală care m-a ajutat foarte mult, am făcut acolo un curs de management şi am fost cu ei în târguri, în Sighişoara, la Dumbrăveni, la Biertan, la Agnita. Am prieteni care mă recomandă, spun ”Dacă vrei să vezi ceva tradiţional te duci al Bîrsan şi vezi cum se face o mătură”, am avut foarte multe recomandări”, spune meşteşugarul.
Mulţi dintre străini sunt uimiţi nu doar de felul în care lucrează ci şi de mături în sine, despre care unii dintre ei, cei tineri mai ales, habar nu au că se pot folosi în gospodărie. ”Rămân uimiţi, aşa ceva nu au văzut şi nu ştiau de unde vine mătura de fapt, habar nu aveau ce înseamnă o mătură, mulţi nici nu aveau în casă, nu ştiau că şi aia e pentru măturat, ei cu aspiratoare, cu treburi din astea, nu foloseau mătura, mai ales generaţiile mai noi chiar habar nu au avut ce e mătura. Mulţi veneau şi ziceau ”Asta e mătura vrăjitoarei, pe asta zboară vrăjitoarea”.
Dar cumpărau toţi, am rămas uimit. Le făceam în miniatură, cât de mici posibil, dacă erau turişti nu puteau să meargă cu ditamai mătura, cât de mici am putut le-am făcut, să poată să le bage în geamantan. Le-au luat ca suvenir, mulţi erau mândri, nici nu le ascundem, mergem cu ele ca să vadă lumea ce am cumpărat. Erau foarte surprinşi de ce au văzut la mine şi de faptul că eu sunt tânăr şi mă ocup cu aşa ceva, asta le-a plăcut foarte mult, se aşteptau să fiu un bătrân de 70-80 de ani”, mai spune meşteşugarul.
”Îmi pare bine că mi-am păstrat tradiţia”
Cristian le vine turiştilor mătura mare cu 20 de lei, cea mică, cu 13-15 lei. Categoric nu se îmbogăteşte din asta, câştigul nu este foarte mare dar cea mai mare e bucuria că tradiţia moştenită de la tatăl său nu moare. Iar speranţa e că, într-o zi, va reuşi să transmită meşteşugul la rândul lui mai departe, băieţelului său.
”Îmi pare bine că mi-am păstrat tradiţia asta, îmi pare foarte bine că nu am uitat-o şi nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine. Îmi şi place foarte mult, pe mine nu mă obligă nimeni să fac o mătură. Eu le fac de plăcere, şi când avem nevoie şi de bani, şi am avut câştiguri frumoase”, încheie bărbatul.
Vă mai recomandăm:
Într-un atelier din localitatea Cisnădioara, judeţul Sibiu, Mircea Ungurean (50 de ani), inginer de profesie, şi iubita lui, pictoriţa Oana Cerbu (34 de ani), au pus pe picioare o afacere de familie cu piese splendide de mobilier, pictate manual, care au cucerit clienţi din toată lumea.
În 2005, lui Mihăiţă Papară (36 de ani) i-a fost pur şi simplu retezat piciorul stâng, de la nivelul coapsei, într-un cumplit accident de circulaţie. Astăzi, pentru cei care-l cunosc şi pentru mulţi oameni din lumea întreagă, Mihăiţă este un adevărat erou. Şi-a învins handicapul şi se pregăteşte de participarea la Jocurile Olimpice.
Se spune că primul milionar al Sibiului, în anii de dinainte de Revoluţie, ar fi fost un bărbat din Poiana Sibiului, posesor al mai multor torcătorii de lână şi bun prieten cu Nicu Ceauşescu.