Zece micuţi şi educatoarea lor, confirmaţi cu scarlatină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Un copil de patru ani cu scarlatină le-a dat virusul la alţi 10 colegi de la Grădiniţa Numărul 2 din Piteşti, dar şi educatoarei. Toţi cei 77 de copii au fost consultaţi şi li s-au luat probe, iar rezultatele analizelor vor fi gata la sfârşitul săptămânii.

Grădiniţa Nr. 2 din Piteşti pare, în aceste zile, o unitate sanitară. Medicii îi consultă pe copii şi cadrele didactice pentru a vedea dacă au luat scarlatină de la micuţul de 4 ani confirmat cu acest virus.

Până acum, zece copii şi o educatoare au fost confirmaţi ca fiind purtători ai virusului, iar cu toţii primesc îngrjiri de la medicii de familie.

"Luni s-au luat probe de la toţi copii, iar rezultatele vor apărea la sfârşitul acestei săptămâni. Nu poate fi vorba de epidemie. S-au luat măsurile igienico-sanitare care se impun, iar copilul bolnav a fost izolat la domiciliu", ne-a spus Sorina Honţaru, director al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.