Viața diabeticilor este în pericol. Insulino-dependenții nu mai primesc medicamente gratuite sau compensate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banii pentru Programul Național al Diabeticilor s-au epuizat pentru județul Caraș-Severin, astfel că, oamenii sunt nevoiți acum să le plătească dacă vor să supraviețuiască. Directorul pe relații contractuale al CJAS a spus că singura soluție este ca județul să primească alți bani.

Georgeta este inuslino dependentă de patru ori pe zi, de aproape 30 de ani. Femeia spune că nu știe cum se va descurca în continuare, mai ales că, viața ei depinde de administrarea zilnică a medicamentelor. “Pensia mi-a scăzut de la 3.200 de lei la 800, iar acum prim-ministrul mi-a mai luat 80 de lei și din asta. Nu știu cum mă voi descurca să le cumpăr, mai ales că și mâncarea pe care o consum trebuie să fie la gramaj și nu pot să fac rabat de la regim. Este tragic”, spune Georgeta.

Tratamentul pe care femeia îl ia lunar costă aproximativ 500 de lei și nu și-ar putea permite să îl plătească din pensie, mai ales că și fructele pe care trebuie să le consume sunt scumpe. Pentru regim și medicamente și-ar da întregul venit.

Și Eugenia Boată este diabetică, însă stadiul nu este atât de avansat. Pentru că birocrația pentru obținerea medicamentelor gratuite sau compensate este prea mare și o pune pe drumuri, femeia a renunțat să mai facă vizite la medicul nutriționist, iar apoi la cel de familie. Astfel că, își cumpără lunar medicamentul de care are nevoie. “Locuiesc la țară de când m-am pensionat, iar decât să stau tot pe drumuri și să dau banii pe benzină, mai dau 18 lei pe lună ca să îmi cumpăr medicamentul direct din farmacie”, spune Eugenia Bota.

Salvarea, o rectificare bugetară   
Violeta Floarea, director pe relații contractuale în cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate spune că singura salvare ar fi o rectificare bugetară. “Banii pentru programul național de diabet s-au epuizat. Situația este aceeași în toată țara. Bugetul inițial a fost alocat pentru tot anul. Așteptăm rectificarea de buget. În caz contrar, nu avem soluții.

Contractele au fost semnate cu furnizorii, dar deocamdată aceștia nu sunt încrezători că își vor primi banii, ținând cont de situația actuală”, a spus directorul pe relații contractuale.
 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG