Cum obţii acasă uleiul de sunătoare. Preparatul este folositor îndeosebi vara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunătoarea, prima plantă medicinală recomandată de medicina alopată ca adjuvant în tratamentul depresiei, are proprietăţi terapeutice şi asupra pielii, iar vara este ideală pentru calmarea pielii expuse excesiv la soare.

Colina, hipericina, saponinele, uleiul volatil, acidul valerianic, flavonoide şi taninuri, substanţe valoroase care se găsesc în compoziţia sa, fac din sunătoare o plantă cu importante calităţi vindecătoare. Specialiştii în fitoteterapie o recomandă în uz intern, în ameliorarea iritabilităţii psihice, insomniei, dischineziei biliare, colecistitei, ulcerului gastro-duodenal, colitelor de fermentaţie, hepatitei, obezităţii, meteosensibilităţii, dar şi în uz extern, în caz de arsuri uşoare şi dermatite.

 În aceste ultime cazuri, indicat este uleiul de sunătoare. Iată două reţete simple pentru acest preparat.

"Pentru prima reţetă, avem nevoie de un pumn de flori proaspete de sunătoare pe care le punem într-un vas de sticlă. Adăugăm ulei până la un nivel care să acopere întreaga cantitate de flori. Acoperim vasul şi se lăsăm la la soare 6-7 zile, după care strecurăm. Uleiul de sunătoare astfel obţinut se păstrează în vase de sticlă de culoare închisă, la loc răcoros",  explică specialistul în fitoterapie Elena Badea, administratorul site-ului infuziedesanatate.ro.

Uleiul de sunătoare este recomandat în tratarea arsurilor de gravitate mică şi medie. 

"Se dezinfectează zona cu tinctura de sunătoare, apoi se aplică ulei de sunătoare până la vindecare. De asemenea este indicat în dermatita atopica, dermatoze cu mâncărimi, prurit în alergii, zona zoster, cauri în care se unge cu acest produs zona afectată până la vindecare. De asemenea, zonele articulare cu dureri reumatismale pot fi calmate cu ulei de sunătoare", mai spune specialistul, care recomandă consultarea unui medic înainte de a aplica un astfel de tratament.

Ulei pentru calmarea pielii după plajă

Sunătoarea are şi efect de calmare a arsurilor solare. Se poate apela la reţeta de mai sus sau la o altă variantă, care presupune adăugarea unui al treilea ingredient .

"Avem nevoie 20 de g de plantă bine mărunţită, care se umezeşte cu 20 ml de alcool. După 24 de ore, se adaugă 200 ml de ulei şi se fierbe timp de trei ore la bain marie, agitându-se din când în când. Se lasă două-trei ore şi se strecoară prin presare. Se păstrează la loc răcoros şi întunecat", explică Elena Badea. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați